Una dintre primele mele amintiri din Canada este chipul lui Ion Mociornita. Din capul scarilor casei sale din Brossard, o privire calda, afectuoasa, ne dadea binete in Canada. Ajungeam la Montréal, dupa multe ore de zbor, dupa traversarea unui oras aglomerat, dupa trecerea peste un pod Champlain aflat in plina ora de trafic, si poposeam in casa unui om pe care aveam sa-l cunosc atunci pentru prima data. Omenia lui poate fi inteleasa si din aceea ca acceptase sa gazduiasca la el in casa doi oameni complet straini, doi imigranti, fata de care nu avea nici cea mai mica obligatie.
Am ramas la familia Mociornita trei saptamani incheiate. Ne-am inchiriat apoi un apartament – unde in alta parte decat in Côte-des-Neiges? – iar, de atunci, toate sarbatorile mari de peste an ne-au gasit, pe mine si pe sotia mea, in sanul familiei Mociornita: adunati in jurul mesei incarcate cu bucate romanesti, gatite cu o maiestrie si un rafinament de care numai Rosette Mociornita este capabila.
Astazi, Ion Mociornita nu mai este. Odata cu el, au disparut, cel putin pentru noi, acele momente unice in care, desi ne aflam la mii de kilometri distanta de tara, in casa din Brossard ne simteam ca acasa. Eram inconjurati de dragostea parinteasca si de trairea profund romaneasca de care aveam atata nevoie, mai ales de sarbatori.
La ora la care cititi aceste randuri, Ion Mociornita s-a facut una cu pamantul in care s-a nascut. Dupa 32 de ani de exil, Ion Mociornita s-a intors in Romania, acolo unde, prin puterea magica a pamantului, se va reuni cu stramosii lui.
Ultimii ani de viata i-a trait cu gandul la tara sa natala, unde ar fi vrut sa se intoarca pentru totdeauna. O tentativa de intoarcerea “acasa” a facut chiar anul acesta. Si-a cumparat bilet de avion, dar un accident stupid si o inrautatire a starii de sanatate l-au facut sa amane acest moment pentru mai tarziu. Din pacate, timpul nu a mai avut rabdare cu el: Ion Mociornita a murit in noaptea de 20 spre 21 octombrie. In locul lui, in tara a ajuns doar trupul neinsufletit.
Dupa exilul fortat din timpul comunismului, Ion Mociornita a trait un al doilea exil, post-revolutionar. Revolutia traita prin intermediul informatiilor venite din tara i-a redat speranta ca se va putea restabili in Romania. Primul drum in tara l-a facut imediat dupa momentul ‘89. Dezamagit de ceea ce a vazut acolo, s-a intors la Montréal si a inceput o noua asteptare. Asteptarea unei schimbari reale, asteptarea instaurarii unei democratii, asa cum cunoscuse in Romania inainte de venirea comunistilor la putere.
Ion Mociornita a iubit Romania, insa pe oamenii care traiesc astazi acolo nu-i mai intelegea. Nu intelegea, spre exemplu, cum puteau romanii, in special cei din generatia lui, sa voteze un fost comunist, cand comunismul a fost acela care le-a distrus vietile. Se intreba cum puteau taranii sa-l voteze pe Iliescu, cand fusesera martorii schingiuirii parintilor lor in perioada colectivizarii.
Alegerile din 1996 au fost un alt prilej de reinnoire a sperantelor. Dezamagirea care a urmat a fost pe masura sperantelor: mare. La alegerile din toamna lui 2004, Ion Mociornita, la 88 de ani, a fost unul dintre putinii romani din Montréal care au mers la vot. Si asta pentru ca, in el, speranta nu voia sa moara.
Sunt putini cei care stiu ca Ion Mociornita putea sa fie senator in Parlamentul Romaniei – regretatul Corneliu Coposu, de care il lega o prietenie veche, i-a propus sa candideze pentru Senatul Romaniei dupa 1990. A refuzat, desi intrarea in Senat i-ar fi usurat recuperarea averii familiei sale. A preferat sa mearga pe calea normala si legala, chiar daca acest lucru insemna ani de asteptare si procese fara de sfarsit.
Ion Mociornita este fiul lui Dumitru Mociornita, unul dintre marii industriasi ai Romaniei interbelice, care, prin munca asidua, au pus umarul la crearea Romaniei interbelice prospere. O Romanie de care s-a ales praful dupa instalarea comunistilor la putere. Astazi, de averea adunata de familia Mociornita se bucura o clasa de imbogatiti, fiii si nepotii celor care au distrus de fapt tara. Oameni ca Ion Mociornita, proprietarii de drept ai unor averi facute cu sudoarea fruntii si a bratelor, mor in exil sau pe culoarele tribunalelor din Romania. Este probabil ceea ce a planuit clasa politica romaneasca: tergiversarea retrocedarilor pana ce fostii proprietari dispar pe cale naturala.
Ion Mociornita s-a nascut la Bucuresti, in anul 1917. Avocat de profesie, Ion Teodor Mociornita a preluat conducerea “Intreprinderilor de Piele si Incaltaminte Dumitru Mociornita” cu putin timp inainte de instalarea comunistilor la putere. Cativa ani mai tarziu, avea sa fie arestat si condamnat la ani grei de inchisoare. Dupa eliberare, a parasit Romania, stabilindu-se in Canada, alaturi de sotia si fiica sa. Ion Mociornita a murit discret, asa cum si-a trait exilul, de altfel. La fel de discret a plecat catre Romania, parca nevrand sa deranjeze pe cineva.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
CITEȘTE ȘI:  Toronto își revine după cea mai mare ninsoare din istoria sa
Ad
Articolul precedentMade in China
Articolul următorAgenda culturala
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.