Duminica, 18 februarie, soprana Mioara Cortez a sustinut un recital de opera la Montréal. De mai bine de un an, prim-solista Operei Nationale din Iasi locuieste, impreuna cu familia, in metropola de pe St-Laurent.

Dinastia Cortez

– Apartineti unei adevarate dinastii muzicale Cortez. Cate generatii de muzicieni sunt in familia dumneavoastra?

– Atat tatal meu, cat si stramosii lui din Spania, care au venit in Moldova in Evul Mediu, erau toti muzicieni. Acasa am fost trei surori si toate trei ne-am consacrat muzicii: Viorica Cortez (Guguianu) – mezzosoprana la Opera din Paris, Stefania si eu, cea mai mica. Tata isi dorea mult un baiat si, cand am sosit eu pe lume a spus, un pic deceptionat: “Inca o soprana Cortez…”.

– Asa se explica deci rezonanta spaniola a numelui dvs. Mama era romanca?

– Mama era din Basarabia, din satul Caplani; avea doar 14 ani cand tata s-a indragostit de ea si “a rapit-o”. Era de o harnicie rara; de la ea am invatat sa gatesc bucate moldovenesti si sa fac curat si ordine de mai multe ori pe zi, chiar daca nu e nevoie. Tata, Stefan Cortez, era un barbat tare, autoritar, muncitor. Avea vie si livada la Bucium si a fost primar al Iasiului timp de doua mandate, intre cele doua razboaie mondiale. Dupa aceea, a fost persecutat de comunisti, fiind considerat chiabur, iar eu si surorile mele am fost date afara din scoala. A trebuit sa cant clandestin, de la 14 ani, in corul Filarmonicii din Iasi, ca sa castig o paine. Si, ca sa-l consolez pe tata ca nu a avut baiat, i-am spus ca, daca voi avea un fiu, o sa ii pun numele lui, Stefan. Si asa am facut.

– Baiatul urmeaza traditia muzicala a familiei?

– Da, a studiat muzica si canta in corul Operei din Iasi. Pe 21 februarie, soseste impreuna cu sotia la Montréal, unde vor sa se instaleze. Ei si-au facut chiar nunta aici, fiind cununati de sora mea, Viorica, alaturi de fostul ei sot, sculptorul Guguianu, iI de Angela Similea, cu fostul ei sot, politicianul Victor Surdu. Angela este acum bunica a trei nepoti de la fiul ei, Sorin, care traieste in SUA.

De la Milano la Botosani

– Cum ati ajuns sa studiati la Scala din Milano?
– Dupa terminarea liceului, am primit o bursa si am plecat in Italia, la Milano. La Scala am studiat cu Rosetta Noli, o mare soprana a anilor ’50, dupa care m-am intors si am studiat la Conservatorul din Bucuresti, cu Arta Florescu. Avea un caracter tare, ca si mine, de aceea relatiile noastre erau de multe ori incordate. Ma intelegeam mult mai bine cu rectorul Conservatorului, Petre Brancusi.

– Dupa absolvire, ati primit post la Botosani, ca profesoara. Nu era cam departe de… opera?

– Ba da, insa la acea vreme orice absolvent primea un post, unde trebuia sa mearga. Sansa a fost totusi ca la Botosani era o buna orchestra simfonica, dirijata de maestrul Modest Cichirdan, cu care am facut frumoase colaborari si turnee. Imi amintesc de primarul orasului, care mi-a spus ca, daca raman acolo, imi da si butelie (de aragaz). Dupa un spectacol in orasul Darabani, a venit la mine o batranica sa ma felicite: “Doamne, ce voce frumoasa ti-a dat Dumnezeu, da’ muzica de aia adevarata, populara, nu stii canta?” Am stat la Botosani un an, dupa care m-am intors la Iasi, dar am ramas cu amintiri frumoase despre oamenii de acolo, care m-au adoptat, respectat si indragit.

CITEȘTE ȘI:  Indicele corupției 2018. Cum stau România și Canada în acest clasament?

Afirmarea internationala – Cum ati obtinut consacrarea internationala?

– In 1981, am obtinut Marele Premiu “Riccardo Stracciari” la Concursul International de canto de la Bologna (Italia). Datorita acestui premiu, am debutat in rolul Mimi din “Boema” de Puccini, la Bologna, intr-o serie de spectacole care au reprezentat inceputul carierei mele internationale.

– De ce v-ati intors la Iasi?

– Trei ani mai tarziu, am acceptat un post la Opera din Iasi. Eram foarte atasata de orasul meu natal, in ciuda mizeriilor autoritatilor din acele timpuri. Era, intr-adevar, un chin sa iesi din tara, din cauza birocratiei vizelor, aprobarilor, pasapoartelor, valutei, garantiilor etc. Dar am colaborat cu toate teatrele de opera din Romania si am facut turnee in Europa – in Italia (Milano, Napoli, Bologna, Cagliari), Franta (Paris, Nisa, Marsilia), Germania (Berlin, Erfurt, Trier etc.), Letonia (Riga), Bulgaria (Sofia), Republica Ceha (Praga), Polonia (Varsovia), Luxemburg, Grecia (Atena), Ungaria (Budapesta), Olanda (Amsterdam), Elvetia (Zurich, Winterthur), Serbia (Belgrad), in Asia – Japonia (Tokyo, Tsukuba, Hiroshima, Mito, Nagano, Omiya, Yokohama) si in America de Nord – Canada (Montréal).

Cele mai dragi

– Cum se explica vocea dumneavoastra, care iese din comun?

– Dintre vocile de soprane (lirica, dramatica, spinto, de coloratura etc), eu am o voce de soprana spinto, considerata a fi cea mai rara, “o voce blanda, cu tais”, cu mare volum.

– Aveti un repertoriu bogat, variat si dificil. Care sunt rolurile dumneavoastra preferate?

– Toate rolurile mi-au placut si ar lua ceva spatiu sa le insiram aici – oricum, cei interesati le gasesc pe internet. Am totusi cateva preferinte printre compozitori: Puccini, Verdi, Catalani, Cilea. Vocea mea e o voce “pucciniana” si “verdiana”. Ariile de suflet raman: “Pace, pace, mio Dio”, din Forta Destinului, de Verdi, aclamata la Berlin de peste 3.000 de oameni; “Oh!, mio bambino caro” din Gianni Schicchi, de Puccini; “Ebben? Ne andrò lontana”, din opera La Wally, de Catalani, aria lui Liu, din Turandot, de Puccini.

– Iar dintre marile soprane ale lumii?

– Fara nici o ezitare, celebra Maria Callas, pe care pot sa o ascult in fiecare zi pana la sfarsitul vietii, era absolut unica prin muzicalitatea ei originala. Apoi Renata Tebaldi, Monserrat Caballé etc.

Crai Nou

– Ati realizat un film in regia lui Marianti Banu cu Crai Nou, de Ciprian Porumbescu, prima opereta romaneasca. Cum au fost filmarile?

– Au trecut, Doamne, deja… 28 de ani de atunci. Pacat ca nu am si eu o copie a acelui film. A fost o placere si am amintiri frumoase. Am interpretat rolul Dochitei, iar cel al lui Bujor era interpretat de tenorul Ionel Voineag. Mai cantau cu noi Nicolae Sasu, Eugen Fanateanu, Marina Mirea si Nicolae Simulescu, toate voci superbe. Conducerea muzicala o avea maestrul Carol Litvin, ce dirija Orchestra de studio a Radiodifuziunii Romane si Corul Conservatorului Ciprian Porumbescu.

CITEȘTE ȘI:  Toronto își revine după cea mai mare ninsoare din istoria sa

– Cu teatrele de Opera din tara cum a fost colaborarea? Eu am locuit la Cluj, dar nu v-am vazut niciodata invitata acolo.

– Cele mai multe colaborari le-am avut cu Opera din Bucuresti, apoi la Constanta, unde era un public adorabil. La Timisoara, publicul era rafinat si avizat. La Cluj am dat un singur spectacol, cu Boema, iar publicul mi s-a parut rece si rezervat.

Celebra sora, Viorica

– Cand a fost prima intalnire cu opera?

– Aveam 4 ani cand sora mea, Viorica, m-a dus la Opera, la Tosca, de Puccini. M-am speriat si am plans cand am vazut ca oamenii se omoara pe scena – credeam ca e adevarat. Biata Viorica a trebuit sa ma duca in culise dupa spectacol, sa-mi arate ca nu a murit nimeni.

– Mezzosoprana Viorica Cortez-Guguianu, de la Opera din Paris, a fost numita “cea mai mare Carmen a secolului XX”. Ati cantat cu ea in spectacole?

– Desigur. Imi amintesc de o participare la Chisinau, la un Festival de Opera Maria Biesu, cand am cantat in Trubadurul de Verdi cu Viorica, dar si la Paris, la Salla Pleyel, in Recviemul de Verdi. De altfel, ne intelegem foarte bine si comunicam des. Viorica este o fire foarte vesela si cu mult umor. La nunta mea cu actualul sot, Costel Mardare, a venit si fostul meu sot, David. Viorica n-a pierdut ocazia sa improvizeze un cantecel: “Foaie verde de carnati / Femeia cu doi barbati…”.

– Vom avea, la Montréal, un recital cu surorile Cortez?

– Eu cred ca da, va voi anunta cand va veni Viorica aici si o sa facem ceva frumos. Pana atunci pregatim, impreuna cu dumneavoastra si cu tenorul de 23 de ani Corneliu Montano, spectacolul “Stelele Operei Romane din Canada”, programat pentru 29 aprilie, la care speram sa participe si mezzosoprana Corina Circa, din Montréal.

Interviu realizat de prof. Vania Atudorei


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad