Dupa Primul Razboi Mondial industria filmului incepuse sa capete avant. Era epoca filmului mut, alb-negru, a carui proiectare se intrerupea la fiecare 10 minute, cand trebuia schimbata bobina. Dialogurile erau proiectate separat, pe un fond negru si uneori scenele filmului erau intrerupte pentru a se oferi explicatii necesare intelegerii actiunii. Cu toate acestea, salile de cinema erau pline si era evident ca noua industrie avea un viitor de aur.
Una dintre problemele cinematografiei pe care inginerul roman Dumitru Daponte a incercat sa o rezolve este legata de redarea imaginilor in relief (proiectia de pe ecran reda numai latimea si latimea, nu si profunzimea, ceea ce face ca imaginile de pe ecran sa fie percepute ca o insiruire de fotografii). Tehnicile utilizate in acest sens erau diverse: folosirea unor ochelari cu lentile colorate, proiectarea imaginii pe un ecran bombat etc.
Dumitru Daponte a inceput sa lucreze la inventia sa in 1916, facand cercetari si experimentari in Italia si Anglia, tari in care cinematografia se bucura de mare interes. El realizeaza deci un aparat pentru obtinerea efectului stereoscopic, pornind de la ideea ca, pentru perceperea reliefului, trebuie create conditii inca din momentul inregistrarii peliculei. Daponte construieste o camera cu doua obiective (cele de pana atunci aveau un singur obiectiv), aflate la aproximativ 6 cm distanta unul de celalalt, incercand sa obtina relieful din proiectarea simultana a imaginilor captate. Inginerul plecase de la ideea ca omul vede cu doi ochi si ca perceptia reliefului se datoreaza tocmai acestei duble receptii simultane. Aparatul mai continea un dispozitiv ce permitea reglarea distantei dintre obiective. Cele doua filme astfel obtinute erau apoi trecute intr-un aparat special de inregistrare, astfel ca cele doua imagini sa fie transpuse pe o singura pelicula de film.
Inaintea lui Daponte, un alt roman facuse o incercare: N. Iliescu-Brinceni pusese la punct un fel de binoclu, pe care fiecare spectator trebuia sa-l tina la ochi pentru a vedea proiectate pe ecran doua serii distincte de imagini.
Inventia lui Daponte, prezentata in 1924, s-a bucurat de mult interes si a reprezentat un pas inainte in rezolvarea acestei probleme deosebit de importante pentru viitorul industriei cinematografice.
(Bibliografie: Dinu Moroianu, I.M. Stefan, Focul viu, Pagini din istoria inventiilor si descoperirilor romanesti, Bucuresti, 1963)

CITEȘTE ȘI:  Donna Strickland, din Canada, a treia femeie din istorie laureată cu Premiul Nobel pentru Fizică
Ad