Chemat la Moscova de catre Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a informat pe Tatuc ca are o armata de detinuti politici, arestati ca dusmani ai poporului si ca nu stie cum sa-i extermine intr-un mod justificat. Parintele Lagarului Socialist i-a dat solutia pe loc: „Construieste un canal cu ei si ai sa vezi cum se imputineaza”.

Si astfel, prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 505 din 25 mai 1949 s-a infiintat Directia Generala a Lucrarilor Canalului Dunare – Marea Neagra.

Sapaturile au inceput la 15 iulie, in acelasi an. Prin finalizarea acestei iesiri directe la Marea Neagra, Stalin urmarea sa controleze strict Delta Dunarii, din toate punctele de vedere.

Scopul oficial al lucrarilor era acela de a industrializa regiunea, pentru dezvoltarea ei din punct de vedere economic si cultural, crearea conditiilor de a imbunatati agricultura si de a ridica nivelul de trai al populatiei locale, combaterea secetei permanente din zona, asanarea Vaii Carasu, plina de balti si bantuita de malarie. La poarta lagarelor de exterminare trona cate o lozinca imensa pe care scria: „Construim fara burghezie si impotriva burgheziei”.

Forta de munca provenea din trei surse: munca vo­luntara, militarii in termen si detinutii politici care figurau sub denumirea de forta M.A.I.. Pentru acestia din urma, s-au infiintat primele lagare de munca la Capul Midia, Poarta Alba, Peninsula, Saligny, Noua Culme si Cerna­voda, fiecare cu cate peste 1000 de detinuti fiecare, cifrele ajungand tot mai mari, in functie de arestari.

Proiectul prevedea realizarea unui traseu deosebit de greu de realizat prin despicarea dealului Nazarcea. Organizarea a lipsit, munca era haotica. Specialistii sovietici aveau o pregatire indoielnica. Pana in primavara anului 1952 se inaintase foarte putin, aproape trei kilometri. Pentru slabele rezultate au fost scosi vinovati deti­nutii politici, ca banditi sabotori. Totalul efectivelor din cele 14 lagare erau de 19.000 de condamnati la pedepse grele, 18.000 de militari in termen si 20.000 de voluntari care trudeau din greu nu din patriotism, ci pentru a avea acces mai usor in viata, la facultati, sau in structurile puterii.

La 18 iulie 1953, dupa patru luni de la moartea lui Stalin, lucrarile au fost sistate, portiunea sapata urmand sa fie folosita pentru irigatii. Tehnologia era precara si lipseau fondurile necesare. In marea lor majoritate, detinutii au ramas pe loc, dar continuau sa moara, deoarece erau extenuati, infometati, bolnavi si batuti crunt. Numarul celor asasinati, care se ridica la multe mii, nu este nici astazi cunoscut exact. Dupa 1989, urmasii celor decedati au gasit in diguri scheletele parintilor despre a caror decese nu au fost anuntati la data respectiva, procedeu folosit la toate inchisorile politice, din intregul sistem concentrationar.

Ca un rezultat al muncii „pline de umanitate” desfasurata de cei ce spun ca nu au facut rau nimanui, amintesc o situatie partiala a celor decedati in diferite lagare de la Canalul Mortii, cifre oficiale – cele reale fiind necunoscute: Lagarul Capul Midia in anul 1951/ 25 morti, 1952/58, 1953/84. Lagarul Noua Culme 1952/65, 1953/102. Lagarul Peninsula 1950/12, 1952/16, 1953/33. Lagarul Poarta Alba 1950/72, 1951/111, 1952/163, 1953/262.

Norma zilnica era de 3 mc de pamant sapati si carati pe dig, cu targa sau roaba. Datorita subalimentatiei, multi cadeau fara vlaga de pe digul inalt fiind impuscati de gardieni care in raport isi justificau gestul invocand faptul ca victima ar fi vrut sa fuga.

Daca cineva murea in baraca lagarului, era bagat intr-un cosciug cu gaura in capac si transportat cu un carucior improvizat intr-un loc anonim. La poarta, gardianul de serviciu baga baioneta carabinei prin orificiul sicriului, deoarece avea ordin sa nu plece nimeni viu din incinta. Ritualul se repeta cu acelasi cosciug ce ii transporta pe nefericiti in alta lume.

Bolnavii nu primeau medicamentele strict necesare. Daca cineva murea, erau batuti toti detinutii din baraca ca sa declare ca mortul a primit la timp medicamentele solicitate.

CITEȘTE ȘI:  Mai multe fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă expuse la Washington s-au dovedit a fi false

Dormitoarele erau construite in forma de cruce, la mijloc tronand hardaiele cu fecale. Mirosul emanat intrecea orice imaginatie.

La inceputul anului 1952, s-a constatat ca lucrarile nu se incadreaza in grafic, ca se inainteaza incet si ca, de asemenea, canalul va costa cu mult mai mult fata de cele 80 de miliarde de lei estimate initial. Maiorul Vardan Maximilian, care era sef de serviciu in Directia de Contra­sabotaj a inceput sa gaseasca tapii ispasitori.

In iulie, au inceput arestarile. Anchetele s-au desfasurat in arestul Directiei Regionale de Securitate Constanta, iar in final, procesul bandei de sabotori si diversionisti, asa cum figura in dosare, a avut loc intre 29 august si 1 septembrie 1952. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti s-a deplasat apoi la Poarta Alba unde, in fata intregului efectiv de detinuti politici incarcerati, a pronuntat severa sentinta a celor 10 „dusmani ai poporului”.

Cinci intelectuali au fost condamnati la moarte, ceilalti primind pedepse ce variau intre munca silnica pe viata si 20 de ani de munca silnica.

Mircea Ciorapciu era fiu de mosier, Gheorghe Georgescu, fost proprietar de fabrica, Oprea Ionescu, fost ofiter de informatii in armata burgheza, Aurel Rozei era sionist, Nicolae Frangaropol a fost membru al Ligii Masonice Osiris, ceilalti cinci condamnati fiind fosti legionari sau taranisti.

Desi au avut functii tehnice de conducere in cadrul santierului, s-a considerat ca au avansat inseland vigilenta partidului, ei fiind de mult timp dusmani de clasa. Intre 8 si 10 septembrie 1952 a avut loc un nou proces de sabotaj cu 15 inculpati. Inginerii Gheorghe Craciun, Emilian Hossu si Gheorghe Garofeanu au fost condamnati la munca silnica pe viata. Inginerul Ion Zgura impreuna cu celelalte 11 cadre tehnice au primit pedepse intre 8 si 25 de ani munca silnica. Una dintre marile acuzatii era aceea ca s-a intarziat construirea Cabinetului de Partid al santierului, lovind prin aceasta in regimul de democratie populara.

Inginerul Streinbach din Timisoara si inginerul Deac din Brasov au atentionat ca traseul trebuia deviat deoarece cel proiectat trecea printr-o zona cu creta, ceea ce necesita betonarea suplimentara si inutila a portiunii respective, lucrare ce ar fi costat cat pentru inca un canal.

Condamnatii au cautat sa aplice metodele folosite la Canalele Suez si Panama, prin introducerea unor ecluze datorita diferentelor de nivel. Aceasta intentie s-a adaugat la dosar pe motiv ca vinovatii sunt admiratori ai imperialismului. Colectivul de anchetatori era condus de generalul Vladimir Mazuru, colonelul Misu Dulgheru si maiorul Nicolae Doicaru, seful Directiei Regionale de Securitate Constanta.

Intregul proces a fost regizat dupa model sovietic. In sala, erau numerosi ofiteri de Securitate imbracati in sa­lopete, care ascultau reactia celor ce asistau la acea mascarada in cadrul careia se infierau sabotorii, care in realitate erau total nevinovati si aveau dreptate in tot ce declarasera. Martorii acuzarii au fost obligati sa invete din timp textul incriminator atent redactat de autoritati.

In acea perioada, se afla incarcerat colonelul Virgil Andronescu, nascut la Bailesti, judetul Dolj, acuzat ca nu a demolat o troita. Printre cei invinuiti si condamnati la pedepse grele se afla comandorul Puiu Virgil care, in 1948, incercase sa fuga in Turcia cu o salupa care s-a defectat.

Lagarul era imprejmuit cu trei randuri de sarma ghimpata. Patrulele erau permanent in pozitie de tragere. Cladirea comandantului era pavoazata la exterior cu imense tablouri in care zambeau cu multa blandete figurile membrilor Secretariatului si ai Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Emotionanta a fost intalnirea noilor arestati cu elitele craiovene ce se aflau de mai de mult timp in lagar, scuipate si batute crunt. Cu profesorul Mihail Paulian, fost director al Colegiului Carol I din Craiova, cu profesorul Ilie Marineanu, cu preotul Sterfenitu, cu capitanul Liviu Popescu, toti fiind batjocoriti de gardienii analfabeti care aveau o placere deosebita sa-i bata in zona capului afirmand ca raul numai de acolo vine.

CITEȘTE ȘI:  Video. Cea mai veche epavă intactă din lume, descoperită în Marea Neagră

Din aceeasi brigada a detinutilor politici mai faceau parte coloneii Stefan Cioroiu, Ion Trandafir si generalul Leonard Mociulschi, fostul comandant al Diviziei a 3-a vanatori de munte, decorat cu Ordinul Crucea de Fier.

Pe langa alte somitati, in lagarele de exterminare de la Canalul Mortii au murit sase generali, trei colonei, doi maiori, doi capitani si un locotenent care vor fi amintiti in episoadele urmatoare.

In iarna anilor 1953 – 1954, o iarna unica, deosebit de grea, cand nametii ajunsesera sa depaseasca doi metri inaltime, pe un viscol cumplit au evadat cativa detinuti peste gardul usor de escaladat datorita dunelor de zapada. Nu au ajuns prea departe deoarece au fost devorati de lupii flamanzi. Bucuria libertatii a durat putin si a fost repede curmata. Patrulele care au urmarit fugarii nu au gasit decat resturi de cadavre, haine vargate sfasiate si patate de sange, zapada din jur fiind rosie.

In lagar, mancarea era oferita restrictiv in functie de norma indeplinita. Ciorba de gogonele si de varza alterata era de baza. Nu poate fi uitat nici tenebrosul stalp al infamiei. Detinutul pedepsit era legat de acel obiect de tortura, nu inainte de a fi dezbracat pentru a fi ars si deshidratat de soarele dogoritor. Noaptea, tantarii ii faceau pielea carne vie si la toate astea se adaugau foamea si setea, cele mai cumplite pedepse.

Batausii care aveau multe crime la activ se numeau Stanciugel, Spranceana, Ologu si Radu Ion. La Poarta Alba, din grupul de comanda al lagarului faceau parte ofiterii de Securitate Elefterie Serban, Gheorghe Silisteanu, Constantin Moraru, Alexandru Campeanu si Ion Fecioru.

La Capul Midia au avut multe decese pe constiinta comandantii Gheorghe Timofte, Liviu Borcea, Gheorghe Alexandrescu, Miron Craciunescu si Gheorghe Ciubotaru. Detinutul Andrei Ciurunga, unul dintre putinii fericiti care au scapat cu viata din acel infern, dupa ce a apucat sa vada libertatea a scris poezia Canalul din care redau un fragment relevant: Aici am stat si-am sangerat cu anii / si ne-am scuipat plamanii in tarana / aici ne-am logodit cu bolovanii / cate-un picior uitat sau cate-o mana. / Trudind flamanzi de soare si de paine / injuraturi si pumni ne-a fost rasplata / sa facem drum vapoarelor de maine / am despicat podisul cu lopata. / Loviti de biciul vantului fierbinte, / sapand din greu, pe ploaie si ninsoare, / am presarat cu mii de oseminte / pamantul dintre Dunare si Mare. / Istoria reala, cea din lacrimi stoarsa / va tine minte si-ntre foi va strange / acest cumplit Danubiu, care varsa / pe trei guri apa, iar pe-a patra sange!


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad