Cititul, o ocupaţie marginală?

Sunt aproape douăzeci de ani de când lumea academică şi elitele culturale tradiţio­na­liste asistă, cu sentimente contradictorii, de admiraţie îmbinată cu teamă, la apariţia şi dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare ce par să pună sub semnul întrebării atât destinul cărţii, aşa cum o ştim de câteva sute de ani, cât şi practicile cultu­rale. Iar dintre ele, în primul rând, cititul. Una dintre ide­ile importante ale serialului despre capcanele şi bucuriile lecturii care debu­tează astăzi este că nici lectura şi nici cartea imprimată impu­să de “galaxia  Gutenberg” nu au de ce să se teamă de dezvoltarea acestor tehnologii şi de apariţia  noilor suporturi de stocare a infor­ma­ţiei de toate felurile, inaugurate de “ga­laxia” Bill Gates. Lu­­cru­rile se vor desfăşura altfel, dar sensul şi esenţa lor vor rămâne aceleaşi ca în secolele trecute.

[pullquote]Nici lectura şi nici cartea imprimată impu­să de “galaxia  Gutenberg” nu au de ce să se teamă de dezvoltarea acestor tehnologii şi de apariţia  noilor suporturi de stocare a infor­ma­ţiei de toate felurile, inaugurate de “ga­laxia” Bill Gates. Lu­­cru­rile se vor desfăşura altfel, dar sensul şi esenţa lor vor rămâne aceleaşi ca în secolele trecute[/pullquote]Criticul francez Émile Faguet publica, în 1923, un opuscul de 163 de pagini, care a­vea să devină “un clasic”: L’art de lire. Prin se­rialul inaugurat astăzi, nu îmi propun să dau acestei cărţi o replică, la mai bine de 80 de ani distanţă. Ea ar fi, de fapt, cu totul inutilă. Dorinţa mea este doar să stimulez reflecţia asupra lecturii în contextul vremii noastre, fără să uit că L’art de lire avea un scop strict practic: să dezvolte la contemporanii lui Faguet gustul şi priceperea pentru lectură.

E interesant că, la data apariţiei cărţii –  câţiva ani după sfârşitul primului Război Mondial, când lumea trăia frenezia încheierii celui mai negru coşmar din istoria ei, în totală inocenţă faţă de coşmarele şi mai teribile ce o aşteptau –  Émile Faguet simţea că lectura a devenit o ocupaţie marginală.

Unii dintre noi poate pri­vim cu nostalgie spre deceniile interbelice în care n-am avut şansa să trăim, dar care acum ni se par patriarhale, întemeiate pe valori sigure şi pe certitudini optimiste. Şi putem avea sentimentul unei rupturi. Nu doar al doilea Răz­boi Mondial, şi mai cum­plit decât pri­mul, ci şi perioada următoare, cu toate aventurile sale ideologice şi geopolitice, ne-au adâncit sentimentul acestei discontinuităţi.

Dar oamenii interbelici aveau un sentiment analog cu al nostru, al rupturii faţă de secolele dinainte, al XVIII-lea şi al XIX-lea.  Secole în care circul lumii era încă un spectacol lent, când oamenii nu se deplasau în tramvaie, trenuri, automobile sau avioane şi când, dacă rămânem în limitele subiectului nostru, aveau timp să citească pe îndelete.

Faguet constata deci, în deceniul al treilea al secolului trecut, că lucrurile s-au schimbat radical. Şi nu în bine: “Ceea ce anticii numeau, cu o expresie fermecătoare, umbratilis vita (viaţă contemplativă, n.a.) nu mai există. Aproape nimeni nu mai are răgazul să se închidă «la umbră», timp de mai multe zile, ca să citească o carte. Cartea nu mai este citită decât pe fragmente, câte douăzeci de pagini pe zi, ceea ce înseamnă că şi după ce a fost terminată, ea, de fapt, nu a fost citită. Aceasta întrucât continuitatea în lectură e necesară nu doar pentru a judeca valoarea unei opere, ci şi pentru a o înţelege.

Un foarte mic număr /…/ de bărbaţi şi de femei, iubitori de lectură, alcătuiesc în zilele noastre un public restrâns, pentru care, în­tru­câtva şi din obişnuinţă, continuăm să scriem. Un autor din vremea noastră este un călugăr care scrie pentru mănăstirea sa, izolat într-o lume mică, şi ea izolată. Literatura a devenit monastică.”

Mi-am îngăduit să dau acest citat extins pentru că el exprimă bine o nelinişte despre care ne imaginăm că ar fi un mo­nopol al timpului nostru. Nu este. Şi ajungem astfel la întrebarea cardinală: cui îi fo­loseşte să re­flectăm asupra lecturii? Din punctul meu de vedere, lectura face parte dintre actele cele mai naturale ale omului. Poate părea surprin­zător pentru cei care detestă să citească, dar cred că percepţia lor poate fi schimbată. Şi, dacă e aşa, atunci serialul acesta se adre­sează tuturor. Şi lor, şi celor care citesc puţin şi selectiv din pricina lipsei de timp, şi cititorilor pasionaţi, interesaţi de tot ce are legă­tură cu lectura, şi celor care ar dori să se afle în po­-sesia unor concepte apte să le faciliteze ana­-liza şi interpretarea unei opere la un nivel  profesionist, adică la nivelul unui cititor care efectuează o lectură critică.

Nu ambiţionez să alcătuiesc un manual, ci doar un montaj de puncte de vedere. Ale mele şi, mai ales, ale altora. îmi asum riscul de a fi uneori neinteresant, alteori abstract, dar voi face tot ce-mi stă în pu­tere pentru ca riscul acesta să nu devină o realitate.