În România, obiceiul de a bea cafea datează din perioada domnitorilor fanarioţi. În Bucureşti, prima cafenea s-a deschis în anul 1667, iar proprietarul era un turc originar din Constantinopol, pe nume Kara Hamie. Localul era amplasat pe locul unde astăzi se află Banca Naţională.
În cursul secolului al XVIII-lea sunt amintite localurile lui Gheorghe cafegiul (în 1734), Oprea cafegiul (în 1741) şi Stanciu cafegiul (în 1746). Negustorii de cafea şi proprietarii de cafenele s-au constituit în bresle. Potrivit listei Divanului din 1812, toţi cei din breasla cafegiilor trebuiau să plătească o dare anuală de 850 de taleri.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele mai cunoscute cafenele din Bucureşti erau Cafeneaua Fieschi din Şelari, căutată în special de studenţi, pentru că avea şi biliard, Cafeneaua La Brener, de pe strada Stavropoleos, locul unde se întâlneau agricultorii şi jucătorii de cărţi, Cafeneaua Labes, de pe strada Germană, deschisă de Jacques şi Henry Labes, frecventată mai ales de tineri.
Mult mai renumită a fost Cafeneaua Fialkowski, de lângă Teatrul Naţional, deschisă de polonezul Fialkowski în 1853. Aceasta avea o sală de biliard şi o alta cu mese pentru table şi domino. Ea devine o adevărată instituţie, fiind locul preferat de întâlnire al literaţilor şi altor oameni de cultură.
Obişnuiau să vină aici A.D. Xenopol, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Filimon, Alexandru Macedonski sau actorii Matei Millo şi Grigore Ventura. Majoritatea meselor de marmură erau stropite de cafea şi cerneală, iar pe multe se găseau însemnări sau versuri. Cafeneaua Fialkowski îşi încheie viaţa odată cu cea a patronului, în 1898.
O celebră cafenea era Terasa Oteteleşanu, de pe Calea Victoriei, proprietar fiind Mihai Stere. Aceasta era cafeneaua preferată a poeţilor, pictorilor, sculptorilor, actorilor şi ziariştilor. Cei care făceau ambianţa localului erau Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Ioan Slavici, Octavian Goga sau Şt.O. Iosif. În grupul artiştilor plastici se găseau Camil Ressu, Niculae Dărăscu, Iosif Iser şi sculptorii Dimitrie Paciurea şi Franz Storck.
Cafeneaua Capşa rămâne însă, de departe, cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în 1891, ea devine spaţiul cultural şi politic al societăţii bucureştene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obişnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu, Mişu Văcărescu (Claymoor), iar dintre scriitorii şi gazetarii politici: George Lahovary, Nae T. Orăşanu, Cincinat Pavelescu etc.
Cafeneaua se deschidea în fiecare dimineaţă la ora 7. Consumaţia de bază era “şvarţul” (cafeaua neagră), dar şi cafeaua turcească sau cafeaua cu lapte, denumită “capuţiner”.
La ora 8 îşi făcea apariţia poetul şi matematicianul Ion Barbu, care se aşeza în centru, cafeneaua fiind pentru el un fel de cabinet de lucru. Aici îşi concepea cursurile pe care le ţinea la Facultatea de matematică a Universităţii Bucureşti, făcea traduceri din Shakespeare şi îşi compunea poeziile bând cafea filtru concentrată.
La ora 9:30 sosea şi Camil Petrescu, care îşi bea cafeaua cu lapte. La masa de sub ventilator îşi bea şvarţul scriitorul Corneliu Moldovan, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, la aceeaşi masă aflându-se Ionel Teodoreanu, alături de fratele său Pastorel, cel care scria, la cererea tuturor, epigrame.
Toate evenimentele se dezbat la Capşa, iar lumea este încredinţată că lucrurile se vor desfăşura cum s-a hotărât aici. Când, în august-septembrie 1936, apare zvonul închiderii cafenelei pentru a lărgi restaurantul, ziarele scriau: “Cafeneaua Capşa, uzina de vise, dispare. Capşa a fost un birou de informaţii politice, literare, artistice şi moderne. Este o istorie, o cronică şi o pasiune.”
