Râsul nu e simplu

Citește și

Comicul  este una dintre sursele cele mai importante de jubilaţie la lectură. Şi, totoda­tă, una dintre cele mai complexe. Câmpul lui semantic include  numeroase alte concepte, fiecare cu sensuri a­parte, dar având drept numitor comun unul dintre lianţii sociali fundamentali, şi anume râsul: umorul, comedia, gluma, sa­tira, ironia, burlescul, sarcasmul, ridicolul, gluma, zeflemeaua, hazul, veselia etc. De asemenea, după cum se ştie, comicul comportă numeroase subspecii sau tipuri – există comic de limbaj, de situaţii, de gesturi, de caracter, de re­pe­tiţii, de moravuri. A­ceastă complexitate explică popularitatea literaturii scrise în re­-gistru umoristic şi, dincolo de ea, de ce practic toţi oamenii agreează manifestările, activităţile,  produsele artistice etc. care au o concepţie şi o realizare în zona comicului.

În lucrarea sa devenită clasică, Le rire (1900), Henri Bergson analizează motivele pentru care anumite situaţii, fraze, personaje, oameni din jurul nostru etc. provoacă râsul şi stabileşte un principiu general: comicul apare ori de­ câ­te ori ceea ce este viu se comportă ca un mecanism. Le rire a făcut obiectul multor critici şi ironii din partea unor comentatori, avantajaţi în afi­şarea superiorităţii lor de o evoluţie artistică pe care, la 1900, Bergson nu avea cum s-o intuiască (mai ales pe aceea a cinematografului). Dar situaţiile arhetipice pe care le sintetizează el, din ana­liza mai multor opere comice – teatru şi proză – au o pertinenţă şi o sugestivitate care au rămas până astăzi incontestabile şi neegalate.

- Publicitate -

Diavolul cu arc este o asemenea situaţie arhetipică, numită astfel după o jucărie cunoscută de toţi copiii: figurina comprimată, cu ajutorul unui arc, într-o cutie în­chisă. La deschiderea cutiei, figurina ţâş­neşte şi produce un efect de surpriză, care se repetă de ­câte ori se închide şi se deschide cutia respectivă. Cetă­ţeanul turmentat – cu do­­cumentul compromiţător pierdut şi regăsit, din O scrisoare pierdută – exemplifică bine această situaţie. Apariţia lui neaşteptată declanşează toată tulburarea personajelor şi, când se încearcă îndepărtarea sa, el revine şi mai surprin­zător, contribuind la dezno­dă­mântul comediei.

Păpuşa cu sfori – sau, altfel spus, mario­neta – este ipostaza personajului manipulat, des întâlnit în comedii. Jupân Dumitrache, în O noapte furtunoasă, a lui Caragiale,  coa­na Chiriţa din Chiriţa în provincie, a lui Vasile Alecsandri, ori Cavalerul, din Hangi­ţa lui Carlo Goldoni sunt asemenea perso­-naje manipulate de altele mai abile, care intră în complicitate cu spectatorul sau cititorul. O răsturnare a situaţiei prin inversiune produce motivul păcălitorului păcălit, iar exemplul tipic este George Dandin, din comedia cu acelaşi nume a lui Molière.

Bulgărele de zăpadă, care creşte prin rostogolire, este ilustrativ pentru mai toate comediile bine construite. Iarăşi revenim la Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, unde rătăcirea repetată a răvaşului, de mai multe personaje, conduce la o tensiune crescândă, oprită în cele din urmă prin apariţia lui Agamiţă Dandanache. O scrisorică de amor pierdută produce, prin acumulare, conflicte intense şi în D’ale carnavalului.  În Don Quijote, al lui Cervantes, pasiunea personajului principal pentru lectură îi schimbă percepţia asupra lumii şi îl atrage în aventuri din ce în ce mai burleşti.

- Publicitate -

Dar poate că exemplul cel mai tipic pentru situaţia bulgărelui de zăpadă îl regăsim într-un film mut, Big business, cu Stan Laurel, Oliver Hardy (vestiţii Stan şi Bran) şi James Finlayson. Stan şi Bran sunt vân­zători de brazi de Crăciun în timpul verii şi un simplu incident banal – James le trânteşte uşa în nas, rupând astfel o ramură din brad – pro­voacă o înlănţuire de reacţii şi contra­reacţii tot mai violente şi mai bufone, conducând, în cele din urmă, la distrugerea totală a casei lui James şi a maşinii celor doi “oameni de afaceri”.

O situaţie inversă, asimilabilă tot bulgă­relui de zăpadă, se întâlneşte în roma­nul lui Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. Aici umorul este satiric şi dure­ros, fiindcă se raportează la fragilitatea morală a omului, în condiţii de represiune. Prizonierii dintr-un lagăr rusesc de muncă forţată construiesc disciplinat, dar lent, fără elan, o clădire. Treptat însă, ei se implică tot mai mult, intră în concurenţă unii cu alţii şi, în cele din urmă, munca forţată devine o întrecere frenetică şi entuziastă. Este biruinţa manipulării totale, triumful “prostiei” – spune André Glucksmann – căci clădirea nou construită este, în mod ironic, propria lor închisoare, cu nimic mai conforta­bilă decât cea veche, ci doar mai încăpătoare.

Comicul, în asemenea situaţii, se apropie de opusul lui – tragicul. Şi atunci, revenind la ceea ce este comun diferitelor tipuri de comic – râsul – se cuvine să observăm că reversul râsului în hohote, adică al râsului fără reţinere, homeric, este plânsul în hohote,  eliberator de tensiune extremă, ca şi râsul.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

UNICEF se teme că mii de copii ar fi putut muri în cutremurele din Turcia şi Siria

UNICEF a declarat marţi că cele două seisme violente care au zguduit luni sudul Turciei şi nordul Siriei, urmate...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -