Deputatul Mircea Lubanovici (ARD) luand cuvantul in cadrul unei conventii penticostale

Începând cu alegerile din 2008, românii care trăiesc în afara graniţelor ţării îşi aleg propriii reprezentanţi în Parlamentul de la Bucureşti: 4 deputaţi şi 2 senatori, pentru cei peste trei milioane de români cât se presupune că trăiesc în străinătate. Dintre aceştia, doi parlamentari (un senator şi un deputat) îi reprezintă pe românii din America de Nord, iar primii doi parlamentari care au ocupat aceste funcţii sunt senatorul PNL Raymond Luca şi deputatul PDL Mircea Lubanovici.

Anul acesta, alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie, iar românii de la Montréal vor putea vota la Consulatul român de la 1010 Sherbrooke West. Nu mai puţin de 13 persoane şi-au depus candidatura pentru a ocupa cele două fotolii de parlamentar rezervate românilor din Canada şi Statele Unite ale Americii. Printre aceştia se numără şi un membru al comunităţii române de la Montré­al, dar şi deputatul PDL în funcţie, Mircea Lubanovici.

Deputăţia – o afacere a comunităţii religioase din SUA

Importanţa pe care partidele politice o acordă româ­nilor care trăiesc în străinătate se poate observa uşor şi din calitatea candidaţilor pe care îi propun să ne reprezinte în Parlamentul de la Bucureşti. Astfel, în timp ce pentru Alianţa România Dreaptă (ARD) candidează un profesor universitar şi deputatul aflat în acest moment în funcţie, USL se prezintă în alegeri cu o cântăreaţă de muzică populară şi cu fostul preşedinte al MTV România, iar partidul poporului lui Dan Diaconescu ne propune un karatist şi un pastor din Phoenix, Arizona.

De altfel, în Statele Unite, ocuparea unui fotoliu în Parlamentul de pe Dâmboviţa pare să fi devenit o afacere… religioasă, dar şi o ambiţie a comunităţii de români din oraşul Portland, Oregon: 4 dintre cei 13 candidaţi provin din Portland, iar 3 dintre aceştia sunt pastori sau implicaţi puternic în comunităţile religioase de acolo. Un al 4-lea pastor-candidat este din oraşul Phoenix, Arizona.

Iată mai jos lista completă a candidaţilor la fotoliile de parlamentar, pentru mandatul 2012-2016.

Uniunea Social Liberală (USL):

SENAT – Adrian Anghel, fost preşedinte MTV România (domiciliu: România). “Şi eu am fugit de comunişti şi am devenit refugiat politic”, declară Adrian Anghel, pe site-ul său de campanie. Acest lucru nu-l împiedică însă să candi­deze pe listele USL, pline de foşti comunişti şi securişti.

CAMERA DEPUTAŢILOR – Ionela Tănase Prodan, cântăreaţă de muzică populară (domiciliu: România).

Alianţa România Dreaptă (ARD):

SENAT – Ionel Eugen Rovenţa, profesor universitar (domiciliu: Ottawa, Canada)

CAMERA DEPUTAŢILOR – Mircea Lubanovici, de­-putat PDL în funcţie (domiciliu: Portland, SUA), implicat activ în comunitatea religioasă (penticostală) din America.

Partidul Popular – Dan Diaconescu (PP-DD):

SENAT – Doru Levi Ilioi – pastor în Phoenix, Arizona.

Dacă va fi ales, pastorul Ilioi le promite românilor care vor să se întoarcă în ţară “scutire de taxe de afaceri pentru câţiva ani, dreptul să ducă o maşină din străinătate fără să plătească taxă auto, dar şi o primă de stat pentru localizare şi începutul restabilirii”.

CAMERA DEPUTAŢILOR – Celestino George Hristescu, deţinător de centură neagră la karate (domiciliu: Portland, Oregon). Sigur pe el, Celestino Hristescu declară, pe site-ul de campanie: “la aceasta oră consider că pe poziţia mea eu nu am contracandidaţi, ci doar un ipochimen şifonat, pdl-ist cu termen de valabilitate expirat; apoi o cântăreaţă de pahar şi voie bună simpatică în felul ei de altfel, şi ar mai fi vreo doi tinichigii, actualmente verzi, aruncaţi în cursa asta pentru a deruta, din nou, alegătorii”.

Partidul România Mare (PRM):

SENAT – Nicolae Guţu (om de afaceri româno-american, reîntors în România, din 1992).

CAMERA DEPUTAŢILOR – Floare Carolina Ilica

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR):

SENAT – Peter Kovacs

CAMERA DEPUTAŢILOR – Robert Zoltan Abraham

Partidul Ecologist Român (PER):

SENAT – Dorel Sângeorzan – pastor, Portland, OR

CAMERA DEPUTAŢILOR – George Sângeorzan

Partidul Naţional Democrat Creştin (PNDC):

CAMERA DEPUTAŢILOR – Samoilă Pirău, (domiciliu: Montréal, Canada), organizator de excursii la cascada Niagara şi singurul candidat din partea PNDC pentru Diaspora. Reamintim că Samoilă Pirău şi-a mai încercat norocul şi la alegerile pentru fotoliul de primar al Montréalului, în anul 2001, când a obţinut 366 de voturi.

Întrucât PNDC nu are nicio şansă să îndeplinească pragul electoral de 5% pentru a accede în Parlament, probabilităţile ca Samoilă Pirău să devină deputat sunt nule, chiar şi în situaţia în care el ar fi votat de toţi românii care se vor prezenta la urne în Colegiul 3 Diaspora. De altfel, în aceeaşi situaţie se află şi candi­daţii PRM şi PER.

Bătălia pentru cele două locuri în Parlamentul de la Bucureşti, în colegiile electorale din America de Nord, se va da între candidaţii ARD (PDL-PNŢCD-FC) şi USL (PSD-PNL-PC). La redistribuire, norocul ar putea să surâdă însă şi candidaţilor PP-DD sau UDMR, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în 2008, când candidatul UDMR din Colegiul 4 Diaspora, Iosif Koto, şi-a câştigat fotoliul de deputat de pe poziţia a 7-a, cu doar… 34 de voturi.

Ad
Articolul precedentDespre corupţie şi alegeri
Articolul următorPe 9 decembrie mergem la vot
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.