Preotul Gheorghe ChişcăConsiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din România (CNSAS) a stabilit recent că Parohul Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul de la Montréal,  Gheorghe Chişcă  a fost informator al fostei Securităţi comuniste, sub numele de cod Gelu.

Aşa cum reiese din documentul alătu­rat, decizia CNSAS a fost luată în urma solicitării lui Mihai Stăuceanu, un român stabilit la Montréal în anii ‘80, după ce a trecut ilegal graniţa în fosta Iugoslavie. În primii ani de la sosirea în Canada, Mihai Stăuceanu a fost ajutat să se integreze în noua societate de către membri ai Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, unde apoi s-a implicat în activitatea parohiei, ocupând, pentru mai mulţi ani, şi funcţia de preşe­-dinte al consiliului parohial.

Înainte de căderea regimului comunist, Mihai Stăuceanu s-a întors de mai multe ori în ţară, în calitate de turist, cu paşaport ro­mânesc, pentru a-şi vizita familia, dar mai ales pentru a-l aduce pe fratele lui, Nicolae, în Canada. După ani de tergiversări şi pro­mi­siuni neonorate de autorităţile ro­mâne, Mihai Stăuceanu a decis, în semn de protest faţă de refuzul autorităţilor române de a-i da drumul fratelui său, să facă greva foamei în faţa Ambasadei României de la Ottawa.

CITEȘTE ȘI:  O nouă ediție a „Orei poveștilor în limba română” la BANQ
Decizia CNSAS
Decizia CNSAS

În acel context, atât preotul Gheorghe Chişcă, cât şi alţi membri ai parohiei Sf. Ioan Botezătorul au intervenit pe lângă oficialii români din Canada, dar şi pe lângă reprezentanţi ai bisericii române de la Bucureşti, cu scopul de a determina aprobarea plecării din ţară a lui Nicolae Stăuceanu.

Pus sub urmărire de către Securitatea comunistă şi convins că unii dintre membrii parohiei Sf. Ioan Botezătorul erau în slujba regimului comunist, Mihai Stăuceanu a cerut la CNSAS să-şi vadă dosarul de Securitate, lucru care s-a întâmplat în pri­mă­vara acestui an.

Din dosarul său de urmărire, Mihai Stăuceanu a aflat că mai mulţi membri ai comunităţii române de la Montréal au dat declaraţii despre el, sub nume de cod. Prin­tre aceştia se afla şi “informatorul Gelu”, a cărui identitate a fost recent deconspirată de CNSAS ca fiind preotul Gheorghe Chişcă, parohul actualei catedrale Sf. Ioan Bote­zătorul (vezi document alăturat).

Rugat să comenteze decizia CNSAS, preotul Gheorghe Chişcă ne-a declarat că totul este o greşeală şi că nu a dat niciodată informaţii fostei Securităţi. De altfel, aşa-zisul nume de cod Gelu este, de fapt, numele sub care toţi cei apropiaţi îl cunosc. Aflat pe punctul de a pleca în vizită în România la momentul la care l-am contactat, preotul Gheorghe Chişcă ne-a promis că ne va acorda un interviu de îndată ce se va întoarce la Montréal.

CITEȘTE ȘI:  Românii din Toronto rămân din nou fără consul general

Până atunci, cei care doresc să afle mai multe informaţii despre Mihai Stăuceanu, despre greva foamei pe care a făcut-o în faţa Ambasadei române de la Ottawa, dar şi des­pre relaţiile lui cu preotul Gheorghe Chişcă şi cu ceilalţi membri ai Bisericii Sf.Ioan Botezătorul, pot să vizioneze interviul pe care acesta la acordat pentru emisiunea Pagini TV, la adresa www.paginitv.com

Ad
Articolul precedentPrimăriile, sac fără fund
Articolul următorDezbateri false în Québec
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.