A reînceput procesul cardiologului Guy Turcotte. Încăpățânarea cu care încearcă să scape de condamnare, recurgând la abilitatea profesională a avocaților, modul în care își joacă rolul de criminal plângăreț demonstrează o carență de conștiință cu adevărat maladivă.
De la sfârșitul luni septembrie, Guy Turcottte, ucigașul copiilor săi, Olivier (5 ani) și Sophie (3 ani) a revenit în atenția publică în al doilea proces care se desfășoară ca urmare a anulării celui dintâi când a fost declarat iresponsabil mintal.
Debutând la Sainte-Jerome la 23 septembrie 2015, procesul a impus mai întâi selecționarea juriului. 12 jurați au fost aleși dintre 1650 de persoane convocate. Ca într-un film american de succes, vedetele, în afara acuzatului, sunt cei care se înfruntă pentru condamnarea sau necondamnarea lui. Și judecătorul și procurorul și avocații sunt specialiști celebri, de mare prestigiu, fiecare cu parcursuri profesionale strălucitoare în lumea justiției și, dacă ne gândim la avocații apărării, evident, și cu onorarii pe măsură.
Guy Turcotte a reluat tentativele sale de (re)demonstrare că era iresponsabil în momentul comiterii crimei.
Au fost mulți chemați la bară în calitate de martori, a fost chemat și el. A povestit cu lux de amănunte (îngrozitoare) cum s-a petrecut tragedia din februarie 2009. Și, bineînțeles, contextul. Era un om nefericit, a avut o copilărie grea întrucât colegii lui râdeau de el, era complexat iar când în sfârșit s-a pus pe picioare și s-a îndrăgostit, a fost înșelat mizerabil de femeia iubită! Cu un prieten! Și a trebuit să se despartă de ea! Iată câte motive ca să-ți pierzi mințile și să-ți ucizi copiii!
S-ar fi sinucis și el când antigelul pe care l-a băut s-a dovedit ineficace, dar gândul că infidela ar fi încasat banii de asigurare pe viață (900 de mii de dolari), l-a făcut să-și schimbe gândul. Și testamentul. Mai bine iresponsabil decât mort!
Se estimează că procesul va dura trei luni. Nu putem ști dacă cei doi avocați care-l apără și care sunt și frați vor reuși și de data asta să-l scoată basma curată. Nu nevinovat, desigur, fiindcă și-a mărturisit cu detalii crima, ci tulburat mintal și deci ferit de pușcărie.
Dar personajul, indiferent de verdictul ce se va impune și de deznodământul luptei dintre experți, procuror și avocați, este grotesc. Încăpățânarea cu care încearcă să scape de condamnare, recurgând la abilitatea profesională a avocaților, modul în care își joacă rolul de criminal plângăreț (recomandat și pus la punct, probabil, de avocații Poupart) demonstrează o carență de conștiință cu adevărat maladivă. Dar nu în sens medical și juridic, ci moral.
Și numai faptul că, după tot ce-a făcut, se poate imagina trăind liniștit preocupat de asigurări, de investiții, de REER, de meseria sa de cardiolog etc., dovedește că, în definitiv, atunci cînd și-a înjungheat copiii nu era de loc un dezaxat mintal ci doar un furios lamentabil. Polițistul care a descoperit cadavrele copiilor și apoi pe el, ascuns sub pat, i-a spus dezgustat că este imbecil ”Da, știu”, a răspuns el într-un acces de sinceritate. Nu vom ști însă probabil niciodată dacă polițistul și el vorbeau despre aceeași imbecilitate.
Iată însă și un alt caz, la fel de oribil, care spune altceva despre vinovăția inexpiabilă pe care o poate resimți o conștiință cu adevărat rătăcită într-un nor de nebunie criminală: Sonia Blanchette din Drummondville și-a omorât trei copii între doi și cinci ani prin înecare în 2 decembrie 2012.
Avocații ei aveau intenția să invoce articolul 16 din Codul Penal – același și din cazul lui Guy Turcotte – despre non-responsabilitate criminală pentru motiv de tulburări mintale.
Sonia Blanchette a decedat în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2015, în așteptarea procesului care urma să se deschidă în 2016. S-a lăsat să moară de foame, a refuzat cu îndârjire orice încercare de a fi hrănită artificial și a cerut în scris să nu fie readusă la viață.
