ARMENIA – ROMANIA: 1-1

Merita sa pierdem
Acum o luna am jucat cu frica impotriva Cehiei la Praga, intalneam una dintre cele mai bune echipe ale Europei, plina de vedete. La Erevan, pe 17 noiembrie, nu a mai fost nici frica, nici nesansa, nici adversarul foarte puternic… De fapt, nu a mai fost nimic. Am intalnit o echipa fara nici un palmares, al carei antrenor declara la finalul intalnirii cu tricolorii ca acest egal cu reprezentativa noastra e cea mai mare performanta a fotbalului armean. Fostul selectioner al Armeniei, nimeni altul decat Mihai Stoichita, declara ca fostii sai elevi meritau victoria dupa modul in care s-au desfasurat ostilitatile pe teren. Meciul s-a incheiat 1-1, in urma golurilor lui Ciprian Marica 29’ si K. Dokhoyan 62’.
Calificarea este din ce in ce mai departe, iar domnul general PSD spune ca «sansele au ramas intacte». Numai un prost poate sa creada ca antrenorul va fi demis de presedintele Federatiei, Mircea Sandu, mai ales ca ne aflam in plina campanie electorala, iar Anghel Iordanescu candideaza pentru functia de senator din partea PSD. E adevarat ca au lipsit multi titulari, dar nu pot sa cred ca valoarea noastra este egala cu cea a armenilor. Atata timp cat jucatori ca Ghioane (titular in Liga Campionilor meci de meci cu Dinamo Kiev), Adrian Ilie (cu o prestatie foarte buna in Elvetia), Cosmin Contra (jucatorul anului 2001 din Romania si foarte apreciat in Anglia) si Nicolae Mitea (care a facut un meci extraordinar cu tineretul Armeniei, 5-0, dand doua goluri si doua pase de gol) nu sunt chemati sau nu vor sa mai vina la echipa nationala din cauza antrenorului, nu poti decat sa speri la o calificare miracol.
Urmeaza meciul cu Olanda la Bucuresti. Vor fi oare rugaciunile generalului ascultate de data asta?

Celelalte rezultate ale grupei: Macedonia – Cehia: 0-2 (Lokvenec 87’, Koller 90’); Andora – Olanda 0-3 (Cocu 21’, Robben 31’, Snejder 78’).

Ultimele articole

Articole similare