De la stalpii de telegraf la stalpii din Brooklin

Pe unul din peretii salonului avem unul din desenele de studentie ale Monei Mariana Ciciovan. La precedenta reamenajare a casei, un dulap nou achizitionat l-a acoperit pe jumatate, in asa fel incat din nudul desenat de Mona in carbune se vedea doar jumatatea dreapta a corpului. Am ezitat sa il scoatem de acolo si sa ii gasim un alt loc doar pentru ca acolo este locul perfect pentru el. Si mai ales ca pe un alt perete, vizavi, vrem sa facem loc unei alte lucrari semnata de Mona; din seria de gravuri imprimate de asemenea pe vremea cand era studenta la UQàM, din seria stalpilor de telegraf. Asa ca am modificat mobilierul!
Cu ocazia primei sale expozitii personale de amploare in centrul Montréalului, la Galeria Brigitte Desroches, m-am uitat atent la noile sale lucrari. Primul lucru pe care l-am remarcat este prezenta culorii negre. Excluzand tablourile expuse cu prilejul evenimentului Pleins feux sur la Roumanie, de acum doi ani, la Centrul Pierre Péladeau – si care purtau titlul La Roumanie en rose de mon enfance, primele ei lucrari au o tenta inchisa, datorita in primul rand tehnicilor folosite. Chiar si rozul folosit in seria La Roumanie en rose aveau o forta dura, irizanta, intarita de tusele subtiri in negru. O alta constanta a primelor ei lucrari era abstractul. Chiar daca lucrarile aveau in centru stalpii de telegraf, era destul de greu sa ii discerni, in ciuda titlurilor de pe margine.
De data aceasta, cu ocazia noii sale expozitii, am avut surpriza sa constat doua turnuri: spre culoare si spre forma. Lucrarile expuse la Brigitte Desroches, in format si dimensiuni impunatoare, incadrate in rame solide si elegante, sunt o explozie calda de culori, un amestec de galben, roz, bleu, rosu, maron. Nimic strident, nimic obositor, doar un bulb solar care se topeste si curge spre margini. Din pasta deloc groasa intinsa pe panza putem cu mai multa usurinta distinge un pod, un turn, o strada. Sunt imagini ale unor orase cu nume cunoscute, dar care raman nu mai putin peisaje imaginare. Cred ca Au-delà de l’horizon, titlul recentei expozitii, are putin de a face cu orizontul fizic citadin. Mai degraba, el este un orizont metafizic, pe care artista si-l propune sau o culme catre care tinde si care va marca desigur intr-o zi limita cautarilor sale.
Mona Mariana Ciciovan a reprezentat si reprezinta pentru mine, dincolo de talent, exemplul omului daruit artei sale. Ea reprezinta pentru noi toti modelul cuiva capabil sa se transforme, sa evolueze, sa se perfectioneze. Noua sa expozitie demonstreaza acest traseu ascendent.