Dincolo de voce, privirea…

S-a spus despre Virginia Zeani ca semana cu Elizabeth Taylor, doar… ceva mai frumoasa. Nu cu ochi violeti, ci foarte-foarte verzi.
Vocea ei, cu o acoperire neobisnuit de vasta, este un termen de referinta in mediile muzicale din lume. Cineva care a asistat zilele trecute la clasele de Maitre pe care Virginia Zeani le-a oferit la Montréal imi povestea, cu mare emotie, despre registrul formidabil al artistei. Anul viitor, soprana va implini 80 de ani. Afland asta, m-am incurcat insa intr-un calcul al simturilor: daca vocea ii e aproape ca acum 50 de ani, cand facea roluri fulminante la Scala, atunci ma intreb ce efect o fi avut privirea ei la vremea respectiva. Caci de mi-ar fi zis cineva inainte ca ma voi pierde cu firea privind in ochii unei doamne, i-as fi dat doua palme!
Nascuta in Transilvania, Virginia Zehan a plecat in Italia, la studii de canto, la varsta de 21 de ani (numele avea sa si-l «italienizeze» mai tarziu). Cu toate ca a trait cea mai mare parte din viata in Italia si in ultimii 25 de ani in Statele Unite, Virginia Zeani vorbeste o limba romana impecabila (alaturi de celelalte cinci limbi in care este fluenta) si este de-a dreptul fericita sa intalneasca romani. Ea spune insa ca «acasa» nu se simte intr-o anume tara, ci printre prieteni si in muzica.
In Romania, Virginia Zeani s-a mai intors pentru a-si revedea cunoscutii, pentru mormantul parintilor ei, pentru concerte sau inregistrari. Intre acestea din urma se numara, bineinteles, discul cu Traviata, de care imi amintesc cu drag din duminicile copilariei. Rolul Violettei Valery din Traviata a fost, de altfel, rolul carierei sale, pe care l-a interpretat de exact 648 de ori, dupa cum ne marturiseste, zambind.
I-a avut ca parteneri, pe marile scene ale lumii, pe toti «sacrii» muzicii de opera din anii ’50 incoace – de la Beniamino Gigli si Mario del Monaco la Luciano Pavarotti si Placido Domingo. Timbrul si tehnica ei speciala i-au permis sa abordeze cu aceeasi perfectiune roluri de coloratura, roluri lirice sau dramatice din lucrari clasice sau contemporane, avand insa o predilectie pentru repertoriul clasic italian si francez.
Virginia Zeani locuieste acum in West Palm Beach si este Distinguished Professor la Universitatea Indiana. S-a aflat la Montréal numai pentru doua zile, pentru a face parte din juriul Concursului OSM, sectiunea canto. Si, pentru ca am «prins-o» aici, nu puteam sa nu o intreb despre Corneliu Montano. «Este un baiat cu calitati exceptionale. Eu l-am sfatuit sa faca muzica usoara cu vocea lui de opera. Este plin de talent si ambitios; are o voce frumoasa si toate premisele sa reuseasca. Ii urez multe, multe succese!»
Are un fel de a vorbi direct si succint; raspunsurile sunt foarte exacte. Desi probabil obosita, dupa o zi intreaga de audieri si deliberari, soprana este dechisa si afabila, asa cum ii sta bine unei vedete cu staif. Priveste cu placere la lumea care se aduna in jurul nostru, in timpul interviului, pentru un autograf sau pentru a schimba o vorba. Un domn imbracat foarte colorat, o implora, in franceza, sa-i dea o sansa nepoatei lui: «Va rog, trebuie s-o ascultati, are nevoie de parerea dumneavoastra!». «Din pacate, eu plec maine din Montréal, dar imi puteti trimite o inregistrare». Si ii da adresa si numarul de telefon. In gura mare, in timp ce toti ceilalti admiratori isi noteaza, cu febrilitate. Cineva scrie chiar pe program, aproape peste poza ei. Il admonesteaza, mai in gluma, mai in serios: «Ei, acum nu scrie pe chipul meu!»
Doua dintre participantele la concurs vin sa intrebe ce impresie si-a facut despre vocea lor. Le incurajeaza si le spune ca le va trimite notele cu observatii fara intarziere. Apoi se intoarce spre mine si imi spune in romaneste, ca sa nu le raneasca pe fete, ca nu este de acord cu decizia juriului, care a acordat atatea premii baritonului Phillip Addis; ea crede ca nu este pregatit sa se lanseze intr-o cariera internationala – i-ar fi dat numai locul trei. Dupa parerea doamnei Zeani, locul intai l-ar fi meritat Joyce El-Khoury (ma gandesc cat s-ar fi bucurat tanara sa auda asta!). «Dar, intr-un juriu, exista rigori pe care trebuie sa le respecti, asa ca nu pot decat sa accept. When in Rome, do as the Romans do…»