ROMANIA VAZUTA CU OCHI DE TURIST

Citește și

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Oboist fara oboi
Ne intalnim la iesirea din statia de metrou de la Piata Romana, iesirea dinspre coloane, si stam de vorba la o terasa din zona.
Inaintea plecarii noastre in Canada, 9 ani mai devreme, obisnuiam sa ne vizitam alternativ – ei doi, noi doi -, cand la unii, cand la altii. De atunci, numai eu i-am mai vazut, nu si nevasta-mea, Cristina. De doua ori, cu ocazia unor scurte vizite la Bucuresti. Ultima oara, in urma cu 5 ani, cand el urma sa se interneze pentru niste analize, la Spitalul Elias.
Vorbim de imprejurarile in care a murit el, in urma cu 3 ani, apoi despre planurile nebuloase ale Cristinei pe pamant canadian (aflu ca mesajele pe care i le trimite Cristina pe e-mail sunt modele ale genului evaziv), apoi despre ce ne mai fac copiii. Al nostru, ai lor.
Copiii lor, un baiat si-o fata, sunt gemeni. In urma cu 9 ani, Marius si Maria erau elevi in ultima clasa de liceu. Amandoi studiasera pianul in scoala generala, amandoi mersesera la liceul de muzica, el la clasa de oboi, ea la clasa de pian. Dupa clasa a 10-a, Maria abandonase muzica si se transferase la un liceu oarecare. Marius continuase cu studiul oboiului. In urma cu 5 ani, Marius si Maria erau studenti in ultimul an de facultate. Marius la Conservator, sectia de oboi, Maria la Filologie, sectia romana-franceza. Acum, Maria este profesoara suplinitoare la un liceu din Bucuresti, iar Marius… Ei bine, cu Marius se petrece o tragicomedie.
La liceu, Marius a cantat pe oboiul liceului, iar la Conservator, pe oboiul Conservatorului. In continuare, timp de doi ani, pe oboiul unei orchestre al carei angajat a fost. Dar, de aproape trei ani, Marius nu a mai avut o slujba stabila si, in consecinta, nu a mai avut un oboi la dispozitie. Fara oboi, micile comenzi i-au devenit si ele greu accesibile, iar de la o vreme, din cauza lipsei de antrenament, de-a dreptul inaccesibile.
Cand Marius era in liceu, se gandisera serios sa-i cumpere un oboi. Erau primii ani de dupa Revolutie, iar viitorul oricarui oboist se anunta incert. Un prieten al sotului, dus pe o bursa postdoctorala in Germania, se interesase de preturi. Cel mai ieftin oboi competitiv costa 5000 de marci. Mai mult decat o pianina de felul celei pe care o aveau acasa, daca ar fi fost noua. Cam cat o garsoniera la Bucuresti, in acel moment. Au amanat cumpararea oboiului, asteptand vremuri mai prospere. Au continuat sa cotizeze la repararea periodica a vechiului oboi primit de Marius de la scoala, pe perioada studiilor.
Marius a schimbat in ultima vreme mai multe slujbe, una mai nemuzicala ca alta, dar nu s-a resemnat cu gandul ca nu va mai atinge vreodata un oboi. Chiar daca un oboi costa azi in jur de 5 000 de euro, cam cat o treime de garsoniera la Bucuresti. Planul lui? A solicitat sa mearga la armata, pentru acel stagiu militar de dupa facultate, pe care nu l-a facut inca. Spera sa prinda un loc intr-o orchestra militara. Una capabila sa-si doteze oboistul cu un oboi.

***
Legat de povestea trista a tanarului oboist, mi-am amintit o scena antologica din Midnight Cowboy, film din 1969, in regia lui John Schlesinger. Jon Voight interpreteaza rolul unui robust si chipes baiat din Midwest (cum ar veni, de la tara), sosit la New York cu capul plin de vise si cu buzunarele goale. Acompaniat de un new-yorkez bolnav si fara adapost, interpretat de Dustin Hoffman, tanarul cowboy incearca sa faca rost de bani oferind servicii sexuale doamnelor dispuse sa plateasca pentru ele. In scena cu pricina, tanarul este in pat cu o clienta. Clienta il priveste amuzata, tanarul e stanjenit. Clienta, o doamna cu un remarcabil simt al umorului, isi asemuie partenerul cu un… saxofonist fara saxofon. Auzind-o, tanarul face fata aia lunga a cuiva care injura in gand de toti dumnezeii. Doamna il invita la o partida de scrabble, tot in pat, mizand pe rolul terapeutic al abaterii atentiei de la factorul de stres. Scena se incheie cu bine pentru amandoi.
Nimic nu este mai inutil pe lumea asta decat un saxofonist fara saxofon, este ideea care se desprinde din comparatia doamnei. Tot aici se ascunde si un sfat practic pentru nefericitul ajuns in aceasta situatie: Daca vrei sa fii iarasi ce-ai fost ori mai mult decat atat, incearca sa uiti pentru cateva clipe ca esti saxofonist.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

Ucraina a depus o cerere de aderare accelerată la NATO

Ucraina va semna o cerere de aderare accelerată la NATO, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -