ROMANIA VAZUTA CU OCHI DE TURIST

Radiere de masina

In ’95, cand am plecat in Canada, ne-am lasat masina, o Dacia 1310 fabricata in 1984, in grija unchiului Gore, fratele mai mic al soacra-mii, de la Craiova. Unchiul avea propria lui masina, asa ca masina noastra mai mult a zacut in fata blocului lui, acoperita de prelata.

La prima mea intoarcere in Romania, una de doua saptamani, din ’98, masina nu avusese revizia tehnica facuta de vreo 2 ani si nu fusese clintita de vreo sase luni. Mi s-a parut o incurcatura de prisos sa incerc s-o aranjez, asa ca nu m-am atins de ea.

Proprietar al masinii era nevasta-mea. Dacia i-a fost donata de bunica ei, mama soacra-mii, care bunica o castigase la loteria CEC. In 2000, ajunsa la randul ei la Craiova, nevasta-mea i-a dat unchiului Gore procura pentru vanzarea masinii.

Timp de doi ani, desi a incercat, unchiul Gore n-a vandut masina. Ofertele primite i s-au parut ridicol de mici. In 2002, vazand ca amanarea e de prisos, a vandut-o unui service auto, pentru piese. Din graba, a uitat sa pastreze placile de inmatriculare.

In 2003, la impozitul pentru apartamentul nostru din Bucuresti (pe care ni-l pastram, ca sa fim avantajati in viitor, cand canadienii vor emigra in masa in Romania), s-a adaugat, ca de obicei, impozitul pe masina. Primul, in valoare cam de un milion de lei, al doilea – de doua sute de mii. Masina, care nu mai exista, trebuia radiata din circulatie.

Prinzand de veste ca placile de inmatriculare sunt necesare la radiere, unchiul a trecut pe la service-ul din Craiova si le-a cerut inapoi. Una i-a fost returnata, alta se pierduse.

***

In iunie 2004, aflandu-ma la Bucuresti, primesc sarcina de la nevasta-mea, ramasa la Montréal, sa aranjez situatia masinii.

Trec pe la Politia circulatiei, de pe strada Logofatul Udriste, undeva in spatele magazinului Unirea, si aflu ce-mi trebuie ca sa radiez masina. Mai intai, de la Administratia financiara de sector, o dovada ca plata impozitului pe masina e la zi. Apoi, de la circa de politie de cartier, o declaratie a proprietarului privitoare la placa de inmatriculare pierduta. Peste tot, la Politia circulatiei, la Administratia financiara si la circa de politie, e necesara prezenta proprietarului sau, in lipsa acestuia, a inlocuitorului lui legal, persoana prevazuta cu procura.

Vorbesc la telefon cu unchiul Gore. Cautam o zi potrivita pentru amandoi, in care el sa vina la Bucuresti si sa radiem masina. Cadem de acord pentru o zi de joi, in saptamana dinaintea plecarii mele la Montréal.

Unchiul Gore soseste la Bucuresti miercuri dupa-amiaza. Nu nimereste singur la apartamentul nostru, din Militari. Ii ies in intampinare, dupa ce-mi da un telefon. Seara, ne urcam in tramvaiul 41 si cautam o terasa cu bere, in parcul Herastrau.

Unchiul e tanar pensionar, dar unul activ, care si-a gasit o noua slujba, la program redus. Crede ca o dama il priveste cu interes. Remarca, in treacat, ca dama in chestiune seamana cu o prietena de-a lui, din tinerete. Rade la gandul ca el, un om serios, cu nevasta si baiat cu zece ani vechime-n munca, ar putea fi luat drept un celibatar pornit la agatat.

A doua zi luam iar tramvaiul, cateva statii, iar la ora 8:30 suntem la circa de politie de la piata Crangasi. La biroul Pierderi, ni se spune ca declaratia de pierdere a placii trebuie facuta la Politia din Craiova, pentru ca masina a fost vanduta la Craiova. Totusi, ne da sperante un politist, s-ar putea ca la Politia circulatiei sa ni se accepte o declaratie facuta acolo.

Cu taxiul, luand-o de-a lungul Dambovitei, ajungem (ora 10.00) la Politia de pe strada Udriste. De la unul dintre cele doua ghisee Radieri, dupa o coada de o ora, obtinem formularul de radiere, semnat si stampilat numai intr-o casuta, adica atat cat trebuie ca sa solicitam, de la Administratia financiara, dovada referitoare la impozitul pe masina. Cat priveste placa lipsa, nu, declaratia nu poate fi facuta la ei, ci la circa de politie de cartier. De-acolo venim? Pai, daca asa ni s-a spus acolo, declaratia trebuie facuta la Politia din Craiova.

Hotaram sa rezolvam mai intai partea cu impozitul. Luam un taxi (firul Dambovitei, podul Izvor, o latura a Cismigiului), pana la Administratia financiara de sector, de pe strada Popa Tatu. Acolo, dupa o coada de numai un sfert de ceas la ghiseul Informatii, aflam (ora 11:30) ca dovada pentru plata la zi a taxelor de masina se obtine de la biroul Directiei de cartier, adica de la Piata Gorjului, din Militari.

Mai luam un taxi (podul Cotroceni, palatul lui Iliescu, fabrica Apaca), pana la Piata Gorjului. Cautam o alta jumatate de ora biroul Directiei de taxe, tot intreband pe strada trecatorii. Il gasim, stam la o coada mica, obtinem (ora 1:00) dovada ca taxele masinii sunt la zi.

Iar in taxi (Apaca, Iliescu, Piata Operei, Dambovita), spre Politia de pe Udriste. Taximetristul ne asculta oful. Si el plateste degeaba impozit pentru o masina careia i-a uitat si culoarea. A vandut-o de vreo 8 ani. Decat sa piarda o saptamana ca sa obtina toate actele cerute («Si cine-mi garanteaza mie ca-mi ajunge o saptamana?»), mai bine plateste taxele pe mai departe.

Inainte de a intra in cladirea Politiei circulatiei, stam o jumatate de ora la o cafenea, sa ne tragem sufletul si sa facem ordine in acte. Ajungem iar la ghiseul Radieri. Functionarul ne propune o solutie de compromis. O declaratie la notar, cum ca placa lipsa ne-a fost furata.

Cautam, mergand pe jos, un birou notarial. Il gasim (ora 3:00) intr-un bloc de apartamente de linga Piata Unirea, la etajul intai. In notariat e imbulzeala. Stam la coada la dactilografa. Peste o jumatate de ora, unchiul Gore dicteaza datele de interes legate de disparitia placii. Apoi asteptam sa fim strigati de notar, timp de inca o ora, interval in care eu cobor pana-n strada si ma intorc cu vreo doua ziare.

Cu declaratia stampilata, ne intoarcem pe jos (ora 5:00) la Politia de pe Udriste. Functionarul care ne-a trimis la notar a fost inlocuit de un altul. Acesta nu este de acord ca o declaratie la notar e suficienta. Unchiul Gore il roaga sa fie de acord, dar degeaba. Apoi il ameninta cu o reclamatie la superiori si discutia se incheie. Functionarul vrea o declaratie autentificata la o circa de politie, treaba noastra care.

Iesiti afara din cladirea Politiei (ora 5:30), unchiul Gore propune sa ne intoarcem a doua zi de dimineata, sa gasim functionarul care ne-a trimis la notariat. Mie-mi sare tandara. Mai stau 4 zile in Romania, interval in care mai am de facut un drum la Constanta. Nu! Nu mai vreau sa pierd o zi incercand sa scap de o taxa anuala de 10 dolari canadieni! Prefer s-o platesc degeaba, 10 ani de-acum incolo!

Unchiul ma priveste ca pe-un alt roman caruia contactul cu Occidentul i-a ratacit mintile. Va pleca cu un tren de seara la Craiova, refuzand sa mai bem o bere impreuna.

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare