Am fost in Times Square?

New York nu-i asa departe de Montréal. Vreo sase ore de mers cu masina, daca e vreme buna si daca nu te opresc americanii la granita sa stai de vorba cu cainele. Dar ce sunt sase sute de kilometri cand stii (sau cel putin speri) ca miezul noptii dintre ani te va prinde in Times Square si ca vei putea povesti nepotilor cum este cu aceasta traditie devenita seculara… Ca sa nu mai spun de prietenii din tara, care ba la specializare pe Coasta de Azur, ba la plaja in Maroc. Pai ce, am venit in America sa stau la cratita? «Ce-am facut de Revelion? (cu un aer modest) Am fost in Times Square! (sac!)»
Intre noi fie vorba, am fost pe langa Square, dar de pe strada 43, unde ne intepeniseram de barajele politistilor, se vedeau destul de bine… celelalte baraje de politisti cu marile de oameni proptite in ele. Asta era pe la ora 11 noaptea. Acum e cert ca marile astea de oameni se varsau, prin reprezentantii lor, in Oceanul Times Square, astfel ca orice gest care se intampla acolo se propaga, ca un fel de telefon fara fir, inspre periferie.
La ceva tot ne-a folosit faptul ca eram ziaristi: nu ne lasam intimidati de politistii care tipau ca nu se poate trece si ca trebuie sa intoarcem. Le raspundeam, pe rand: «Dar, totusi, trebuie sa fie o cale!» Asa, de cateva ori, pana n-a mai fost nici o cale. In cele din urma, s-a propagat spre noi numaratoarea inversa, am destupat sampania in gand (o aveam in rucsac, dar in America nu-i voie sa bei pe strada), ne-am pupat, trompetele au sunat, pocnitorile au pocnit, fluturatorile au fluturat.
Era frumos; spre invidia mea, care n-am mai apucat sa colind tarabele, oamenii aveau ochelari cu anul 2005 si jobenuri pe care scria Happy New Year. Si erau muuulti si veseli, exact ca-n filme. Un pic culorile fetelor erau mai variate decat in filme, dar poate erau filmele prea vechi sau alb-negru. Oricum, si noi suntem imigranti, de ce sa facem observatii rautacioase?
Abia dupa 1 noaptea am izbutit sa intram pe locul orgiei traditionale, unde ne-a izbit baia de lumina halucinanta, roiurile de confetti care inca mai zburataceau, muntii de gunoaie in care dadeam, amuzati, cu pantofii, si armata de maturatori imbracati in costume NASA, care se straduiau sa mai reduca din aspectul de sfarsit de lume.
Ca toata lumea, a doua zi, la telejurnal, am vazut cascaval. Adica impresionantul glob de cristal coborat la miezul noptii printr-o apasare de buton executata de Secretarul de Stat Colin Powell si de Primarul orasului, Michael Bloomberg. Si am mai vazut ceva vedete care s-au produs cu aceasta ocazie, in frunte cu moderatorul Regis Philbin, inlocuitorul eternului Dick Clark, cel care a prezentat evenimentul in ultimii 32 de ani, dar care se afla acum in recuperare, in urma unui atac cardiac.
Am mai aflat ca fericitii care au putut vedea toate astea cu ochii lor si-au ocupat locurile in Piata pe la ora pranzului. Desi vremea era superba (17 grade), tot nu pot spune ca as fi vrut sa fiu in bocancii lor. Dar poate ca as fi avut astfel ocazia sa-i vad pe Nadia Comaneci si pe sotul ei, Bart Connor, care au iesit si ei la rampa, pentru a arata ca sprijina candidatura New York-ului la Jocurile Olimpice din 2012. Ca in orice poveste americana picanta, trebuia sa aflam si ca cei doi sportivi nu sunt legati de New York prin faptul ca au tricouri cu I love NY, ci pentru ca acolo a inceput romanul lor de dragoste.
Inca doua vorbe despre traditia din Times Square, care, la revelionul acesta, a implinit 100 de ani. In 1904, cotidianul The New York Times, aflat in ascensiune, se muta in celebrul sediu cu sectiune trunghiulara care, ca rezultat al lobby-ului intens al editorului ziarului, primea in acelasi an numele de 1, Times Square. Pentru ultima noapte a anului, ziarul a organizat o mare petrecere «de casa noua», jos, in fata sediului, la care a invitat toti cititorii. Anuntata cu surle si tobe, petrecerea s-a bucurat de participarea a 200 000 de oameni si a fost orchestrata, intr-adevar «di grande», nelipsind nici focurile de artificii, care la vremea aceea nu erau chiar un spectacol accesibil.
Doi ani mai tarziu, cand artificiile au fost interzise in oras, editorul ziarului a marcat momentul miezului noptii prin coborarea din inaltul cladirii a unei bile iluminate, mesterita din lemn si otel. Si acest obicei s-a pastrat, cu mici variatii organizatorice, desi sediul cotidianului s-a mutat de mult din cladirea devenita neincapatoare. Sa mai spunem ca astazi, la ceremonii se aduna, dupa unele estimari, aproape 1 milion de oameni, veniti din toate colturile lumii, in timp ce alt miliard de spectatori privesc festivitatile la televizor.