«Nu discut cu cei care nu sunt membri»

Ma numesc Mihai Lungescu si traiesc in Canada din 1991, dimpreuna cu familia mea. In 1995, am devenit cetateni canadieni. Din toamna anului 1997, am devenit membri ai Parohiei Buna Vestire din Montréal, iar in anul 1998, in aceasta bise-rica a fost botezat copilul nostru, nascut pe taram canadian. Incepand cu anul 2000, orarul meu de lucru a suferit schimbari, facand ca prezenta mea la biserica sa fie ceva mai rara decat inainte. Acest lucru a coincis, din pacate, cu boala parintelui Petre Popescu, sfintia sa fiind din ce in ce mai mult inlocuit la slujba de parintele Codrut. Pe de o parte, datorita serviciului meu, iar pe de alta parte datorita schimbarii preotilor care oficiau slujba, dar mai ales datorita neglijentei mele regretabile, am incetat sa mai platesc membria in aceasta perioada.
La sfarsitul anului 2003, am reinceput sa vin mai des la biserica. Astfel, am fost impresionat de slujbele parintelui Nicolae Stoleru. In februarie 2004, am hotarat cu sotia mea sa redevenim membri platitori ai Parohiei. Am depus cerere la parintele Stoleru, iar in aprilie 2004, parintele ne-a facut cunoscut ca nu suntem acceptati de Consiliul Parohial, care nu primeste noi membri. Atunci m-am dus la dl. Rosca, caruia i-am spus ca eu nu sunt un nou membru, ci unul vechi, care vrea doar sa fie reprimit. Dl. Rosca m-a rugat sa am rabdare pana pleaca parintele Stoleru, apoi Consiliul ma va reprimi. Am intrebat daca parintele si-a manifestat intentia de a pleca, iar dl. Rosca mi-a spus, textual: «Nu, dar il dam noi afara.» Am intrebat de ce si mi-a raspuns ca «nu atrage lumea in jurul lui». Am replicat: «Cum nu atrage lumea, ca biserica este plina iarasi, ca pe vremea parintelui Popescu.» Atunci dl. Rosca mi-a spus: «nu discut cu cei care nu sunt membri.»
Am tacut multe luni, cutremurat de aceasta nedreptate, dar acum m-am hotarat sa scriu, sa afle si altii ce nedreptati se fac la biserica romana Buna Vestire. Cred, de asemenea, ca nu sunt singurul vechi membru neprimit dupa o intrerupere.

Nota: Asa cum dl. Lungescu subliniaza, situatia dansului nu este singulara. In acest moment, cateva zeci de persoane au cerere depusa, de aproape un an, pentru a deveni membri la Biserica Buna Vestire. Eu am facut acest lucru pe 15 aprilie 2004, iar raspunsul primit a fost ca «membrii Consiliului nu s-au intrunit pentru a discuta cererile noastre.» In spatele acestui raspuns se ascunde de fapt dorinta Consiliului Parohial de a controla activitatea din cadrul Parohiei Buna Vestire. Cine gandeste diferit de cei din Consiliu nu este primit, de parca Biserica ar fi un club privat aflat in proprietatea exclusiva a unui grup de oameni. (George Sava)

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare