Cine nu stie ce este frica, frica adevarata de lup, de urs sau de alte oratanii ale padurii, teama ca destinul îl paraseste, lasându-l întâmplarii, teama ca fuga si tipatul nu i-ar mai putea fi de nici un folos, nu poate întelege care au fost cauzele care l-au determinat pe taranul român sa dedice sarbatori aparte acestor animale. Ziua Lupului (18 octombrie), Sânpetrul Lupilor (16 ianuarie), Ziua Ursului (2 februarie) s-au nascut dintr-o necesitate implicita de a venera dusmanul inzestrat cu o putere superioara prin legea naturii si de a cinsti pericolul în sine, pentru a-l îmbuna.
Vara trecuta zaboveam într-un satuc de munte, dezamagit de lipsa unor teme concrete de studiu, când într-o noapte un urs a coborât la vatra. Darâmase gardul unei cucoane, îi mâncase câteva gaini, îi rasturnase câteva butoaie prin curte si o speriase de-a binelea, si pe ea, si pe copiii acesteia. Genial! As putea studia reactiile comunitatii in cazuri extreme de criza si rolul rugaciunii si al ritualului în acest context! În urmatoarele doua zile au fost multe de surprins. Spaima luase amploare, iar gura satului facuse dintr-un urs trei. În a treia noapte, întorcându-ma cu câtiva sateni de la o stâna, ne-a prins noaptea pe o carare pe hotar. Se pare ca ursului nu-i placuse tema mea de studiu! Spaima ca atunci nu mai traisem. Ursul a devenit tabu, asa ca haideti sa vorbim de lup…
Frica nu doar ca determina precautie, dar în cazul unor societati traditionale determina si rituri preventive. Orataniile padurii puteau sa omoare oameni si sa pagubeasca ciobanii si gospodarii, furând animale. Asemenea ursului, lupul este o imagine în acelasi timp legendara si sacralizata în cosmologia oamenilor de la sat. Înca de mici, copiilor li se insufla o serie de semnificatii legate de lup, prin intermediul unor binecunoscute texte precum Scufita rosie sau Capra cu trei iezi. Sunt semnificatii maimutarite de frica, spaima si tabu. Mai demult, expresia «Când vorbesti de lup, lupul e la usa» avea puternice implicatii culturale. În anumite perioade ale anului era interzis sa i se spuna lupului «lup», crezându-se ca puterea magico-rituala a cuvântului l-ar putea ademeni. I se zicea «hal din codru».
În satele de pe ambele versante ale Apusenilor circula o interesanta poveste «horror». Pornind de la ideea ca unii oameni-strigoi s-ar putea preface în lupi, povestea spune ca, odata, o femeie cu omul ei s-ar fi dus la fân. Mai aveau putin pân’ sa gate, când omul s-a cerut în padure pentru oarece nevoi. Femeia, ramasa singura, a fost atacata de un lup. S-a dat lupul la ea si a prins-o de sort! Cum a facut, cum n-a facut, femeia a reusit sa goneasca lupul. L-o fi întepat cu furca… nevoia stie. Pleaca lupul, vine barbatul! Pâna sa dea femeia sa povesteasca ce i s-a întâmplat, numai vede la omu-so între dinti urzeala din sortul ei… Ciudat este ca în fiecare sat aceste personaje aveau nume diferite si mi se indica inca si pe unde ar fi locuit.
Se spune: «Mânca-l-ar lupii!», cu sensul evident de blestem, dorinta de moarte; «Stie-l-ar lupii!» se foloseste când un om este vagabond si nu are nici o rânduiala în viata, asemenea lupilor (asa ca numai lupii stiu pe unde umbla, ce face). «Lupoaica» i se spune femeii cu o personalitate accentuata si cu un spirit luptator. Satul nu coteaza întotdeauna pozitiv aceasta tipologie feminina. «De când lupul cu catelul» – se foloseste pentru a indica faptul ca un obiect, o idee sau o traditie exista înca din vremuri imemoriale. Se spunea ca, la începuturile lumii, lupii si câinii umblau împreuna. Când dracul a vrut sa-i atâte împotriva lui Dumnezeu, câinii nu ar fi acceptat. De atunci, câinii sunt ai lui Dumnezeu, iar lupii sunt ai Necuratului.
Sânpetrul lupilor ar fi nasul lor. În noaptea lui se strâng toti lupii la un loc anume în padure, iar el le spune ce si de unde va mânca fiecare pe anul viitor. Daca nu-i respecti ziua, spuneau taranii, s-ar putea sa fii pe lista. Odata, zice-se ca un om s-ar fi dus în padure sa vada si el cum se aduna lupii. Sta el ce sta, se termina adunarea si vine un lup schiop la nasu-sau ca sa-l întrebe daca îi da si lui ceva. Sânpetrul lupilor a zis, zice: «n-a mai ramas nimic, da’ vezi omul acela din copac, mânca-l!» De atunci oamenii nu mai au curajul sa iasa la padure în noaptea de Sânpetrul lupilor…
