Cu interludii comice si populare venind din commedia dell’arte, piesa La parlerie des mercenaires ou Philosophes et guerriers i-a fost inspirata regizoarei Cristina Iovita de povestirile solda-tului-scriitor din secolul al XVI-lea Angelo Beolco (zis Ruzante) – ale carui reflectii au ca tema razboiul -, dar si de Republica lui Platon. De altfel, venetianul insusi marturiseste ca La parlerie este o adaptare a Dialogurilor lui Platon. Ce face Cristina este sa ii puna fata in fata pe Ruzante (filozof fara voie) si pe Socrate (filozof de meserie) intr-un dialog asupra Democratiei.
Mariajul intre colajul acesta si viziunea sa puternica asu-pra democra-tiei nu este intamplator in opera Cristinei Iovita. Sa nu uitam ca, pana nu demult, Revolutia (in cautarea Democratiei!) a fost ideea care i-a concentrat energiile (Jacques le fataliste si Romania III). Sunt departe de a spune ca ea este un creator angajat sau militant. Nu. Cristina Iovita este un artist puternic ancorat in problematica la nivel filozofic a lumii contemporane, in care revolutiile, razboaiele se intampla si se poarta din necesitati de publicitate sau de budoar. Intr-o lume in care democratiile se construiesc, exporta si destrama dupa cum decid umorile unuia sau altuia. Intr-o lume in care exista numai iluzia ca «La voix des peuples est souveraine». Cristina vrea – si reuseste – prin aceasta piesa sa repuna in discutie ceea ce se stie despre Democratie, cautand definitiile acesteia acolo unde ea a fost descoperita si impusa: Grecia antica si Venetia.
Piesa
il gaseste pe Ruzante, taran sarac din campiile Padovei, inrolat ca mercenar in armata papala angajata impotriva ereticilor protestanti. Dezamagit de atrocitatile comise in numele credintei, sarac, epuizat si speriat, el dezerteaza pentru a se refugia la Venetia, pamantul sau natal, unde isi lasase sotia singura. Pe drum, obosit, adoarme si il intalneste in vis pe Socrate, care discuta cu discipolul sau Glaucon despre originile razboiului intr-o societate democratica. Dupa ce se trezeste, previziunile filozofului atenian se transforma intr-un cosmar: Bétia, sotia sa, spera sa fi murit in razboi, prie-tenul sau Menato il crede o stafie, iar Tonin vrea sa-i ia locul in patul conjugal. Revenindu-si, eroul incearca sa se salveze razand.
Remarcabil
este debutul pe scena montrealeza al actorului roman Costa Tovarniski, care are sansa unui rol de o mare complexitate: umbra, gandul, dedublarea, explicarea lui Ruzante. Interventiile sale, chiar fara cuvinte – si de aceea mai dificile – permit o buna comunicare cu spectatorul, pe care Costa il introduce in piesa. Plin de un umor tragic, personajul sau – cel care da ritmul piesei! – aduce viata si culoare, imaginea lui ramanand incrustata in me-morie multa vreme dupa terminarea spectacolului.
De asemenea, experienta sa de mim si clown (Costa este urmarit cu atentie si de Cirque du Soleil!) i-au permis sa indeplineasca cu brio o alta dificila insarcinare pe care i-a incredintat-o Cristina, aceea de a o asista la miscarea scenica (care se apropie uneori de acrobatie!) a celorlalti actori. Trebuie vazut Costa in rolul acesta cu care, literalmente, se joaca!
Bravo, Cristina! Bravo, bun venit si succes, Costa!
Calinic Toropu
[email protected]
La parlerie de mercenaires ou Philosophes et guerriers
25 ianuarie – 12 februarie 2005
Théâtre Denise-Pelletier, Salle Fred-Barry
4353, rue Sainte-Catherine Est
(514) 253-8974; www.denise-pelletier.qc.ca
