Modestia de Piata

Citește și

Am avut ocazia de a urmari la fata locului «evenimentele» prilejuite de inaugurarea Pietei Romaniei din Montréal si de dezvelirea statuii lui Mihai Eminescu.
Ceea ce s-a intamplat INAINTE si DUPA a ajuns la mine «filtrat» de presa si de pasiunile starnite in (inevitabil…) cele cateva «tabere» formate ad-hoc.
Trebuie sa spun de la inceput ca apreciez eforturile facute, mobilizarea si atragerea resurselor in aceasta intreprindere, menita a aduce o recunoastere edilitar-culturala a importantei pe care romanii o au in viata cetatii de sub Mont Royal.
Am trecut INAINTE peste evolutiile publice controversate ale «actorilor principali», din motivul foarte simplu ca este mult mai greu sa intri in teren si sa «practici» acolo decat sa stai comod in tribuna, scuipand seminte si sudalme, asa ca am considerat ca acesti oameni trebuie lasati sa-si termine treaba si laudati pentru asta.
Sunt de parere ca opiniile pro ori contra valorii simbolice si artistice a monumentului nu trebuie sa diminueze aprecierea activitatii celor care au visat, au crezut si au muncit pentru ca noi sa avem acum asupra a ce sa ne dam cu parerea (pentru a nu exista neclaritati, imi marturisesc apartenenta la grupul celor care «mananca sarmale» cu placere, dar nu au fost ministri si nu au pregatire de specialitate in domeniul artelor plastice).
Trec, DUPA, peste politizarea ma-nifestarilor, mai ales ca rezultatele alegerilor din Romania au indulcit sensibil vehementa luarilor de po-zitie pe aceasta tema. Trec si peste faima mondiala a unor litere chi-rilice, si peste celebritatea pe care i-a adus-o unui protestatar o bucata de branza, si peste componenta «decoratoare», si peste expozitia de (foarte reusite) fotocopii despre Eminescu, si peste controversele nascute din indelunga gestare a cronicii unui decont anuntat, si peste prestatia ex- (o, tempora!) Presedintelui Romaniei, si peste dovezile de eruditie si «bun-simt» date post-factum de doi mari reprezentanti ai CULTURII si artelor dambo-vitene, si peste inconsistenta cu care artistul Gorduz, coplesit de intelepciunea trecerii timpului si de premiile nationale care-i atesta genialitatea internationala, a inteles sa-si apere creatia, si peste patimile care, iata, la mai mult de patru luni, clocotesc latin.
«Bine, bine, atunci ce mai ramane?» – o sa (ma) intrebati, pe buna dreptate. Eu cred ca ar trebui sa ramana ideea ca niste cetateni canadieni locuiesc «langa Piata Romaniei», gandul ca undeva, in Canada, porumbeii se asaza pe umerii unui Mihai nemuritor, decenta lucrului facut nu doar pentru tine si, poate mai presus de toate, Poezia.
Din pacate, aroganta, spiritul belicos, superioritatea auto-asumata (chiar exprimate grafic), festivismul inutil si obositor de indelungat, caramizile care lovesc rasunator pectoralii bombati, anchiloza narcisistica, sunt mult mai aproape de latura prozaica a vietii.
Cum este, de altfel, si contabilitatea…

Articolul precedentPe scurt
Articolul următorDOSAR: Scoli romanesti la Montréal
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Canada, prima țară care aprobă aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Canada a devenit prima țară din cadrul NATO care a aprobat aderarea Suediei și Finlandei la alianță. „Astăzi, Canada a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -