Unde iesim?

Sarbatoarea zapezilor, Montréal
(22 ianuarie – 6 februarie)
Ca in fiecare an, organizatorii evenimentului desfasurat pe Insula Jean Drapeau se intrec in promisiuni: animatie, voie buna, surprize, sanius, patinaj, degustarea siropului de artar.
(514) 872-6120
www.fetedesneiges.com

Carnavalul de la Québec
(28 ianuarie -13 februarie)
In capitala Québecului isi dau intalnire, zilele acestea, arta, divertismentul si sportul. Spectacole, muzica si antren, competitii care isi propun sa sublinieze faptul ca iarna poate fi un anotimp minunat daca stii sa-l traiesti. Festivalul se afla la a 51-a editie. Emblema lui este Bonhomme Carnaval, omul de zapada atat de indragit de copii, pe al carui costum se regasesc insemne din folclorul autohton, cum ar fi caciulita rosie si centura vargata amerindiana.
1-866-422-7628; www.carnaval.qc.ca

Festivalul de foc si gheata din Répentigny
(4-13 februarie)
O escapada la doar cateva zeci de kilometri de Montréal, pe care o vor aprecia mai ales cei mici: satuc de gheata, plimbare cu caleasca, sanii trase de caini, jocuri de iarna.
(450) 581-0319; www.feuetglace.com

Balul zapezii la Ottawa
(4-20 februarie)
Capitala organizeaza anual, in februarie, Balul devenit traditional si considerat a fi cel mai important festival de iarna din America de Nord. Timp de 3 week-end-uri la rand, localnici si vizitatori vor avea placerea sa «incerce gheata» celui mai lung patinoar din lume (amenajat pe Canalul Rideau), sa asiste la spectacole, expozitii si la o multime de evenimente pregatite special pentru aceasta ocazie.
1 800 465-1867; www.capitaleducanada.gc.ca/baldeneige

Festival Montréal en lumiere
(17-27 februarie)
Manifestare mai recenta (ajunsa la a sasea editie), festivalul incearca sa incalzeasca iarna montrealeza cu un calendar bogat in activitati variate. Sa notam ca, anul acesta, pentru «noaptea alba» (ultima noapte a festivalului: 26-27 februarie – sambata spre duminica) sunt prevazute 70 de evenimente, dintre care 50 gratuite.
(514) 288-9955; www.montrealenlumiere.com

Les rendez-vous du cinéma québécois
(17-27 februarie)
Pentru amatorii filmului, in general. Vor fi prezentate peste 150 de pelicule importante din filmografia quebecheza.

(514) 526-9635; www.rvcq.com
Concert Marika Bournaki
Pagini Romanesti ofera 7 perechi de bilete pentru recitalul pianistei Marika Bournaki, programat la Place des Arts (Cinquième Salle), duminica, 13 februarie, la ora 11:00. Evenimentul se inscrie in seria concertelor prezentate de Societatea Pro Musica. Marika va interpreta piese de Debussy si Chopin. Pentru a intra in posesia biletelor, cei interesati sunt invitati sa sune la redactie. Vom oferi biletele disponibile in ordinea in care ne contactati.
(514 )825-0657; www.pdarts.com

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare