Ce mai faci, Lumpen Vasile?

In sfarsit, cineva se gandise si la noi sa ne gaseasca un loc in lume! Nu mai eram nici tradatori, nici dusmani ai sta-tului socialist si nici aia care s-au dus dupa dolari in loc sa manance salam de soia. Eram lumpeni. Vestea am aflat-o la un pahar de bere pe care-l beam cu amicul meu Vasile si cu inca cativa lumpeni amici. Dar adevarata revelatie am avut-o in timp ce ma intorceam spre casa. Niciodata nu simtisem profunzimea sentimentului de implinire cum am simtit cand mi-am dat seama ca stiu cine sunt. Bucuria care-mi umplea sufletul era atat de mare, incat de-abia asteptam sa o impartasesc si sotiei mele.
– Draga, iti aduc o veste minunata. Afla ca in viata noastra a avut loc o transformare atat de importanta incat nici nu gasesc cuvinte ca sa ma exprim coerent. De azi incolo nu mai esti cine ai fost, pentru ca esti altcineva. Esti lumpen. Toti suntem lumpeni.
Chiar daca ora la care venisem era tarzie si chiar daca surescitarea imi dadea o stare de euforie, am gasit ca entuziasmul ei nu era pe masura importantei evenimentului. In primul rand, pentru ca mai era nervoasa caci se certase cu lumpen nevasta lui Vasile, care de altfel ii era prietena, deoarece lumpen de fiu-sau ne zgariase masina cu bicicleta. In al doilea rand, pentru ca se afla in bucatarie si mesteca intr-o cratita, ceea ce ii dadea un aer de servitoare si nu de intelectuala. Iar in al treilea rand pentru ca nu intelegea ce mai caut acasa la ora aia.
– Vezi ca nu intelegi? Umbli dupa noduri in papura! Nu-ti spune mereu la biserica lumpen-parintele cat de incurcate si necunoscute sunt caile Domnului? Ce vrei de la mine? Cearta-te cu el! Sa vorbesca cu Dumnezeu sa le faca mai drepte ca sa nimereasca omul acasa! De-aia am intarziat!
Privirea pe care mi-a aruncat-o imi spunea ca trebuie sa ma gandesc la un abonament la pizzeria din colt, pentru ca nu mai avea de gand sa stea la cratita sa gateasca, in timp ce eu ma duc la carciuma cu betivii.
– Asta-i pentru ca nu te pricepi la politica! Cine eram noi, emigrantii romani, pana acum? Niste anonimi, risipiti prin toate colturile Montréalului. De-aia s-a gandit cineva din guvernul Romaniei sa ne dea un nume ca sa ne deosebim. Acum suntem si diferentiati, si individualizati, adica bine definiti. Intelegi? Nu ne mai poate zice fiecare cum vrea el. Ne zice in mod generic lumpenii din Montréal.
Era clar ca problema o depasea, pentru ca mi-a zis ca ar fi mai bine sa ma culc si s-o las in pace cu tampeniile, pentru ca nu simte nici o placere sa o faca cineva lumpen, oricine ar fi ala. Apoi mi-a aruncat din nou privirea care facea aluzie la pizzerie, ceea ce constituia un santaj, deoarece stia sigur ca nu-mi place. Eu insa aveam trucul meu: nu ma omoram dupa pizza, dar imi placea souvlaki. Asa ca mi-am asumat riscul si am continuat curajos.
– Dar sa fii golanca in Piata Univesitatii, iti placea? Hai?
Folosisem una din armele mele secrete cu care iesisem din multe incurcaturi. Pentru ca, de cate ori isi amintea cum scapasem din Piata, urmariti de o haita de mineri beti, uita de orice altceva, iar limbajul ei devenea atat de nuantat, incat surprindea si pe cei mai apropiati dintre prieteni, care o cunosteau ca pe o persoana agreabila si cu un comportament civilizat. In orice caz, a declarat ca daca s-a gasit un dobitoc care sa o faca golanca, nu intelege sa mai suporte pe altul care sa o faca lumpen.
– Vezi cum esti? Gandesti retrograd! Nu-ntelegi evolutia gandirii in progresul societatii! Nu-ntelegi, dar ma contrazici! Cum putea sa-ti zica pe romaneste, daca tu nu mai esti in Romania? Acum esti canadianca. Asa ca ti-a zis pe englezeste.
Nici cu asta n-a fost de acord. Mai intai ca lumpen nu este un cuvant englezesc, ci unul german si se refera la o patura sociala care n-are nici o legatura cu situatia noastra actuala, chiar daca este loc pentru mai bine.
– Ce conteaza in ce limba este? Nu-i pe romaneste! Asta-i important! Vrea sa insemne ca noi, daca am plecat din tara, nu mai suntem romani, ci straini. Aici nu puteti voi, femeile, sa intelegeti subtilitatea diplomatiei. N-a zis-o ca sa ne jigneasca, ci ca sa ne ajute. Fara sa intervina direct, ca sa nu se spuna ca este amestec, arunca o vorba care revolutioneaza gandirea noastra. Noi, lumpenii, acum vom fi solidari. Nu vom mai fi ocupati fiecare cu problemele lui. Ne vom uni ca sa incepem o viata noua. Gata, s-a terminat cu ce a fost pana acum in emigratie; totul de la capat! Nu mai recunoastem nimic. Nici FAR si nici vreo alta organizatie.
Nevasta-mea nu stia ce este FAR.
– Vezi ca nu stii? Nu stii, dar te bagi in politica! FAR, adica Federatia Asociatiilor Romanesti. Or daca noi nu mai suntem romani, nu se mai justifica. Gata cu ea! N-o mai recunoastem! Chiar si presedintele ei trebuie sa aleaga: ori devine lumpen, ori nu-l mai recunoastem, nici pe el si nici statuia lui Eminescu. Nu putea sa inteleaga nici ce treaba are Eminescu in povestea asta.
– Are, ca nu-l mai recunoastem! S-a terminat cu el! Nu mai e!
De obicei, evitam discutiile literare, pentru ca era domeniul ei forte si nu puteam sa-i fac fata. Iar pentru Eminescu avea un cult. In timpul facultatii, scrisese chiar niste eseuri care au atras atentia specialistilor. Stiam ca ma aflu pe un teren minat si cunosteam reactia ei cand se aducea vorba despre geniul romanilor. Acum insa, jucam in terenul meu: politica. Asa ca am intrerupt-o inainte de a-si lua avant.
– Bla, bla, bla! Nu mai e ce stii tu! Nu-ntelegi ca s-a schimbat ? E la Montréal? Atunci e lumpen! De ce crezi ca l-au trimis aici? Fiindca-i lumpen! N-ai vazut cum arata?
Facusem totusi o greseala cand am pomenit de Eminescu, pentru ca, nu stiu prin ce asociatie de idei, si-a adus aminte de masina.
– Las-o-n colo de masina! De fleacuri de-astea te impiedici tu in asemenea momente? Draci de copii! Ce poti sa le faci? Si asa trebuie sa o dam! Acum, daca am devenit lumpeni, nu mai cadreaza sa mergem cu rabla aia de emigrant. Trebuie sa ne luam alta noua.
Hotarat, nevasta-mea nu putea sa ma inteleaga caci m-a trimis din nou la culcare. Nici nu incapea discutie, pentru ca nu as fi putut sa adorm daca nu scriam imediat guvernului Romaniei o scrisoare de felicitare, pentru inalta diplomatie pe care a dovedit-o in relatiile cu emigratia. Nevasta-mea a insistat sa aman pentru a doua zi, caci acum e tarziu si sunt obosit, iar pe deasupra, mai deranjam si vecinii.
Nu avea dreptate! Nu eram obosit, iar asemenea lucruri, care pot avea importanta istorica, nu pot fi lasate pe maine. Si apoi, maine era ziua cand, intalnindu-l pe prietenul meu, puteam sa-i spun din toata inima: salut, lumpen Vasile! Ce mai faci? Cu gandul la aceasta fericire, am respirat adanc si am adormit.
Niculaie Stefanescu
Nota : In septembrie 2004, a avut loc vizita la Montréal a fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, cu ocazia inugurarii Pietii Romaniei. Iliescu a avut parte de o primire «pe masura», cu huiduieli copioase si cu branza imputita. Fostul ministru al Culturii, Razvan Theodorescu, care l-a insotit pe presedinte pe durata vizitei, a declarat ziarului Evenimentul Zilei ca protestatarii de la Montréal erau niste «lumpeni, marginali, scursuri ale societatii». Conform DEX, editia 1998, cuvantul «lumpen» vine din germana si se foloseste in expresia marxista (!) «lumpenproletariat», care defineste o «categorie de oameni declasati (cersetori, vagabonzi, aventurieri) proveniti din diferite paturi sociale, ca urmare a somajului si a pauperizarii.» Dictionarul Limbii Romane Moderne adauga ca acesti «lumpenproletari» erau manipulati impotriva adevaratilor proletari.