Interviu cu Cristian Bucur, presedintele Asociatiei Romane din Canada
Bucurestean de origine, Cristian Bucur este absolvent al Liceului Mihai Viteazul din Capitala. In 1990, Cristian Bucur era student la Facultatea de Cai Ferate din cadrul Politehnicii Bucuresti. Debarcarea minerilor din 13-15 iunie 1990 l-a determinat sa-si faca bagajele si sa paraseasca Romania, lasand in urma scoala, familie, prieteni. Desi nu o spune direct, afirmatia lui ca «nu am fost membru al vreunui partid politic» are in vedere in primul rand Partidul Comunist.
Ajuns in Canada la finele anului 1994 (dupa 4 ani de Belgia), Cristian Bucur urmeaza cursurile Facultatii de electronica si telecomunicatii din cadrul Universitatii din Ottawa.
«Desi aveam colegi si prieteni care erau de alte origini si cu care ma intelegeam bine, am simtit nevoia sa ma implic in viata comunitara romaneasca», ne marturiseste Cristian despre inceputurile relatiei lui cu romanii. In cei 15 ani petrecuti in afara tarii, printre «straini», Cristian Bucur a avut «sansa sa se descopere ca roman; sa-si descopere sistemul de referinta», dupa cum ii place sa spuna. Astfel, ca student la Ottawa, a infiintat Clubul Roman al Universitatii, care functiona alaturi de celelalte 25 de cluburi «comunitare».
Descoperindu-se «ca roman», Cristian Bucur si-a descoperit in Canada si o pasiune nestiuta pentru radio. Astfel, in 1998 a infiintat, impreuna cu alte doua persoane, prima emisiune radio in limba romana din Ottawa – Ro-Magazin, emisiune care functioneaza si astazi. Din anul 2002, Crsitian Bucur traieste la Montréal, iar un an mai tarziu, in septembrie 2003, devine presedintele celei mai vechi asociatii romanesti din Canada, Asociatia Romana din Canada.
Desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, nedorind sa amestece borcanele, Cristian Bucur nu si-a uitat la Ottawa pasiunea pentru radio. De anul trecut, el realizeaza la Montréal emisiunea MARCA-RO, emisiune ce poate fi ascultata pe 105,1 FM, in fiecare duminica de la orele 13:30.
Si fiindca in Pagini Romanesti ati putut citi, de-a lungul vremii, numeroase articole despre Asociatia Romana din Canada, ne-am gandit ca un interviu cu cel care ii este in prezent presedinte ar putea sa raspunda multor intrebari despre viata si activitatea acestei asociatii romanesti.
PR: Cristian Bucur, de ce ai dorit sa devii membru ARC si de ce ai acceptat sa devii presedintele acestei asociatii?
Cristian Bucur: In momentul in care am acceptat sa candidez la postul de presedinte, ARC nu era o necunoscuta pentru mine. Il cunoscusem pe doctorul Jean Taranu, unul din fondatorii ei, pe Ionel Taranu, fostul presedinte, si studiasem destul de bine evolutia acestei Asociatii. Faptul ca, dupa parerea mea, ARC a avut inca de la fondarea ei, in 1952, o pozitie demna si perseverenta in promovarea valorilor romanesti, m-a facut sa simt acel curent de care aveam nevoie pentru a ma implica. A fost, bineinteles, dorinta de a face ceva concret, mai ales datorita numarului in crestere al romanilor din regiune. Am crezut si cred in continuare ca noi, romanii, nu ocupam locul pe care il meritam in mozaicul cultural montrealez, desi totul depinde de noi in ultima instanta.
PR: Care este relatia cu vechile generatii din Asociatie? Cum se preda stafeta?
C. B.: Eu vad ARC ca o asociatie cu radacinile in trecut si pentru asta sunt importante vechile generatii, sunt memoria noastra, dar cu fata spre viitor, iar aici, noi, gene-ratiile mai tinere, avem si datoria si energia de a-l provoca. Apoi, adaptabilitatea este cheia continuitatii. Realitatea este ca numarul romanilor veniti dupa 1990 a depasit de departe numarul celor care erau aici inainte, iar diferentele de mentalitate si de aspiratii sunt destul de mari. Fiecare a avut experiente diferite si vede realitatea prin prisme diferite – important este ca, la un moment dat, sa existe un numitor comun, altfel spus, o strangere de mana intre cei vechi si cei noi.
PR: Ce iti propui sa faci la ARC si ce raspunzi la afirmatiile ca ARC, ca si alte asociatii, nu are impact prea mare la membrii comunitatii?
C.B.: Nu cred ca exista vreo asociatie sau organism romanesc care sa poata spune ca reprezinta comunitatea si poate ca este mai bine asa. Este evident insa ca avem nevoie de mult mai multa reprezentativitate in dialogul cu autoritatile, fie ele municipale, provinciale sau federale. Este o mare carenta pe care noi, romanii, o avem. Am sa dau un exemplu simplu: de curand m-a contactat cineva sa ma intrebe daca exista subventii pentru oamenii de afaceri romani, asa cum au alte comunitati. Raspunsul este ca nu exista! Iar solutia trece prin capacitatea si vointa noastra de a colabora, unirea face puterea. Revenind insa la ideea initiala, am avut dovada ca ARC este totusi cunoscuta, marturie stau cei peste 1.500 de oameni prezenti la Val-David, la picnicul de pe 3 iulie 2004. Suntem intr-o faza noua, de promovare a valorilor Asociatiei si a celor romanesti de care nici unde nu ne putem separa, nici unul dintre noi, romanii. Ii chemam pe toti romanii care accepta ca au doua patrii sa faca pasul catre noi. Avem nevoie unii de ceilalti! O comunitate puternica inseamna indivizi puternici. Si ii invitam pe toti cititorii sa ne viziteze pagina web (www.arcanada.org) sau sa ne scrie pe adresa: [email protected].
PR: Cum vezi tu relatia cu celelalte asociatii, in special cu FAR Canada, unde ARC, desi a creat-o in 1973, nu mai este membra?
C. B.: In momentul de fata, la aproape un an si jumatate de la alegeri, avem in Comitetul de conducere ARC 9 membri, toti foarte entuziasti si activi, iar media de varsta este in jur de 35 de ani. Ideea noastra este sa nu mai continuam vechile rafuieli, ci sa-ncepem sa construim. A ajuns deja proverbiala «dezbinarea romanilor». Noi ne dorim sa putem colabora cu oricine este de buna credinta si crede in existenta unei fibre autentice romanesti chiar si aici, departe de tara.
PR: Ai fost membru in Comitetul PlaceRomFest, ca apoi sa te retragi, acuzandu-i pe cei ramasi de atitudini non-conforme cu scopurile propuse. Ce s-a intamplat de fapt?
C. B.: Probabil ca aceasta participare a fost un pas gresit in mandatul meu. Ca urmare a unei analize si dupa o perioada de ezitari, am ales ca pana la urma sa ma implic. La acel moment nu se punea insa problema prezentei lui Iliescu la Montréal. La intalnirile PlaceRomFest era in permanenta o stare de confuzie si aveam impresia ca lucrurile erau deja «aranjate». Punctul culminant a fost atunci cand, desi aveam un protocol semnat de toti participantii, conform caruia o decizie se poate lua doar in unanimitate, ceilalti membri au semnat o scrisoare catre Iliescu pentru a anula chemarea de la post a Consulului General de la Montréal, dna Magda Botez. Eu m-am opus, deoarece – lasand la o parte anumite aspecte ale activitatii doamnei Consul – nu era la latitudinea noastra sa dam sfaturi celor din tara, mai ales ca partea canadiana ceruse discret acest lucru. Cine plateste are dreptul sa dispuna de angajatii sai. Atunci s-a produs ruptura si subliniez aici faptul ca m-am retras si nu am fost inlocuit – asa cum a vehiculat o foaie tiparita de PlaceRomFest.
PR: Cum comentezi evenimentele legate de inaugurarea Pietei Romaniei? Cum comentezi faptul ca inca nu stim cati bani s-au strans si pe ce s-au cheltuit?
C. B.: Referitor la manifestatie, nu cred ca a fost ceva anormal. Oameni au dreptul sa-si exprime ideile si sentimentele in mod liber. Sa nu uitam ca multi presedinti si prim-ministri au trecut prin situatii si mai penibile si au reactionat cu mai mult bun simt. De curand am aflat cu surprindere faptul ca numai cu o luna si jumatate inainte de inaugurarea statuii, s-a constituit o fundatie Placeromfest in numele a trei persoane dintre care doua nu reprezinta nici un fel de asociatie sau grup cat de cat reprezentativ. Probabil ca acest grup detine raspunsurile la intrebarile noastre. ARC le-a cerut de curand, printr-o scrisoare oficiala, sa-si onoreze promisiunile, insa fara succes. Urmarim insa cu atentie evolutia acestui sir de evenimente si vom actiona astfel ca orice poate afecta comunitatea romaneasca sa fie combatut inainte de a-i aduce prejudicii morale. Credem cu tarie ca romanii au dreptul si datoria de a veghea la o reprezentare curata, autentica, in societatea canadiana. Ideal ar fi ca acei care stiu ca au un trecut controversat sa demonstreze bun simt in cel de-al 12-lea ceas si sa se retraga din proprie initiativa.
