La o prima trecere in revista, din Montréal nu lipsesc scolile in limba romana. Cand am inceput sa cercetam subiectul, am descoperit dintr-un foc patru astfel de scoli (sub diverse denumiri), organizate, in general, pe langa bisericile romanesti. Toate bune si frumoase doar ca, precum in cazul celor zece negri mititei, atunci cand am cautat sa vedem cum functioneaza, din patru au ramas trei. Apoi doua si, in cele din urma, una singura. Cel putin, asa se arata situatia in prezent, fiindca despre trecut am auzit numai lucruri bune. Ramane de vazut ce se va intampla in viitor …
Realitati duminicale la catedrala Sf. Ioan
Scoala Crestin – Ortodoxa de limba romana de pe langa Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul a fost infiintata odata cu biserica, in urma cu peste trei decenii, insa multa vreme a avut forma unor cursuri sporadice. Dupa o « pauza » mai lunga, ea si-a reluat activitatea in urma cu trei ani si de atunci programul ei se tot imbunatateste. Astfel, formula actuala imparte in doua grupe cei 29 de copii inscrisi, majoritatea provenind din familii recent sosite din Romania sau din familii mixte. De grupa celor mici (copii cu varstele cuprinse intre 4 si 7 ani) se ocupa Carmen Vlad Popa. Avand deja doi ani de experienta in invatamant, doamna Popa a decis, indata dupa sosirea in Canada, in 1997, sa se orienteze spre o cariera didactica. In prezent este posesoarea unei diplome de « bac » multidisciplinar (format din trei certificate in : psiho-educatie, arte si stiinte si teologie crestin-ortodoxa) si lucreaza ca educatoare la École Internationale Primaire et Secondaire din Montréal. Gaseste insa timp si pentru aceasta activitate benevola duminicala, ca si tanara de numai 17 ani Maria Lupa, care canta impreuna cu cei mici. Ea este eleva in ultimul an la secundar si, alaturi de activitatile legate de scoala, face parte din corul catedralei.
De grupa celor mari (7-12 ani) se ocupa – tot benevol – Adriana Bara (/studii de teologie in tara si la Concordia), care ii invata pe copii sa picteze icoane pe sticla. Acest curs de iconografie infiintat in urma cu un an continua demersul didactic – al invatarii pe baza de imagini – intreprins de doamna Vlad Popa. «Este o forma veche de educatie religioasa, fiindca inainte putina lume stia sa scrie sau sa citeasca», ne explica educatoarea, care ne arata plansele mari si manualele de religie primite din tara, ca si cartile cumparate de la libraria Alexander din Montreal. Acestea sunt achizitionate din banii catedralei, insa pentru materialele folosite de copii la cursul de iconografie, parintii trebuie sa plateasca o suma de 40 de dolari pe an. Deoarece scoala nu are un statut oficial, acesti bani capata forma unei donatii pentru biserica.
Sa precizam ca scoala de duminica de la Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul nu are menirea sa adune copiii laolalta pentru a-i lasa pe parintii acestora sa asculte linistiti Liturghia. Dimpotriva, ei trebuie sa asiste la slujba duminicala dupa care cei mai mici iau Sfanta Impartasanie si abia apoi incep cursurile care tin aproximativ o ora. Scoala respecta structura anului scolar, din septembrie pana in iunie, pe perioada de vara organizandu-se, in schimb, pelerinaje la manastirile din zona Quebécului, la care participa toata lumea. Alte activitati importante sunt serbarile de Craciun si de 8 martie, ocazie cu care sunt mobilizati aproape toti copiii inscrisi, fiindca altfel – la cursurile duminicale – ei vin, in general, «prin rotatie».
Duminica, 6 februarie. La grupa celor sub 7 ani profitam de prezenta unei mamici ca sa aflam parerea ei despre aceste cursuri. « Imi aduc fetita aici din toamna lui 2004. Gasesc ca este un lucru foarte bun, fiindca ii dezvolta vocabularul romanesc. Are ocazia sa cunoasca alti copii, ia parte la serbari si vreau sa va spun ca e chiar mandra si spune la toata lumea ca ea merge la scoala romaneasca» ne declara doamna Otilia. Acesta este de altfel si obiectivul principal al cursurilor : dezvoltarea vorbirii copiilor, pe langa insusirea unor notiuni de religie crestin-ortodoxa. Nici nu sunt rare situatiile in care, intrebati daca stiu limba romana, copiii incuviinteaza din cap, adaugand de indata: «un petit peu».
Cu toata implicarea benevolilor si cu tot sprijinul bisericii, scoala nu este scutita de probleme : lipsa unui statut oficial si a unui sediu adecvat, programul incarcat al copiilor si al parintilor, etc. De aceea, planurile de viitor inseamna gasirea unor solutii pentru aceste probleme : integrarea scolii intr-un organism «sans but lucratif», prelungirea programului si organizarea unui sistem de transport de tip « covoiturage ». Totul depinde insa de cat de receptivi se vor arata enoriasii catedralei fata de aceste idei si de numãrul celor care cred, asemeni Otiliei, ca, pentru copilul lor, «e bine sa stie ca e roman».
Nici o veste buna de la Buna Vestire
Daca am fi incercat sa obtinem date despre organizarea interna a serviciilor de spionaj ale Irakului, probabil ca ar fi fost mai usor de ajuns la ele decat la datele referitoare la scoala de limba romana de pe langa biserica Buna Vestire… Dar incapatanarea (semnatarul acestei parti a materialului prefera termenii “tenacitate” sau “ambitie”…) a dat pana la urma roade… Preotul (interimar) Tofan, primul abordat, il indica pe Victor Rosca, presedintele Comitetului parohial al bisericii Buna Vestire, ca fiind si director al scolii, si deci in masura sa dea relatii despre functionarea ei. Acesta “arunca pisica” inspre fostul preot-paroh al acestui lacas de cult, Nicolae Stoleru, despre care spune ca “a lasat scoala sa moara in perioada in care a fost paroh al bisericii”… Adaugand ca este asteptata numirea unui alt preot paroh la Buna Vestire, care sa reinvie scoala si sa o repuna in activitate… Nici un cuvintel insa despre faptul ca functia de presedinte al institutiei juridice pe care o reprezinta scoala este ocupata de Alexandru Popescu… Asta urma sa o aflam din alte surse…
La randul ei, Stefania Polizu, sefa Casei Romane, sub egida careia isi desfasoara (sau, ma rog, ar trebui…) activitatea scoala de limba romana, spune ca nu are nici o atributie legata de aceasta institutie… Mai mult, domnia sa nici nu era de parere ca acest subiect al scolii romanesti de la biserica Buna Vestire ar trebui abordat acum, cand inca “nu s-au limpezit apele” la aceasta biserica… Tot ce ne-a spus doamna Polizu, ca mama a doua fete care au urmat cursurile acestei scoli, a fost ca apreciaza mult existenta ei, si ca este fericita ca fiicele ei si-au aprofundat acolo cunostintele de limba romana, astfel incat, desi venite de mici in Canada, vorbesc romaneste fara pic de accent…
Cu foarte putin timp inainte de inchiderea editiei, si dupa incercari indelung repetate, am reusit sa stam de vorba cu Alexandru Popescu, cel care conduce, in acte, scoala romaneasca de la Buna Vestire. Care ne-a spus ca institutia reprezinta o organiztie non-profit (“sans but lucratif”), si ca nu a beneficiat niciodata de subventii financiare din partea statului. In rest, si Alexandru Popescu reitereaza ideea responsabilitatii preotului, asteptand nominalizarea unui paroh titular la Buna Vestire, care sa repuna in activitate scoala, probabil din luna septembrie a acestui an… “Scoala a functionat intotdeauna duminica, pe perioada slujbei, astfel incat eu, care eram la slujba, nu va pot da prea multe detalii. Doar atunci cand era cererea foarte mare s-au organizat ore si sambata”, spune Alexandru Popescu, ca o posibila motivare a lipsei de informatii…
Care informatii au putut fi gasite insa acolo unde nu era strict obligatoriu… La preotul Nicolae Stoleru, fostul paroh al bisericii, dat afara nu de mult de catre Comitetul parohial, si la doamna Florentina Ionescu, una dintre profesoarele care s-au implicat in activitatea scolii pe parcursul catorva ani…
Venita in Canada in toamna lui 1996, Florentina Ionescu a aflat cu bucurie de existenta scolii romanesti de la biserica Buna Vestire, unde spera sa-si continue cariera didactica din tara. A inceput sa cante in corul bisericii, dupa care a ajuns sa predea ore la scoala romaneasca; despre aceasta spune ca era, la inceput, doar un serviciu de supraveghere a copiilor pe timpul slujbei… La insistentele ei (deh, vocatia de profesoara…), s-a trecut la program “de sambata“, cu ore de la 10.00 la 12.00, copiilor predandu-li-se ore de istorie, religie, romana, geografie, matematica, etc. In plus, copiii pregateau serbari dedicate sarbatorilor religioase importante. In ciuda faptului ca le “ocupa” una din zilele de week-end, in acea perioada copiii au frecventat in mare numar scoala, existand chiar serii de peste 20 de elevi, ceea ce nu este de neglijat.
Dupa 1997 insa, facultatea la care s-a inscris si nasterea, in anii urmatori, a celor doua fetite, plus o deplasare mai lunga in Romania, au pus-o pe Florentina Ionescu in imposibilitatea de a se mai ocupa singura de scoala romaneasca. In lipsa unui ajutor real din partea altui (sau altor) cadre didactice, activitatea “scolara“ a revenit la supravegherea duminicala a copiilor in timpul slujbei, si (eventual) la pregatirea unor serbari organizate de Pasti sau de Craciun… “Parintele Nicolae Stoleru a incercat sa reinvie scoala, dar problemele care au inceput sa apara si sa se agraveze la Biserica Buna Vestire au facut ca el sa nu reuseasca ceea ce si-a propus”, mai spune Florentina Ionescu…
La randul lui, preotul Nicolae Stoleru, fostul paroh al Bisericii Buna Vestire, dezminte categoric (si intemeiat) acuzatiile lui Victor Rosca, presedintele Comitetului parohial, conform carora vina pentru agonia scolii ar purta-o parohul… Mai mult, intarind cele spuse de Florentina Ionescu, preotul Stoleru spune ca ar fi fost dispus chiar sa puna la dispozitia scolii un bogat material didactic din biblioteca personala, dar ca i s-a refuzat cu ostentatie orice colaborare. “Nu numai ca nu am gasit intelegerea si deschiderea pe care o doream, dar chiar am fost, timp de peste un an, in pericol de a nu-mi putea indeplini sarcinile preotesti si sacerdotale, asa ca a mi se pune in responsabilitate declinul scolii romanesti mi se pare absolut gratuit. Curios insa cum, acum – cand e de gasit un tap ispasitor – brusc devin preot-paroh, dupa ce, timp de un an si zece luni, domnul Victor Rosca nu m-a recunoscut ca paroh” spune Nicolae Stoleru.
Cu alte cuvinte, la scoala romaneasca de pe langa biserica Buna Vestire avem parte de un extrem de “romanesc” conflict cu efecte colaterale negative… Toata lumea este convinsa de utilitatea scolii, care, pentru ca este organizata pe langa cea mai veche si mai mare biserica romaneasca din Montreal, ar putea avea un foarte mare numar de elevi. Si cu toarte acestea, scoala nu functioneaza, fiind asteptata numirea unui nou preot-paroh, care sa reinvie activitatea ei…. Imi vine insa in minte o replica de la sfarsitul cartii “Ciuleandra”, a lui Liviu Rebreanu: “Minuni face numai Dumnezeu!”…
Biserica Sfantul Nicolae: in cerc vicios
Despre scoala care functioneaza in incinta bisericii Sfantul Nicolae aflam detalii mai intai de la parintele Vasiliu. La scut timp dupa infiintarea bisericii (in 1995), a inceput sa functioneze si scoala, fiindca integrarea copiilor si a tinerilor in comunitatea bisericii este “o obligatie religios -morala a fiecarei parohii”. Parintele Vasiliu ne vorbeste insa despre cursuri apropiate de cele din scolile laice, unde, alaturi de “rudimentele credintei crestin-ortodoxe ”, copiii au ocazia sa cunoasca limba si traditiile romanesti, ca si elemente privind literatura, geografia si istoria patriei. Copiii invata rugaciuni, poezii, parabole; au pus chiar in scena o piesa de teatru. Se folosesc crestomatii de literatura si carti religioase publicate de Patriarhia Romana sau de Episcopia Romana din Canada. Activitatea educativa a fost asigurata, in timp, de: Julieta Nevinglovski, Dorin Stoica, Elena Neacsu, Mihaela Iancu, Bianca Bandi si, actualemente, de Monica Tripa (posesoarea unei « maîtrise » in educatie la UQAM). Functionarea scolii este sprijinita de consiliul parohial si se bucura de interesul doamnelor din ARCOLA (Asociatia Femeilor Crestin-Ortodoxe din Canada). Parintele ne mai spune ca sunt înscrisi 25-30 de copii, impartiti in doua grupe…
Doar ca in duminica in care mergem la fata locului, in sala sociala (unde se tin cursurile) gasim numai niste scaune frumos aliniate. Nici urma de copil, desi aceasta scoala este, ca si in cazurile celelalte, gratuita. Doamna Monica Tripa ne explica situatia si intelegem ca, pe timp de iarna, parintii nu vor sa isi mai aduca copiii la scoala de duminica din pricina frigului de afara. Si cum iarna quebecheza e lunga… Aflam insa ca exista si exceptii: in preajma sarbatorilor activitatea scolii devine intensa. De pilda, de Craciun, copiii au prezentat un concert de colinde, pregatit si dirijat de fiica doamnei Tripa, Iulia, profesoara de muzica si morala la un colegiu montrealez. Spectacole cu copiii au fost facute si cu ocazia unor sarbatori nationale.
Intram, atunci cand abordam subiectul acestei scoli de duminica, intr-un cerc vicios : parintii care nu-si aduc copiii la cursuri gasesc ca scoala nu este destul de bine organizata, asa dupa cum scoala nu se organizeaza mai bine din pricina absentei copiilor inscrisi…
Scoala Mihai Eminescu – La trecutu-i mare…
O alta scoala romaneasca ce incearca sa-si reia activitatea este cea din cadrul Federatiei Asociatiilor Romanesti (FAR) din Canada. Infiintata in 1989, ea este actualmente membra a FAR, de unde si opinia cvasi-generala, ca ar fi infiintata de catre conducerea FAR… La aceasta opinie mai contribuie si faptul ca persoana cea mai in masura sa ne dea relatii despre scoala este presedintele FAR, Basile Gliga. Acesta spune ca principalul scop al institutiei este acela de a pastra si promova elementele de limba, cultura si spiritualitate romaneasca in randul copiilor romani de varste mici, care fie sunt nascuti in Canada, fie au emigrat, cu parintii, la o varsta frageda. Referindu-se la “audienta” scolii, Basile Gliga spune ca ea a fost destul de redusa, pentru ca emigratia romaneasca nu este caracterizata de un spirit national atat de puternic ca acela al altor comunitati, fiind, dimpotriva, caracterizata de o disipare si o divizare regretabile.
Cu toate acestea, dupa 1990, scoala FAR (sau “Mihai Eminescu”) a avut o perioada “buna“. Pe parcursul catorva ani, cursurile au fost grupate pe doua categorii de varsta : ciclul I (7-11 ani) si ciclul II (12-16 ani), fiecare cu cate aproximativ 30 de elevi. Cu cursuri efectuate sambata, intre 10.00-13.00, cu ore de limba romana, istorie, geografie si chiar arte plastice, scoala a reusit, o perioada, chiar sa isi plateasca profesorii, cu cate 10 dolari pe ora.
Mai mult, pana in 2003, scoala Mihai Eminescu a organizat, in fiecare vara, cate o tabara de 3 saptamani in Romania (Busteni, Intorsura Buzaului, Valea Plopului, etc), unde 30-40 de copii romani din Montreal isi petreceau o parte a vacantei in cadrul unor tabere nationale, impreuna cu copii din tara. Din pacate, preturile de circa 1.100 de dolari nu au mai putut fi sustinute dupa sistarea curselor Tarom pe ruta Montréal-Bucuresti, iar urcarea preturilor a dus la reducerea drastica a numarului de solicitari. Basile Gliga spune ca va incerca din nou organizarea unei astfel de tabere, desi nu mizeaza foarte mult pe promisiunea facuta de Traian Basescu, de revenire a curselor aeriene directe pe ruta Canada – Romania.
Deocamdata, factori obiectivi cum ar fi mutarea FAR, precizeaza liderul asociatiei, au dus la stoparea activitatii scolii. Despre care Basile Gliga mai spune ca nu a beneficiat niciodata de subventii guvernamentale, element care si-a adus contributia la actuala “pauza“ scolara, ce dureaza din prima parte a anului trecut…. Cu toate acestea, pe langa reluarea taberelor de vara, Basile Gliga doreste sa reinceapa si activitatea scolii, momentan cautand un spatiu in care aceasta sa functioneze. De altfel, FAR a “sunat clopotelul”, anuntand ideea reinceperii cursurilor scolii Mihai Eminescu din toamna acestui an.
Cautand sa aprofundam datele despre scoala Mihai Eminescu, am stat de vorba cu Daniela Popescu, care a fost cadru didactic al acesteia in ultimii aproape 4 ani. Ea a predat la “ciclul II”, avand seriile de 3-4 pana la 10-12 elevi, copii nascuti din casatorii mixte sau copii veniti la varste foarte mici in Canada, care nu mai vorbeau bine romaneste. Ca “recompensa“, Daniela Popescu mentioneaza doar pe aceea a satisfactiei morale. “Ideea in sine a scolii romanesti e foarte buna, si, in limita timpului disponibil, eu as fi dispusa sa ma mai implic, dar din pacate acum am o activitate care nu-mi mai lasa timp liber pentru asa ceva” spune fosta profesoara Daniela Popescu.
Dintre romanii care si-au trimis copiii la aceasta scoala se afla si pictorul moldovean Modest Bursucianu. El are un baiat si o fata, amandoi nascuti in Canada, si pe care i-a trimis la scoala romaneasca Mihai Eminescu. Plasticianul este mai mult decat multumit de faptul ca frecventarea scolii le-a dat copiilor sai sentimentul apartanentei si constientizarea “radacinilor”. El spune ca, in prezent, numai orarul incarcat de activitati extrascolare al copiilor, care le umple timpul, ii impiedica sa frecventeze in continuare scoala…
Concluzii? Sa le spunem mai degraba sperante, ca si in cazul celorlalte scoli vizitate si descrise. Sperante legate de o cat mai grabnica redeschidere a scolii Mihai Eminescu. Mai ales ca ea poarta numele poetului nostru national, care, din toamna anului trecut, are si o statuie in Montreal… Si – de ce nu? – speranta ca, pana la urma, comunitatea noastra isi va putea strange randurile pentru a intemeia o scoala in toata puterea cuvantului.
Articol realizat de Simona Plopeanu si Adrian Ardelean
