Iarna (canadiana) nu-i ca vara (romaneasca)

Actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a lansat candva o perla devenita celebra, spunand ca «iarna nu-i ca vara»… Si asta fara a se referi la aspra si lunga iarna canadiana (vezi P.S.), ci la cea damboviteana, care are darul de a-i lua mereu prin surprindere pe edilii oraselor din Romania… Ce s-ar intampla daca ar fi la fel si pe malurile fluviului St-Laurent? In primul rand, ar avea loc adevarate «tsunami»-uri in administratia locala montrealeza. Apoi, poate ca noi, romanii aflati aici, ne-am simti mai «acasa»…
Dar haideti, lasand gluma la o parte, sa vedem cum este pregatita municipalitatea Montrealului pentru a lupta cu acest dusman care se numeste «generalul Iarna» (cica numai acest «general» l-a putut infrange pe Napoleon in campania sa din Rusia)… Si, ca sa nu se spuna ca am citat numai din Traian Basescu, mai bine sa comparam celebrul vers «Mon pays ce n’est pas un pays, c’est l’hiver» al quebechezului Gilles Vigneault cu ceea ce spun angajatii municipalitatii, din Departamentul «deszapezire»:

«Snow is our business»
Peste 2.000 de angajati – dublati de tot atatia salariati ai firmelor cu care municipalitatea colaboreaza in lupta cu omatul – si un parc auto de aproximativ 3.000 de autovehicule. Cam asta ar fi, intr-o extrem de scurta prezentare, «logistica» pe care o arunca primaria Montréal impotriva efectelor produse pe raza orasului de coltoasa «iarna canadiana». Activitatea din acest domeniu este, de altfel, puternic descentralizata, cele nu mai putin de 27 de arondismente avand strategii proprii de activitate. Punctele comune ale acestor strategii sunt eficacitatea, interventia rapida, disponibilitatea de a iesi pe strazi la orice ora, munca in echipa, buna coordonare a operatiilor si alte asemenea elemente, usor de enume-rat, dar greu de pus in practica la scara unui oras atat de mare. Sa mai spunem doar ca, in medie, intr-o iarna se incarca si transporta la cele 36 de rampe special amenajate in acest sens nu mai putin de 14 milioane de metri cubi de zapada, sau, daca vreti, 620.000 de camioane…
Pentru amatorii de cifre: cele peste 3.000 de vehicule pe care primaria Montréal le utilizeaza la activitatile de deszapezire se impart astfel: 1.500 de camioane de transport, 500 de «buldozere-nivelatoare», 265 de incarcatoare de zapada, 240 de «suflatoare», 420 de «senilate» si 200 de «solnite». Toate aceste utilaje sunt coordonate de echipa de la «Bureau Stratégie-Neige» care nu se plange atunci cand o ninsoare brusca arunca in neant zeci sau chiar sute de ore de munca si cand totul trebuie luat din nou de la capat… Si stiti cat au de deszapezit? Strazi in lungime insumata de 4.700 km (echivalentul distantei Montréal – Mexic)…
Drept este ca aici, spre deosebire de Romania, vezi imediat dupa ninsoare cum locatarii, inainte sa ceara primariei sa le deszapezeasca strazile, ies cu lopetile proprii la curatarea trotuarelor… Trotuare in lungime insumata de 6.000 de km (nu cu mult mai mica decat distanta Montréal – Bucuresti, bunaoara)…
Cat ninge la Montreal? Mai mult decat la Moscova sau la Oslo, desi aceste orase se afla la latitudini mai nordice decat Montréalul… Mult-mult, dar cat? Iata:
– iarna 1999-2000: 236,7 cm
– iarna 2000-2001: 298,1 cm
– iarna 2001-2002: 169,5 cm
– iarna 2002-2003: 194,1 cm
– iarna 2003-2004: 156,6 cm
– iarna 2004-2005: inca mai ninge

Zapada? Avem si-acasa!
Spre comparatie, iata cateva cifre referitoare la forta de munca si logistica pe care o are la dispozitie Bucurestiul, un oras comparabil cu Montréalul ca suprafata si numar de locuitori: utilaje de deszapezire – 497, forta de munca – 2 .894 de oameni.
Si, in final, fara comentarii, iata cum vedea Prefectura Bucuresti, la inceputul lunii februarie, activitatea de deszapezire. Citam, mai jos, dintr-o stire ROMPRES:
«Prefectura Capitalei, in colaborare cu primariile de sector, vor distribui, in urmatoarele zile, adrese catre asociatiile de locatari, agenti economici si institutii publice, cuprinzand informatii punctuale privind modul cum se executa operatiunea de deszapezire de pe trotuare (…) si date despre sanctiunile ce se vor aplica in cazul ne-respectarii celor recomandate de autoritati. Formularele vor informa cetatenii despre obligativitatea pe care o au pentru a ajuta autoritatile locale la deszapezirea arterelor de circulatie. Lumea o sa afle despre faptul ca trebuie sa inlature zapada din parcarile private, din fata locuintelor si sa-si curete masinile de zapada. Am constatat ca multi nu cunosc aceasta masura obligatorie pe care o au fata de fenomenul de deszapezire», spune Mioara Mantale, noul prefect al Bucurestiului.
Adresele tip vor fi tiparite pentru toate cele 180.000 de asociatii de locatari, costul lor fiind suportat de la bugetul local al fiecarui sector, de la capitolul cheltuieli materiale.»

P.S. La inceputul lunii februarie, «iarna canadiana» parea sa se fi mutat in Romania (cu toate accentele dramatice pe care probabil le-ati aflat), iar Montréalul se afla, meteorologic vorbind, intr-o nesperata si prematura primavara… Intre timp, situatia a revenit la normal, iar miile de utilaje de deszapezire si miile de angajati ai municipalitatii au iesit din nou la lupta…

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare