Între literatura si filozofie: Gabriel Liiceanu, U

Citește și

Despre jurnal spunem ca e reportaj specializat in comertul cu intimitati. Cand el începe însa cu istoria unei depresii, boala a dezamagirilor radicale, rana dezvelind dimensiunea reala si teribila a fragilitatii omului, jurnalul capata semnificatia unui demers existential. O «gripa psihica», o «piatra la suflet» sunt de-ajuns sa ne faca sa percepem «nesiguranta noastra ontologica» în toata nuditatea ei, primejduind însasi imaginea culturii, care ne poate aparea atunci ca un val mincinos.
Astfel debuteaza jurnalul lui Gabriel Liiceanu «Usa interzisa», continuand cu un spectacol evenimential si de idei pe care autorul îl aduce pe scena si-l contempla cu, s-ar zice, craniul lui Yorick în mîna. Ideea enuntata în «Cearta cu filozofia» anume ca «jurnalul , epistola, cuvântarea, dialogul, fragmentul, eseul si epica de idei pot fi denumite genuri artistice ale filozofiei» dobândeste acum trup.
Desigur, un jurnal nu construieste un monument teoretic. Totusi, alternantele si repetitiile, ocurentele unor fragmente de gandire elaborata si adanca se constitue în nuclee ale coagularii, care poarta deja pecetea «întregului». Si aici n-ar trebui sa uitam ca d-l Liiceanu practica «fragmentul» dupa ce mai întâi a parcurs întregul. El scrie dintr-un capat, din experienta unei vârste, care e si prima varsta a batrânetii. În imaginea mai noua despre sine a autorului revin reflectii risipite în lucrari anterioare. Gasim însemnari cotidiene ale unui spirit acid, fise de lectura aduse la concentratie maxima – rod al specializarii de-o viata în cativa ganditori dificili – motive, idei, ecouri dintr-o lectura întinsa din care radiaza o constelatie de sensuri si contrasensuri.
În alte locuri sunt regândite si adâncite relatii de familie, raporturile cu prietenii putini dar fundamentali, ei însisi naturi alese, cu tineri ucenici, cu insi mai mult sau mai putin insigni-fianti, tratati ca niste masti si fantome. Mai sunt apoi cuvinte amare despre tacerea filozofiei fata cu problemele vietii, cu «ultimele lucruri» ori urme si ecouri ce dau seama despre vaste contexte carturaresti si despre dominanta germana a lecturii d-lui Liiceanu – daca lucrul mai trebuia spus despre eminentul traducator al lui Heidegger.
Dar bucuria trecerii prin lectura de aceasta «Usa interzisa» n-ar fi deplina daca autorul n-ar fi un zugrav incomparabil al pietii si strazii. El îsi refuza «bascalia suferintei», atintind frontal pacatele noastre mari si mici , între care – poate nu tocmai cel mai mic – se prenumara si superficialitatea. Sunt descrieri memorabile acestea, pe care pana acum filozoful si le-a interzis. In iarmarocul si nenorocul timpului «neasezat», întamplarile si cugetarile zilnice coexista cu anecdota binevoitoare si cu evocarea mahalalei care, cu hazul ei puchinos, alunga umbrele… Atinse de doliu, vin dezgustul, vinovatia, cainta, sarcasmul, ironia, umorul, pamfletul (ducand uneori la adevarate executii publice!)
Complexitatea aceasta asaza jurnalul sub semnul deschiderilor si neîngradirilor literaturii, pe care filozoful Liiceanu o privea candva de la o înaltime astronomica…
Aceasta noua perspectiva asupra literaturii se datoreaza poate uneia din întrebarile-cheie ale acestei carti, la care autorul da un raspuns magistral: la ce foloseste jurnalul (literatura)? El, spune autorul, este terapie, vindecare…
Dar în ce fel si ce anume vindeca un jurnal?
Punctul de pornire este «criza» aducand «o rastumare a tuturor valorilor». Suind din suferinta, ea propune o noua ierarhie, unde filozofului trufas în certitudinile de sine îi revine acum un rol ceva mai modest. E una din «învataturile» provocatoare, pe care le putem desprinde din rascoala împotriva filozofiei, rascoala traita ca un moment de descumpanire, de schimbare a conditiei reflexive…
Dominantele textului se dispun în opozitia: de-o parte Noica, filozoful, filozofii si filozofia, de alta, marunta problema a «sufletelului». In fapt, chestiunea este specifica intelectualului zgribulit între carti, pus deodata în situatia de a constata ca granita lor protectoare este iluzorie. Ceea ce asigura filozofului înainte o anume inviolabilitate se dovedeste a fi o armura permeabila ca sita. Dar, si aceasta este eliberarea finala, iesirea din criza, acolo unde sfarseste filozofia, începe «omul în carne si oase» (Unamuno), scriitorul cu un condei binecuvantat.
S-ar parea ca recuperarea «sufletelului» ne pune în fata a doi autori diferiti. Care din ei este cel adevarat? Desigur, întrebarea e falsa, dar «de dragul jocului», iata o minunata legenda chineza din vremea dinastiei Tang (618-906), probabil un loc comun în arealul cultural din extremul orient. Legenda poarta titlul «Sen-jo si sufletul ei sunt despartite»:
«In satul Koshu traia un taran batrân. El avea o fata frumoasa, Sen-jo, înconjurata de multi adoratori. Dintre ei, facea parte mai cu seama tanarul Ochu. El o ajuta în treburile gospodariei. Tinerii se iubeau. Intr-o zi, batrânul le dezvaluie ca-si va da fata dupa un altul. Deznadajduit, tanarul se suie într-o luntre si se lasa în voia fluviului la vale. Fara sa-si fi vorbit, fata fuge si ea de-acasa. Asa se face ca, în zori, ei se întâlnesc departe de casa parinteasca, undeva în josul fluviului. Tinerii traiesc împreuna cinci ani si au doi copii. Pe Sen-jo o cuprinde dorul de tatal ei. Ei se-ntorc în sat. Pentru a preveni un soc, Ochu o ia înainte, lasand-o pe Sen-jo cu copiii pe malul apei. Tanarul îi cere iertare batrânului pentru fapta lor, dar acesta, mirat, i-o arata pe Sen-jo, care zacea de cinci ani bolnava în odaia alaturata, fara sa scoata un cuvânt. Ochu o aduce atunci pe Sen-jo cu copiii. Ea intra in odaia unde bolea cealalta Sen-jo. În aceasta clipa, ele se unesc, devenind o singura Sen-jo.»
Intrebarea este: care din cele doua Sen-jo este cea adevarata? Tot astfel s-ar putea întreba si cititorul: care din cei doi autori este adevaratul Liiceanu? Filozoful sau scriitorul? Nu este cazul sa facem deosebire între ei. Si nici sa stricam unitatea partilor reunite ale acestei superbe «usi» care se deschide deopotriva si spre ganditorul si spre artistul virtual, ascunsi sau doar presupusi în fiecare din noi.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

François Legault și CAQ, victorie clară în alegerile din Quebec

François Legault și partidul său, Coalition Avenir Québec (CAQ) au câștigat detașat alegerile care au avut loc azi în...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -