Daca am fi incercat sa obtinem date despre organizarea interna a serviciilor de spionaj ale Irakului, probabil ca ar fi fost mai usor de ajuns la ele decat la datele referitoare la scoala de limba romana de pe langa biserica Buna Vestire… Dar incapatanarea (semnatarul acestei parti a materialului prefera termenii “tenacitate” sau “ambitie”…) a dat pana la urma roade… Preotul (interimar) Tofan, primul abordat, il indica pe Victor Rosca, presedintele Comitetului parohial al bisericii Buna Vestire, ca fiind si director al scolii, si deci in masura sa dea relatii despre functionarea ei. Acesta “arunca pisica” inspre fostul preot-paroh al acestui lacas de cult, Nicolae Stoleru, despre care spune ca “a lasat scoala sa moara in perioada in care a fost paroh al bisericii”… Adaugand ca este asteptata numirea unui alt preot paroh la Buna Vestire, care sa reinvie scoala si sa o repuna in activitate… Nici un cuvintel insa despre faptul ca functia de presedinte al institutiei juridice pe care o reprezinta scoala este ocupata de Alexandru Popescu… Asta urma sa o aflam din alte surse…
La randul ei, Stefania Polizu, sefa Casei Romane, sub egida careia isi desfasoara (sau, ma rog, ar trebui…) activitatea scoala de limba romana, spune ca nu are nici o atributie legata de aceasta institutie… Mai mult, domnia sa nici nu era de parere ca acest subiect al scolii romanesti de la biserica Buna Vestire ar trebui abordat acum, cand inca “nu s-au limpezit apele” la aceasta biserica… Tot ce ne-a spus doamna Polizu, ca mama a doua fete care au urmat cursurile acestei scoli, a fost ca apreciaza mult existenta ei, si ca este fericita ca fiicele ei si-au aprofundat acolo cunostintele de limba romana, astfel incat, desi venite de mici in Canada, vorbesc romaneste fara pic de accent…
Cu foarte putin timp inainte de inchiderea editiei, si dupa incercari indelung repetate, am reusit sa stam de vorba cu Alexandru Popescu, cel care conduce, in acte, scoala romaneasca de la Buna Vestire. Care ne-a spus ca institutia reprezinta o organiztie non-profit (“sans but lucratif”), si ca nu a beneficiat niciodata de subventii financiare din partea statului. In rest, si Alexandru Popescu reitereaza ideea responsabilitatii preotului, asteptand nominalizarea unui paroh titular la Buna Vestire, care sa repuna in activitate scoala, probabil din luna septembrie a acestui an… “Scoala a functionat intotdeauna duminica, pe perioada slujbei, astfel incat eu, care eram la slujba, nu va pot da prea multe detalii. Doar atunci cand era cererea foarte mare s-au organizat ore si sambata”, spune Alexandru Popescu, ca o posibila motivare a lipsei de informatii…
Care informatii au putut fi gasite insa acolo unde nu era strict obligatoriu… La preotul Nicolae Stoleru, fostul paroh al bisericii, dat afara nu de mult de catre Comitetul parohial, si la doamna Florentina Ionescu, una dintre profesoarele care s-au implicat in activitatea scolii pe parcursul catorva ani…
Venita in Canada in toamna lui 1996, Florentina Ionescu a aflat cu bucurie de existenta scolii romanesti de la biserica Buna Vestire, unde spera sa-si continue cariera didactica din tara. A inceput sa cante in corul bisericii, dupa care a ajuns sa predea ore la scoala romaneasca; despre aceasta spune ca era, la inceput, doar un serviciu de supraveghere a copiilor pe timpul slujbei… La insistentele ei (deh, vocatia de profesoara…), s-a trecut la program “de sambata“, cu ore de la 10.00 la 12.00, copiilor predandu-li-se ore de istorie, religie, romana, geografie, matematica, etc. In plus, copiii pregateau serbari dedicate sarbatorilor religioase importante. In ciuda faptului ca le “ocupa” una din zilele de week-end, in acea perioada copiii au frecventat in mare numar scoala, existand chiar serii de peste 20 de elevi, ceea ce nu este de neglijat.
Dupa 1997 insa, facultatea la care s-a inscris si nasterea, in anii urmatori, a celor doua fetite, plus o deplasare mai lunga in Romania, au pus-o pe Florentina Ionescu in imposibilitatea de a se mai ocupa singura de scoala romaneasca. In lipsa unui ajutor real din partea altui (sau altor) cadre didactice, activitatea “scolara“ a revenit la supravegherea duminicala a copiilor in timpul slujbei, si (eventual) la pregatirea unor serbari organizate de Pasti sau de Craciun… “Parintele Nicolae Stoleru a incercat sa reinvie scoala, dar problemele care au inceput sa apara si sa se agraveze la Biserica Buna Vestire au facut ca el sa nu reuseasca ceea ce si-a propus”, mai spune Florentina Ionescu…
La randul lui, preotul Nicolae Stoleru, fostul paroh al Bisericii Buna Vestire, dezminte categoric (si intemeiat) acuzatiile lui Victor Rosca, presedintele Comitetului parohial, conform carora vina pentru agonia scolii ar purta-o parohul… Mai mult, intarind cele spuse de Florentina Ionescu, preotul Stoleru spune ca ar fi fost dispus chiar sa puna la dispozitia scolii un bogat material didactic din biblioteca personala, dar ca i s-a refuzat cu ostentatie orice colaborare. “Nu numai ca nu am gasit intelegerea si deschiderea pe care o doream, dar chiar am fost, timp de peste un an, in pericol de a nu-mi putea indeplini sarcinile preotesti si sacerdotale, asa ca a mi se pune in responsabilitate declinul scolii romanesti mi se pare absolut gratuit. Curios insa cum, acum – cand e de gasit un tap ispasitor – brusc devin preot-paroh, dupa ce, timp de un an si zece luni, domnul Victor Rosca nu m-a recunoscut ca paroh” spune Nicolae Stoleru.
Cu alte cuvinte, la scoala romaneasca de pe langa biserica Buna Vestire avem parte de un extrem de “romanesc” conflict cu efecte colaterale negative… Toata lumea este convinsa de utilitatea scolii, care, pentru ca este organizata pe langa cea mai veche si mai mare biserica romaneasca din Montreal, ar putea avea un foarte mare numar de elevi. Si cu toarte acestea, scoala nu functioneaza, fiind asteptata numirea unui nou preot-paroh, care sa reinvie activitatea ei…. Imi vine insa in minte o replica de la sfarsitul cartii “Ciuleandra”, a lui Liviu Rebreanu: “Minuni face numai Dumnezeu!”…

Ad
Articolul precedentRomânia vazut&#259 cu ochi de turist
Articolul următorDOSAR : FORUMURI ROMANESTI
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.