Ne-am propus, in sondajul de mai jos, sa vedem cat de importanta este, in ochii romanilor ce traiesc la Montréal, existenta scolii/scolilor romanesti. In prezent, comunitatea numara spre 40.000 de oameni. Teoretic, patru scoli ofera cursuri gratuite, dar acestea nu prea se bucura de participare. Poate ca organizarea nu e pe masura? Poate ca de vina e lipsa de fonduri? Ar fi dispusi membrii comunitatii sa sprijine asemenea proiecte? Care sunt, de fapt, asteptarile parintilor, ce anume i-ar interesa? Unde-i buba?

Mi se pare normal ca fetele mele sa invete sa scrie si sa citeasca romaneste. Sunt doar romance. Am noroc ca am doua profesoare acasa, sotia si soacra mea, care se preocupa de acest lucru. Dar mi-as dori sa existe un loc public, o scoala unde copiii nostri sa intalneasca alti copii, unde sa se imprieteneasca, sa discute. Iar pentru asta un program de o ora nu e de ajuns. Romanii au venit masiv dupa 1995 – tineri, multi cu copii mici; altii au copii nascuti aici. Daca nu vor merge la o scoala romaneasca, vor citi «chibritul» «sibrit», ceea ce nu e deloc nostim. Noi, generatia noastra, tinem minte de unde am plecat, ne stim istoria, obiceiurile, dar ei? Vor face scolile de aici, vor avea prieteni de aici, vor pronunta si vor scrie cuvintele gresit si, peste doua generatii, vor si uita de unde ne tragem. Mai ales ca, la varste mici, copiii sunt lesne asimilati de mediu – la adolescenti, din fericire, tendinta de a cauta conationali este mult mai pregnanta (se formeaza grupuri de tineri, merg la discoteci, se intalnesc, se simt bine impreuna). Evident, pentru o scoala care sa functioneze cu adevarat e nevoie de un sediu, de profesori, de materiale. Mi se pare normal sa cotizez si sa sprijin cum pot un astfel de proiect, pe care il consider vital pentru comunitatea noastra. (Ilie C – Laval)

Am avut fetita inscrisa la o scoala romaneasca, dar programul era de o singura ora, dimineata, si era mai mult axat pe religie. Cand ne-am mutat departe de oras, deci si de biserica, n-am mai putut sa vin cu copilul doar pentru o ora. Daca ar fi fost un program mai complex, as fi continuat – mi-as fi dorit sa fie si lectii de romana, de matematica, de istorie, serbari etc. E o ocazie excelenta ca progeniturile noastre sa fie impreuna, sa invete romaneste, sa nu uite cine sunt si cine suntem noi. Sistemul de invatamant romanesc eu il consider extraordinar. Manuale romanesti, profesori romani, discutii, serbari – iata doar cateva motive pentru care as fi de acord sa platesc. (Gabriela L – West Island)

Daca e nevoie de scoala romaneasca? Da, da, de trei ori da. Da – pentru limba romana, da – pentru istorie, da – pentru pastrarea identitatii noastre. Sunt constient ca pentru aceasta e nevoie de bani, dar eu ca parinte as fi dispus sa contribui, daca vad ca e un lucru facut cu temei. Este clar ca si guvernul Romaniei ar trebui sa ne sustina, cel putin cu manuale, fiindca programe de genul acesta ajuta la pastrarea fiintei nationale. Abia aici realizez cat sunt de importante aceste cuvinte. Privind in jur, sunt mandru ca sunt roman; scoala ar ajuta poate sa se trezeasca aceste setimente si in copiii mei. (Sorin C – Montreal)

Fata mea a urmat intr-o vreme niste cursuri care se tineau la o biserica, desi sotia mea e profesoara. Tineam foarte mult sa fie in contact cu alti copii si e mult mai atractiv si angajant cand ai o concurenta. Insa programul era foarte scurt. O scoala adevarata, cu obiecte de studiu diverse, ne-ar ajuta sa ne definim ca si comunitate si sa ne pastram ca romani. Da, sunt gata sa ma implic si material pentru realizarea unui lucru care mi se pare absolut necesar. (Catalin P – NDG)

Ma uit in jur si vad copii greci sau italieni care merg la scoala sambata. Copilul meu nu, e roman. Timp sa-l invat sa scrie nu prea am, dar vorbim romaneste. Mi-as dori sa aiba o profesoara buna de matema-tica, sa invete sa scrie romaneste, sa invete traditie, sa cante colinde. Sa stie ca vine din Romania, care nu e doar Dracula si Ceausescu. Sa inteleaga ca Transilvania e o parte a tarii, ca mai exista si alte provincii istorice, fiecare cu specificul ei. Sa fie cineva dispus sa-l invete si eu as plati. As sti pentru ce, nu ar fi bani aruncati la nu stiu ce asociatie. Ar fi bani pentru educatia copilului meu. Avem sansa de a trai aici, dar suntem moral obligati sa ducem mai departe identitatea noastra ro-maneasca, prin copii. Suntem multi deja. Trebuie sa ne organizam mai bine, asa cum au facut si alte comunitati care au vrut sa se asigure ca fiii lor nu vor uita cine au fost parintii si bunicii lor. (Adrian F – Rive Sud)

Scoala romaneasca era mult mai exigenta decat scolile de aici. M-as bucura ca fiul meu sa intre in contact cu copii si profesori care acorda aceeasi importanta inva-taturii ca si el. La scoala unde merge acum, toti o iau cam «relax», si profesorii, si elevii. In tara erau olimpiadele in fiecare an, ii tineau pe copii in priza. Sunt sigur ca s-ar gasi profesori romani care sa reuseasca sa le starneasca interesul, dupa cum sunt sigur ca baiatul meu ar ajunge sa-si faca prieteni buni printre colegi. (Florin P – Montréal)

In loc de incheiere, haideti sa vedem cum stau lucrurile si in alte comunitati. Nu ne vom opri la scolile arabe si evreiesti, italiene sau grecesti, despre care oricum s-a vorbit mult in ultima vreme, mai ales in legatura cu scandalul subventiilor. Nu vom privi nici la chinezi, indieni sau la etniile latino. Sunt comunitati mult mai numeroase si nu are rost sa adunam mere cu pere.
Sa ne uitam insa la armeni, de exemplu: o comunitate de 20.000 de suflete, care are 3 scoli – una din ele cu cate 500 de elevi pe serie, unde invata de la prescolari pana la elevi de «secondaire». O scoala privata trilingva (franceza – principal, engleza si armeana), subventionata de Stat cu peste 50%, avand o cladire cu doua niveluri, autobuze scolare, cantina si tot tacamul. Programa este asemanatoare celorlalte scoli acreditate in Québec, doar ca se adauga unele cursuri specifice profilului armean, de la istorie si religie pana la dansuri traditionale.
Cat despre nemti, se stie ca ei au dezvoltat in foarte multe tari din lume retele de scoli si institute de limba si cultura. La Montréal, comunitatea germana nu atinge 35.000 de oameni. Ei bine, exista aici Scoala Internationala Germana (11 ani, ca si la armeni), Institutul Goethe si mai multe scoli duminicale de limba. In total, vreo 500 de elevi inscrisi anual. Pretul cursurilor variaza intre cateva zeci de dolari pe luna si cateva mii pe an, in functie de programul ales.
Maria este profesoara la o scoala portugheza ce-si desfasoara activitatea in localul unei scoli primare «obisnuite». In fiecare sambata, intre orele 9:00 si 13:00, este impreuna cu elevii ei. Clasa e plina si, fiindca sunt foarte multe inscrieri, cursurile celor din clasele mari se tin dupa-amiaza, intre 13:30 si 17:00. «Lucrez de multi ani la scoala portugheza; avem doua sedii in Montréal – unul in Laval si altul pe Rive Sud. Cererea este mare, fiindca toti parintii isi aduc odraslele la scoala. Este firesc, asa cum urmeaza scoala normala, sa urmeze si scoala portugheza. Copiii invata de la clasa intai la clasa a noua dupa programa portugheza, cu manuale pe care le-am primit cadou de la statul portughez. Cursurile sunt recunoscute in tara noastra natala, mai putin cele secundare. Parintii sunt multumiti, fiindca avem profesori foarte buni, care ajuta copiii la matematica, dar ii invata si tot ce tine de traditie si limba. Pretul este intre 100 si 300 de dolari pe an, in functie de nivel. Organizam, de asemenea, o multime de serbari cu dansuri si cantece, picnicuri, suntem tot timpul impreuna».
Alla Gorlowsky are un pusti simpatic de 7 ani. Inainte de a sti sa scrie alfabetul latin, el a invatat sa-l scrie pe cel chirilic, pe un caiet special de caligrafie, la scoala rusa. «Dar la ce-i foloseste?» – am intrebat-o pe tanara mama. Mi-a raspuns: «Trebuie sa stie, e rus, toti copiii rusi invata asta.» In fiecare sambata, copiii rusi se indreapta spre scoala rusa aflata in sediul colegiului Villa Maria. Cursurile sunt foarte serios concepute, profesorii se ocupa de dezlegarea «misterelor» pe care copiii nu le-au deslusit la scoala quebecheza si, mai ales, de educarea lor in spiritul traditiei: limba rusa, literatura rusa, teme, lecturi. Costul este de 50$ pe luna, iar cine doreste, pentru inca 20$, poate face curs de balet, de dans, de teatru sau judo, in cadrul aceleiasi scoli.
Sunt trei scoli in total si in comunitatea rusa (toate laice, cu program dupa orele obisnuite de clasa si in week-end). Dezbinarea in sanul acestei comunitati – care ar numara, dupa unii, circa 50.000 de oameni – este insa cel putin la fel de mare ca si la noi. Ganditi-va numai la cat e de mare «Mama Rusie» si la cat de diferiti sunt cei ce traiesc in diferite colturi ale ei. Si luati in calcul ca, pe langa presiunile teribile ale comunismului, au actionat de-a lungul timpului si o multime de tensiuni interetnice. Si totusi, cu gandul la viitorul copiilor lor, rusii au reusit cumva sa se uneasca. Am putea si noi incerca, ce ziceti?

Ad