Unii preamaresc ospitalitatea româneasca, o mitizeaza si, mitizând-o, o transforma într-o marca emblematica a acelui arsenal comportamental aparent pur românesc. Altii o critica, o ridiculizeaza si o considera artificiala. Sunt doua extreme care nu pot fi împacate, dar care sugereaza ca, iata, nu putem vorbi de o ospitalitate uniforma întretesuta acelui românism atributiv, ci mai degraba despre o ierarhie de «ospitalitati» ce variaza în functie de contextul social si istoric. Ospitalitatea se refera la primirea generoasa si cordiala a unor oaspeti în spatiul tau propriu, se refera la «a da» si «a oferi». Dar nu spune nimic despre motivul pentru care primesti (pe cineva), dai sau oferi. Or aici apare varietatea care, în cele din urma, da nastere ordinii ierarhice de ospitalitati. Unii expun ospitalitate din frica de Dumnezeu sau pentru ca vor sa fie rasplatiti de El; iar altii 122 pentru a arata ce au si pentru ca, astfel, sa-si mareasca prestigiul social. Nu în ultimul rând, sunt cei care ofera ospitalitate contra cost. Prostitutie morala? Nu, pentru moment s-o numim tranzactie economica. Toate cele trei tipuri de ospitalitate au existat la un moment sau altul în satul românesc. Pe alocuri ele coexista si în prezent.
Ø Prin 1999, eram într-un fost sat sasesc (acum majoritar românesc) pe Târnava Mare. Necunoscând pe nimeni si ajungând foarte târziu în acel satuc atins doar de poteci, am acceptat sa stau la «Misi si la muiere-sa», întelegând ca «ei primeste straini de pe peste tot, care vine aci la padure. O avut si americani». Acolo am avut sa cunosc ospitalitatea contra cost, care îsi face tot mai mult loc în satele noastre, odata cu dezvoltarea agroturismului. Unora le place! Eu prefer jocurile cu masti de la Craciun! A doua zi de dimineata am fost dus de primar – în persoana – la o cucoana «buna de întrebat despre folclor si d-astea». Acolo am cunoscut ospitalitatea exhibitionista. Tot ce mi s-a oferit, mâncare si informatie, mi s-a oferit doar cât a fost primarul acolo. (Vai, cât de nerecunoscator sunt!). În aceasta instanta, ospitalitatea avea sa contribuie la reconsiderarea relatiei primarului cu dumneaei, la o eventuala crestere calitativa a acestei relatii. Catre seara, obosit de atâta varietate ospitaliera, îndreptându-ma spre casa, am întâlnit o batrânica ce venea de la fân. Fara s-o întreb cine stie ce, m-a chemat la dumneaei acasa, mi-a povestit mai mult decât ma asteptam si apoi m-a asezat la masa, cot la cot cu mosul ei. De atunci n-am mai vazut-o. Dar de atunci stiu ca exista si ospitalitate quasi-altruista (chiar ca sunt nerecunoscator), caci altruism absolut nu exista. A dovedit-o etnologul Marcel Mauss. Pâna si atunci când dai de pomana, dai pentru ca stii ca Dumnezeu te vede si poate-poate… ma rog.
Ø Profitând de faptul ca ma aflam într-un sat sasesc, am întrebat daca sasii sunt ospitalieri. Gospodari stiam ca sunt. «Sasii?! Bata-i Dumnezeu sa-i bata! – îmi raspunde baba quasi-altruista – Pai, stii cum spunea batrânii nostrii?! Zicea ca pe vremuri o umblat Dumnezeu cu Sf. Patru pe pamânt. Si s-or bagat în curte la o sasoaica. Sasoaica facea pâine. Framânta în molda (covata). Si când o vast ca vine Dumnezeu cu Sf. Patru, fuga s-o pitit sub molda, nu care cumva sa-i ceara pâine. De atunci o lasat Dumnezeu sasoaicele cu molda-n cap». (Sasoaicele poarta pe cap, la confirmare, Borten-ul, o podoaba cilindrica din catifea neagra, pe care românii o numesc, satiric, molda).
Ø Nationalismul românesc a conceptualizat înca de la sfârsitul secolului XIX (prin traditia lui Maiorescu, de pilda) ceea ce pentru taranul român reprezenta o forma comportamentala mai mult sau mai putin fireasca: ospitalitatea. În satele din acele vremuri existau de-o seama ospitalitatea quasi-altruista si ospitalitatea exhibitionista. Dar nimeni nu le pusese nume pâna la nationalisti. Si acestia, când au facut-o, s-au referit la cea quasi-altruista, pe care, în fapt, o vedeau ca hiper-altruista. Si asa a început sa se înjghebeze ospitalitatea contra cost în satul românesc. Procesul e simplu! Când pui nume unui fenomen care pâna atunci parea tuturor extrem de firesc, faci ca aceia ce participa la crearea acestui fenomen sa devina constienti de existenta sa. Mai mult, conceptualizarea si etichetarea fenomenului faciliteaza actantilor o mai usoara manipulare a acestuia. Ospitalitatea devine o existenta materiala în spatiu ideologic. Si atunci când, în mod constient, dai ospitalitate, crezi ca ti se cuvine sa primesti ceva în schimb. Spiritul capitalist, apoi, contribuie la cimentarea acestei convingeri.
«Oriunde veti merge in munti veti gasi peisaje minunate si veti fi întâmpinati cu ospitalitate», sustine un website turistic. «Speciali în Bucovina sunt si oamenii, caracterizati de multa caldura sufleteasca si ospitalitate si renumiti pentru specialitatile gastronomice cu care îsi rasfata oaspetii», ne anunta un alt website de promovare a mediului rural pentru turism. Însa un turist atât de cusurgiu ca mine ar cere si o lista cu tipologia ospitaliera oferita în zona. De fapt, îmi dau seama ca as putea da eu însumi câteva sfaturi celor ce calatoresc în cautare de osplitalitati. Daca doriti ospitalitate contra cost, puteti merge în Delta Dunarii, în Maramuresul istoric, sau în zona Branului. Daca va intereseaza mai mult ospitalitatea quasi-alturista, mergeti în Bucovina, în Tara Lapusului sau adânc în Apuseni. Atentie! Nu navaliti toti de-odata! Ospitalitatea quasi-alturista e foarte sensibila. Se sperie si fuge…
