Am adresat acelasi set de intrebari unor scriitori stabiliti la Montréal in perioade diferite si practicand genuri literare diferite. Raspunsurile lor marturisesc, intre altele, si un mod diferit de asumare a conditiei de scriitor roman in diaspora.

FELICIA MIHALI s-a nascut în România si este licentiata în filologie si în studii chineze si olandeze la Universitatea din Bucuresti. A fost cronicar teatral între 1993 si 2000 la «Evenimentul zilei». S-a stabilit în Canada din anul 2000. Aici, dupa un certificat în istoria artelor, a obtinut un masterat în litere la Universitatea din Montréal. A lucrat în China ca profesor de limba franceza (2003) si în 2004 a obtinut o bursa de creatie din partea Consiliului artelor si literaturii din Québec pentru pro-iectul romanului La Reine et le Soldat.
A publicat trei romane, dense, interesante, salutate ca niste adevarate evenimente literare de critica literara din tara: Tara brînzei (1999), Mica istorie (1999), Eu, Luca si chinezul (2000). Primul si al treilea au aparut în dubla versiune, si în franceza si în româna, cel de-al doilea doar în limba romana.

1. Cum este viata scriitorului roman in emigratie? Evolutia sa ca scriitor este avantajata sau, dimpotriva, sufera din cauza dezradacinarii?
Scriitorul este inainte de toate un imigrant care trebuie sa treaca pe sub aceleasi furci caudine ca orice nou venit: acomodare, schimbare de limba si partial de identitate. Reusita depinde de ideal, de motivatie si mai ales de increderea in ceea ce faci. Ca in cazul oricarui imigrant, succesul este strans legat de determinare si de perseverenta.
Evolutia unui scriitor este de fiecare data avantajata de schimbare. Stagnarea, incremenirea intr-un proiect, intr-o cultura ori o identitate fixa inseamna moartea imaginatiei. O anume parte a identitatii noastre de scriitor sufera, dar in detrimentul alteia care castiga. Pentru mine, scriitorul imigrant «reuseste» in momentul cand poate dialoga cu publicul din afara ghetoului comunitar.

2. Cum apreciati viata literara din comunitatea noastra? Reprezinta pentru dumneavoastra un mediu incitant?
O apreciez pozitiv, din spirit de so-lidaritate cu cei care se straduiesc sa existam si altfel in afara de o statistica in arhivele Ministerului de imigratie. Particip la aproape toate manifestarile culturale, chiar daca uneori obosesc sa aud vorbindu-se numai despre marii clasici. As vrea sa vad aparand in comunitate organizatori cu adevarat bransati la noile valori din Romania: tineri scriitori, filme care participa la festivaluri internationale, formatii de muzica celebre, trupe de teatru ne-conventional. Din pacate, la Montréal nu se aude nimic din ceea ce face cu adevarat faima Romaniei in acest moment.
Pe de alta parte, reactiile starnite de cronica culturala pe care am tinut-o la emisiunea ACASA ar fi trebuit sa ma determine sa nu mai aud niciodata de cultura printre romani. In afara de cateva felicitari perso-nale, in arhivele grupului Fair Play – producatorul emisiunii – exista scrisori care ne acuza de prea multa cultura difuzata pe post. Cele cateva reactii care m-au determinat sa continui vin mai ales din partea tinerilor. In rest, scrisori violente de la necunoscuti carora li se pare ca cele cinci minute alocate culturii sunt o povara greu de suportat pentru oameni care au lucruri mai bune de facut. Inchei acest trist capitol cu o zicala pe care cine mai stie unde am cules-o: daca dintr-un popor nu ramane cultura, nimic nu ramane de pe urma lui.

3. Ce loc ocupa tema emigratiei in cartile pe care le-ati scris, le scrieti sau pe care le proiectati?
Dincolo de subiect, a scrie carti inseamna pentru mine a scrie in franceza. La venirea mea in Montréal, am decis sa nu mai scriu in romaneste, fara sa ma dezic de identitatea sau de cultura romana. Ca sa exist ca scriitor in spatiu nord american, am fost ferm convisa ca, oricat de dureroasa, incizia limbii romane de creatie si grefarea unui nou organ monstruos este o operatie necesara. Interventia chirurgicala are inca sechele: inca port carjele limbii franceze in textele mele. Dar bursa de creatie pe care am primit-o anul acesta de la guvernul provincial mi-a atenuat o parte din nelinisti; gestul mi s-a parut unul de acceptare si recunoastere.
Ce voi scrie de aici inainte? In acest moment, imi permit luxul sa nu ma grabesc. Am incredere ca reputatia mea este inca modesta, dar sigura. Proiecte? Am deja un roman terminat, in care este vorba tot despre Romania, dar pe care nu il voi publica deocamdata, pentru ca stiu ca va starni multe discutii. Un altul, cel pentru care am primit bursa, este un roman istoric despre campania lui Alexandru Macedon si care se aseamana izbitor cu razboiul din Irak. De aceea l-as numi aproape o parabola la poli-tica americana actuala. Un alt proiect in lucru se numeste Dulcea mea Asie (Ma douce Asie) despre experienta mea in China, dupa un an petrecut in sanul celei mai contradictorii civilizatii.

FLORIN ONCESCU s-a nascut în România, la Constanta. Licentiat si doctor în aeronautica la Institutul Politehnic din Bucuresti. In tara, a avut o cariera de inginer si cadru universitar. Debutul literar s-a produs în 1994, cu volumul Dispozitie depresiva, primit cu elogii de critica. S-a stabilit din 1995 la Montréal – unde, dupa un masterat în geniu la Scoala politehnica, si-a continuat cu succes cariera în industria de aeronave. Ca inginer la Boeing, a locuit trei ani în Statele Unite.
De la plecarea din tara a publicat doua volume de proza inspirate din lumea emigratiei, admirabile prin finetea observatiei si prin umor: La umbra unui enciclopedist (1994) si Întoarcerea (2003). A colaborat la majoritatea revistelor românesti care apar la Montréal. Este prezent cu texte valoroase în antologiile Chef cu femei urate (1996) si Repetitie fara orchestra (2004).

1. Cum este viata scriitorului roman in emigratie? Evolutia sa ca scriitor este avantajata sau, dimpotriva, sufera din cauza dezradacinarii?
Cred ca e mai util sa ma limitez la descrierea situatiei mele, singura pe care o cunosc cu-adevarat. Viata mea, în coordonatele ei esentiale, nu s-a schimbat în urma plecarii din România, petrecuta acum 10 ani. Sunt pe mai departe un inginer la timp complet – ba chiar am devenit unul la timp mai mult decât complet, daca tin cont de nebunia americana a overtime-ului -, dublat de un scriitor la timp foarte partial.
Nu stiu daca evolutia mea ca scriitor a câstigat sau a pierdut din cauza emigrarii. Stiu numai ce am facut odata plecat, nu si ce as fi facut daca ramâneam. În toamna lui 1994, câteva luni înaintea plecarii la Montréal, debutasem editorial, cu un volum de proza scurta. În urma unui concurs de debut, pe banii editurii. În Canada, dar si în Statele Unite, unde am locuit o perioada, am scris alte doua carti de proza scurta, care au fost editate tot în România, în 1998 si 2003. De fiecare data, pe banii mei. Este sigur ca, ramânând în tara, mi-ar fi fost mai greu sa scot carti în regie proprie. As fi luptat sa ma fac acceptat de edituri aflate pe picioarele lor. Dar nu cred ca mi-as fi gasit mai usor o voce.
În general, dezradacinarea nu distruge scriitorii. Cioran si Vintila Horia, James Joyce, Witold Gombrowicz si Isaac Bashevis Singer au beneficiat de pe urma ei. Însa dezradacinarea, singura, n-a facut scriitor pe nimeni.

2. Cum apreciati viata literara din comunitatea noastra? Reprezinta pentru dumneavoastra un mediu incitant?
La Montréal exista vreo 10-15 autori de carti în limba româna. Câtiva romancieri si memorialisti, câtiva eseisti, câtiva poeti si, cu voia dumneavoastra, un nuvelist. Cartile lor sunt publicate, în majoritate, la edituri din România, în regie proprie. Autorii spera sa-si vânda cartile atât în România, cât si la Montréal. De regula, cartile lor nu au cumparatori în România (sau au atât de putini încât nu conteaza), iar la Montréal se vând mai ales cu ocazia lansarii. Se mai vând câteva si prin acele magazine alimentare românesti ale caror patroni accepta sa joace rolul de librari. Uneori se vând si în urma discutiilor de convingere autor – cititor, când cel din urma cedeaza nervos si scoate bancnota din portofel. (Dialog autentic, la un eveniment cultural. Autorul: «Haideti sa va arat câteva din cartile mele!» Cel interpelat: «N-am bani!»).
Autorii ajung sa poarte pica potentialilor dar nematerializatilor cititori, îi acuza de lipsa de curiozitate intelectuala, de lipsa de educatie umanista, ori pur si simplu de lipsa de educatie, de zgârcenie extrema, de invidie ori de sadism. Dar nu se lasa învinsi. Dimpotriva, încrederea în fortele lor scriitoricesti pare neclintita.
Un poet pe care îl citesc obisnuieste sa spuna: «Scriitor este acela care scrie». O afirmatie pe care o gasesc numai partial adevarata. Mai potrivit ar fi: «Scriitor este acela care e citit».
Din cauza conditiilor vitrege descrise mai sus (poate într-un ton putin exagerat), autorii români de la Montréal risca sa ramâna doar cu scrisul, iar viata literara a comunitatii abia pâlpâie. Un rol important în animarea ei l-ar putea avea, cred, revistele românesti. Sunt, în mod evident, mai citite decât cartile autorilor români din comunitate. Scriitorii îsi pot gasi, prin intermediul lor, publicul. Iar daca scriitorii nu sunt doar autori de carti, ei pot contribui la cresterea interesului pentru revistele care îi gazduiesc.

3. Ce loc ocupa tema emigratiei in cartile pe care le-ati scris, le scrieti sau pe care le proiectati?
Am întâlnit la Montréal români care strâmba din nas când le este recomandata o carte sau o piesa de teatru axate pe tema emigratiei. Dar tema emigratiei devine limitativa numai daca e tratata în registrul minor al jelaniei dupa tarisoara abandonata. Altfel, e una cum nu se poate mai generoasa.
Cât priveste cartile mele, tema emigratiei ocupa un loc central în Întoarcerea si în La umbra unui enciclopedist. Si nici pe mai departe nu am de gând sa scriu un roman despre viata lui Thutankamon.

Ad
Articolul precedentROMANIA VAZUTA CU OCHI DE TURIST
Articolul următor«Les fondés de pouvoir»
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman), O adevărată familie (Adenium, 2013, proză scurtă)