Primavara montrealeza

Citește și

Vasile era îndragostit de ninsoare. Ii placea zapada si, mai ales, îi placea sa priveasca fulgii albi cum se astern usor, acoperind pamântul cu o imaculata stralucire.
Inclinatiile lui poetice m-au impresionat si m-am gândit sa-i ofer ocazia sa-si manifeste iubirea, întinzându-i lopata ca sa scoata masina mea din zapada.
Fusese anuntata o ninsoare de treizeci de centimetri, dar se confundasera unitatile de masura, pentru ca Rosinanta zacea sub un strat de zapada de treizeci de inci.
Vasile nu se asteptase la atâta ingratitudine. Venise, ca prieten, sa ma ajute cu sfaturi, iar eu voiam sa exploatez slabiciunea pe care o avea pentru mine si-l puneam sa se speteasca în locul meu. Asa ca ar fi mai bine sa ma pun pe treaba, caci este nerabdator sa-mi admire experienta canadiana.
I-am raspuns ca ar fi cazul sa-si foloseasca si el experienta, acumulata în timpul lui Ceausescu, care ne scotea sa dam zapada pe strazi, si sa-si mute masina pentru ca au fost puse semnele ca la noapte vor veni cu deszapezirea pe partea noastra.
Pe stâlpi nu era, însa, nici un semn si degeaba spuneam eu ca au fost, caci nu crede decât ceea ce vede cu ochii lui. Stie ce-mi poate pielea si n-o sa-mi ofere placerea sa-l vad trudind degeaba ca un salahor.
N-am mai insistat. Am localizat masina si am atacat zapada. Vasile ma urmarea cu atentie si, spre mirarea mea, nu zicea nimic. Reusisem sa eliberez rotile si nici atunci n-a zis nimic. Si, chiar daca ar fi zis, tot nu îl auzeam, din cauza zgomotului unui monstru mecanic, care venea sa curete partea carosabila a strazii.
M-am refugiat pe trotuar si l-am lasat sa treaca. Se facuse ordine. Toata zapada, pe care o aruncasem la întâmplare, era la locul ei frumos aliniata. Vasile nu-si putea stapâni admiratia în fata performantelor tehnicii. Parca fusese trasata cu echerul.
Eu, insa, trebuia sa-mi scot masina, asa ca, insensibil la admiratia lui, am înfipt lopata in aliniere. Degajasem jumatate din masina cand am auzit, din nou, monstrul care se întorcea sa refaca alinierea. Atunci, am simtit imboldul de a nu mai folosi lopata ca unealta, ci ca arma si sa-i dau una-n cap individului care-l conducea. Dar era cocotat undeva sus si de-acolo ne privea cu un aer dispretuitor.
Infruntarea directa nu dadea rezultate. Trebuia sa schimb tactica. I-am cedat carosabilul si am atacat zapada dinspre trotuar. Inamicul folosea, însa, si arme secrete. O taraboanta, de sa-i dai un sut ca s-o rastorni, daca n-ar fi fost în timpul serviciului, si-a facut aparitia pâr, pâr, pâr, ca sa alinieze zapada si pe trotuar.
Vasile a fost convins ca se organizase un complot împotriva mea. Pentru ca, în mod normal, atunci când ningea, astia intrau în greva. Tot Vasile a propus si un plan de lupta. Sa se duca în apropierea lor si, când porneau, sa-mi faca semn cu mâna. Atunci, eu sa ies în mijlocul strazii si sa ma strâmb la ei, ca sa-i sperii, iar el sa le dea cu huooo si sa-i faca spargatori de greva.
I-am surprins în timpul lunch-ului. Intr-o ora, am eliberat masina si, ca razbunare, am strâns toata zapada, gramada, în mijlocul strazii, iar Vasile a pus în vârf doua ramurele si a strigat: victorie!
Noi, pentru extrema urgenta, aveam un loc de parcare, pe iesirea din garajul unui bloc alaturat. Asezata într-un anumit unghi, masina nu împiedica accesul la garaj. Acolo am dus-o pe Rosinanta pâna la normalizarea situatiei.
Spre seara, am auzit sirenele echipei de noapte de deszapezire si mi-am adus aminte ca Vasile nu-si mutase masina. Situatia lui era critica, pentru ca, daca cei din echipa de zi erau niste rai, cei de noapte erau duri. Nu puteam sa-l las singur.
L-am gasit ducând tratative: Nu era nici un semn de avertizare, asa ca de ce sa-si mute masina? Durii, însa, erau duri. Ei n-au venit pentru semne, ci pentru zapada si nu era treaba lor daca cineva daduse semnele jos. Asa ca, daca nu-si muta masina, ei o ridicau cu macaraua si putea sa se duca în Curte sa rezolve problema semnelor. Dar ca sa-si ia masina înapoi, trebuie sa plateasca o suta douazeci de dolari.
Eu ma oprisem în intrarea blocului, caci puteam sa-l ajut foarte bine si de acolo. L-am întrebat unde îi e masina, deoarece nu se vedea decât un mal de zapada ridicat de cei din echipa de zi. El stia ca este sub mal, dar nu era sigur unde, pentru ca o parcase între alte doua masini.
I-am recomandat sa-si aminteasca exact daca masinile erau parcate una dupa alta, sau una peste alta si sa-si stabileasca planul de actiune în functie de asta. Caci, dupa dimensiunea malului, amândoua ipoteze erau posibile.
Vasile era sigur ca erau una dupa alta, dar nu stia daca ceilalti doi nu-si mutasera masinile. Asa ca s-a decis sa sape la întâmplare si o sa vada ce gaseste. Am fost si eu de acord, pentru ca, chiar daca n-o sa-si gaseasca masina, în mod sigur o sa ma gaseasca pe mine, în partea cealalta a malului, care o sa-l astept acolo ca sa-i fac: baaau!
Apoi, mi-a venit o idee mai buna si l-am sfatuit sa se opreasca, pentru ca, având în vedere ca eu muncisem patru ore la masina mea, a câte patruzeci de dolari ora, cât câstigau astia, asta face o suta saizeci de dolari. Asa ca, îi lasa pe ei sa-si faca treaba, le da o suta douazeci de dolari si în felul acesta scapa de munca si economiseste patruzeci de dolari. El, însa, tinea mortis sa scoata masina. N-a mai avut timp, caci durii au venit si, în zece minute, au încarcat masina si au dus-o într-un loc pe care i l-au comunicat confidential.
Resemnat, dar zâmbind suspect, Vasile s-a apro-piat de mine si mi-a întins lopata, caci acum nu mai avea nevoie de ea si, ca bun prieten, mi-o împrumuta pentru orice eventualitate. Apoi, cu o privire machiavelica, ce m-a pus pe gânduri, a disparut înauntru.
M-am dus sa verific în ce stare se afla Rosinanta. Nu mai era. Adica era, dar nu se vedea de sub un maldar de zapada. Echipa de zi curatase iesirea din garaj si pusese peste ea toata zapada. Am facut o evaluare rapida si am înteles zâmbetul lui Vasile. Economisise, de fapt, vreo cinci sute de dolari.
N-am urlat si n-am omorât pe nimeni pentru ca avusesem, totusi, un mare noroc. De fapt, erau doua: Unu, pentru ca Vasile nu s-a mai oferit sa ma ajute si, al doilea, pentru ca, acolo unde se afla, masina putea sa doarma, netulburata, pâna la topirea zapezilor. Nu o lua nici dracu’, desi i-o ofeream cu marinimie.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -