Scriitori români la Montréal

Numarul românilor la Montréal, ne spun statisticile, este în jur de 40.000…
E mult si putin. E mult daca ne gîndim ca, plecand din tara, emigrantul român crede ca va intra într-o lume unde va avea în jur numai «straini», pentru ca apoi sa fie uimit, bucuros si în cele din urma plictisit ca vede pretutindeni români si ca aude vorbindu-se româneste oriunde – în autobuze, în piata, la cinematograf, în magazine. «Suntem ca pe Calea Victoriei», îmi spunea acum vreo cativa ani un prieten, doar pe jumatate entuziasmat cand ne-am intersectat, la distanta de cateva zeci de metri, pe Sainte-Catherine, cu trei cupluri vorbind neaos româneste.
Dar este în acelasi timp si putin daca observam ponderea înca redusa a comunitatii românesti în raport cu alte comunitati grupate compact în mari cartiere etnice: ita-lienii, grecii, evreii, vietnamezii. Comunitatea româneasca este însa foarte dinamica si din acest motiv viata culturala româneasca de la Montréal este remarcabil de variata.
Fireste ca nu e totul roz. Daca, ramanand în domeniul culturii, ne restrîngem înca si mai mult la parcela literaturii, trebuie sa ne amintim ca sociologii vorbesc de o anumita masa critica necesara pentru ca sa existe o cultura reala si interesanta. Nu este vorba de elitism, ci de o judecata de bun simt. Oamenii capabili de creatie culturala reprezinta în orice societate o minoritate, o elita. Or patruzeci de mii de oameni nu sunt suficienti pentru a produce o asemenea minoritate, cu adevarat creatoare. Asadar, din punctul de vedere al sociologilor culturii n-ar putea exista o cultura sau o literatura româneasca specifica la Montréal. Am putea avea surogate, mimetisme dar nu fenomene, dar nu perso-nalitati creatoare autentice.
Numai ca oamenii de cultura români din Montréal nu vin de niciunde si nu locuiesc într-o tara a nimanui. Ei vin dintr-o cultura bogata, originala si plina de vitalitate, fac parte din aceasta cultura pe care spiritual n-au parasit-o si, venind aici, traiesc într-un mediu intens multicultural, trepidant si mustind de idei. Se naste astfel o dubla determinare culturala, pe care o vedem activa si în cazul scriitorilor români montrealezi.
Cum nu exista cu adevarat o piata literara – din acelasi motiv al exiguitatii demografice – care sa dea un plus de credibilitate judecatilor, tentatia de a stabili ierarhii de valoare trebuie reprimata, fiindca rezultatul ar avea toate sansele sa nu reflecte obiectiv realitatea. Din acest motiv, cînd vom cita numele scriitorilor români din Montréal, ordinea citarii va fi cea alfabetica.
Nu avem, din cîte stiu, dramaturgi la Montréal, dar avem romancieri, autori de proze scurte, poeti, eseisti, memorialisti. Unii dintre ei manifesta o anumita polivalenta – sunt scriitori dar si producatori de filme, sau pictori, sau traducatori (Ionela Manolescu, Ileana Mester, Constantin Stoiciu). Printre romancieri îi gasim pe Anton Anghel, Eugen Caraghiaur, Irina Egli, Ioana Georgescu, Felicia Mihali, Mia Padurean, Constantin Stoiciu si Gheorghe Tautan – toti scriind cu aceeasi usurinta si în româneste, si în frantuzeste. Proza scurta este ilustrata de Florin Oncescu. Cei mai numerosi sunt poetii: Adrian Erbiceanu, George Filip, Traian Gardus, Ionela Manolescu, Ileana Mester, Livia Nemteanu, Cerasela Nistor, Mihaela Privache, Florin Calinic Toropu. Dintre memorialisti ne vin în minte numele Margaretei Amza si al lui Alexandru Cetateanu. În sfarsit, nu-i putem omite pe eseistii Zoe Torneanu-Vasiliu si Cezar Vasiliu. Multi dintre cei de mai sus fac parte din Asociatia Scriitorilor Români de la Montréal, infiintata in 2001, al carei presedinte este Alexandru Cetateanu.
Cu siguranta vor mai fi fiind si alte nume care ar trebui sa faca parte din aceasta lista. Absenta lor nu este semnificativa decat pentru limitele de informatie ale autorului acestei prezentari cu totul sumare si, fara indoiala, lacunare.

Ultimele articole

Articole similare