Amintiri cu (si despre) Paul Goma

In anul 1977, deci acum 28 de ani, multi dintre cititorii Paginilor Românesti nici nu erau…
Ei, bine, România a fost zguduita, în acel ‘77, pe 4 martie, de un cutremur cu o intensitate de 7,2 pe scara Richter. Desi cu epicentrul în Vrancea, cataclismul a bantuit prin mai multe localitati, a daramat case, a zdrobit vieti si a îndoliat cumplit poporul nostru deja foarte obosit de dinastia comunista. Dar în vulcanul spritului românesc pulsau evidente flacari de libertate. Sa nu uitam niciodata ca primele sindicate libere din lagarul socialist au luat fiinta în România, promotorii fiind doi angajati de la renumitul «Steagul Rosu» din Brasov.
Al doilea cutremur, concomitent si de mai mare avengura, a fost declansat de scriitorul Paul Goma, românul care s-a alaturat Cartei Drepturilor Omului, initiata la Praga de catre scriitorul Havel – care mai tarziu a ajuns presedintele Cehiei. Urgent, chemarea lui Goma a strabatut tara si cei mai curajosi români l-au cautat pe lider, au semnat adeziunea si… asteptau represiunea Securitatii. Bineînteles, comunistii au asmutit coiotii securitatii frematand de turbare. Abia reprimasera întalnirile transcendentalilor ca, poftim, i-a pus din nou pe jeragai «Miscarea Paul Goma»!
Chiar daca nu este an rotund si aniversar, astern aceste amintiri traite sperand sa nu le stearga timpul. Si, mai ales, pentru unii români resemnati, pseudo-politicieni care la toate ocaziile îsi revarsa public un regret fals: eh… dac-am fi avut si noi un Havel, ca cehii, alta era treaba si pe la noi. Ba l-am avut, domnilor rasfatati ai emigrarii, numai ca la noi s-a numit Paul Goma!
Dar, mai ca mereu prin istoria noastra baltata, am ratat ocazia. Apropo, cati dintre mai varstnici v-ati înscris pe listele lui Paul Goma? Tacere aproape totala.
…Am asteptat sa se mai dumireasca lumea dupa cutremurul blestemat. Pe 10 martie ‘77, dimineata, cu noaptea-n cap, împreuna cu fratele meu, Vili, am luat acceleratul Tuzla-Bucuresti. Doi dizidenti, doi frati la tranta cu colosul comunist. Casa de bani era la Vili, singurul fotograf particular pe plajile socialismului! În Capitala, ne-am cazat la un prieten fidel, colonel, care-i înjura pe comunisti ca si noi. Exista!!! Nu i-am spus de ce venisem asa întacamati. Nu ne-am dus la Goma sa semnam pe 13, era zi cu ghinion. Dar pe 14 am luat un taxi.
– Du-ne în Drumul Taberei, pe lînga restaurantul «Drumetul»!
– Va duceti sa semnati la Goma?
Toata lumea stia… mai ales securistii!
– Da, domnule. Nu vii cu noi? Sau esti cu Secu’…
– Mi-e frica, am nevasta si doi copii.
Dupa cateva clipe, ni s-a deschis usa. Domnul Goma era un tip scund, bine legat, purta mustata si barba carunta si lunga si era alb complet.
– Vorbiti tare si clar. Totul se înregistreaza – si de ei, si de mine. Vreau sa am documente.
Sotia lui, Ana-Maria, si pustiul, Filip, îsi vedeau de ale lor.
– Am auzit de fratii Filip la «Europa Libera». Cand sunati voi la telefon va baga în emisiune in direct.
– Noi suntem aceia…
Am semnat pe o lista lunga si am plecat. Nu ni s-a facut nici un instructaj. Adeziunea era suficienta, restul… aveam de vazut. Nu ne-a batut nici un boxer, nici la urcare, nici la plecare.
Doldora de puscarie, mai ales Vili, ne-am dus urgent la Ambasada americana, sa cerem protectie. Militienii pandeau cot la cot. I-am împins prin surprindere si am trecut printre ei. Am intrat in sediu pe prima usa. Nu stiam englezeste. Eram de-a dreptul nauci.
– Ce doriti?, ne-au întrebat o doamna si un domn într-o româneasca nu prea-prea.
– Va cerem protectia Americii. Ne-am înscris la Goma. Stiau despre ce este vorba.
– Si nu aveti teama?
– Ba ne este frica tare… Domnilor, nu cumva sunteti securisti?, i-am intrebat eu ca un gaga.
– Nu… Ne-au întins pe rand mîinile si s-au recomandat:
– Eu sunt Mr. Backer.
– Iar eu sunt Mrs. Marlow.
Le-am dat numele noastre, adresele, telefoanele si am plecat cu promisiunea ca Ambasada ne va telefona zilnic sa vada cum stam si am plecat. Din suta-n suta de metri ne încolteau alti si alti militieni cu telefoanele la bot.
– I-am interceptat… Sa traiti!
Am trecut pe la «Intercontinental». Un coleg de-al meu de la Liceul Cantemir ajunsese director de protocol. Am sorbit cate-o tuica proasta, ca pe vremea seralului.
– Nelule, am semnat la Goma!
– Tot traznit, cum erai la scoala. De fapt stiu tot. Mi s-a telefonat ca veniti spre Inter. Sunteti filati si eu nu stiu ce sa va spun.
Spre seara am ajuns la nea Paul, colonelul. Si el ne cunostea toate manevrele.
– Unde-ati fost azima, golanilor?
Ce sa-i mai spunem, daca stia tot? Am baut mult si fostul tinichigiu, dar scolit ulte-rior, ne-a dat cateva sfaturi prietenesti de care sa tinem cont cand om fi în America. Sincer sa fiu… si pe el îl cam minteam. Paza buna…
De ce nu a dat actiunea noastra roadele scontate? Va raspund printr-o meditatie, care da de gandit, a lui Paul Goma: «Domnilor, România este ocupata de români!»
P.S. Daca doriti amanunte, comunicati cu redactia «Pagini Românesti».

Ultimele articole

Articole similare