Viata mea fara mine / My Life Without Me / Mi vida sin mi
Canada-Spania, 2003
Regia: Isabel Coixet
Roluri principale: Sarah Polley, Scott Speedman
Si de-o fi sa mor…
In 23 decembrie 2003, la ora prânzului, ma pregateam sa plec la Toronto, sa serbez Craciunul cu fiii mei. Avionul era doar peste 3 ore, asa ca am iesit în oras, sa mai cumpar câte ceva.
Am simtit o usoara greata. Dar în loc de «rau» am fost învaluita într-o tandrete si o bucurie nespuse. Dulce relaxare, asa cum n-am cunoscut niciodata în viata asta. M-am trezit într-un pat, la urgenta.
– Puteti sa-mi chemati un taxi? – am rugat-o pe sora de lânga mine. Am avion la ora 4.
– Doamna, mi-a raspuns femeia, ati trecut printr-o grava operatie de 6 ore. Este ora 9 seara si ati fost operata pe inima.
Nu e greu sa mori. Totul e sa întelegi cum ai trait.
Si de-o fi sa mor… Rasuna în sufletele noastre versul ciobanasului si seninatatea cu care românul accepta trecerea catre lumea de dincolo. Pentru ca nu e loc de dubiu, e lumea celor Buni, e nunta cosmica în care «soarele si luna mi-au tinut cununa, brazi si paltinasi, toti mi-au fost nuntasi.»
O contopire panteisica, esenta de suflet românesc, mi-a fost dat sa gasesc într-un film realizat în 2003, trecut ne-observat: Viata mea, fara mine. (My Life Without Me). Anna (Sarah Polley) e femeie de serviciu la o scoala din Vancouver si traieste într-o rulota în curtea mamei ei (care uraste pe toata lumea), împreuna cu sotul ei (Don) si cele doua fetite ale lor. Tatal ei e la închisoare, Anna nu l-a vazut de zece ani.
Ana nu are deci nici o pozitie sociala importanta, nici nu viseaza sa faca ceva deosebit. Pur si simplu, traieste. Si tocmai acest «pur si simplu» îi va fi interzis. Afla ca va muri. Curând. Nu va spune nimanui ca e condamnata. Îsi face o lista cu lucrurile obligatorii pe care vrea sa le cunoasca si sa le traiasca înainte de a trece dincolo.
1) Sa le spun fetitelor ca le iubesc;
2) Sa-i gasesc lui Don o noua nevasta. Una pe care s-o iubeasca fetitele;
3) Sa înregistrez pe casete urari pentru zilele de nastere pâna când fetitele mele vor avea 18 ani;
4) Sa merg pe o plaja sa privesc balenele;
5) Sa beau si sa fumez o data cât am chef;
6) Sa spun totdeauna numai ce gândesc de-adevarat;
7) Sa fac dragoste cu un alt barbat ca sa vad cum e;
8) Sa fac pe cineva sa se-ndragosteasca de mine;
9) Sa merg sa-l vizitez pe tata la puscarie;
10) Sa ma machiez.
Autoarea peliculei, Isabel Coixet, este la al patrulea film. Acesta e produs de Almodovar. Nimic nu ma pregatise sa gasesc atâta seninatate. Din punct de vedere cinematografic este o performanta – stil sigur, o directie a actorilor fara gres, tandru fara patetisme. Este un film necesar, care ne da o lectie de viata uriasa: ce facem cu zilele noastre? Ce lasam în urma noastra atunci când trecem dincolo?
Dupa ce-l veti viziona, poate ca o sa va dati seama ca multe din supararile si sicanele de peste zi, din replicile taioase sau îmbufnari nu-si au rostul. Pentru ca nu stim niciodata daca…
