Romanii care au aterizat ieri la Montréal (si se pare ca au fost cativa) au venit cu gandul sa se integreze cat mai repede in noua tara si sa uite cat mai curand de cea veche. In urmatoarele saptamani, isi vor da seama ca lucrurile nu stau chiar asa – nici intrarea in noul sistem nu-i atat de simpla, dar cu siguranta mult mai complicata e desprinderea de cel vechi. In cativa ani, unii dintre ei o sa ajunga probabil la concluzia ca aceasta din urma nu e nici macar necesara.
Aceiasi oameni care au aterizat ieri vor intra intr-o comunitate putin mai mare decat cei care au venit anul trecut. Si, fara indoiala, o comunitate mai bogata din multe puncte de vedere: mai multe magazine romanesti, mai multi medici, mai multe biserici, mai multa presa in limba lor. Doar intr-un an de zile, comunitatea a construit enorm.
Cat despre media romaneasca de aici, trebuie spus ca ea a evoluat foarte mult in ultima vreme, si cantitativ, si calitativ. Se contureaza deja concurenta si pe aceasta piata a informatiei, si ea atrage, mai mereu, un spor de calitate.
Ne-am propus, in dosarul de fata, sa aruncam o privire asupra variatelor medii de informare de care romanii beneficiaza acum, la Montréal. Vom vorbi nu doar despre emisiunile si publicatiile romanesti (prezentate in ordine alfabetica), ci si despre activitatea unor jurnalisti de origine romana care lucreaza in mass-media canadiana.
Veti citi, in cele ce urmeaza, despre viziunea si intentiile redactiilor romanesti de aici si veti afla poate de existenta unor publicatii si emisiuni despre care nu stiati. Fiind si noi participanti la aceasta piata, nu va putem oferi in nici un caz judecati de valoare asupra partenerilor nostri intru informatie, si nici opinii ale cititorilor despre unul sau altul dintre segmentele media respective.
Am invitat asadar redactiile sa se prezinte, cu istoricul si datele cele mai pertinente. Am inclus in aceasta trecere in revista si emisiunea tv difuzata pana nu demult, chiar daca in prezent ea nu mai functioneaza. De asemenea, mentionez ca ne-am limitat la ziarele laice editate in provincia Québec si difuzate la Montréal. Voi preciza totusi ca, pe langa acestea, exista si cateva publicatii editate pe langa bisericile din Montréal si niste reviste care apar in Ontario si sunt distribuite aici.
Permiteti-mi sa mai subliniez un lucru: crearea unor institutii de presa scrisa sau audio-vizuala comunitara nu este o formula de succes financiar. Din cate stiu, nimeni in comunitatea noastra nu traieste din activitatea in media comunitara, si e probabil ca nici sperantele in acest sens nu sunt prea mari. Astfel, redactorii si editorii cheltuiesc enorm de multe ore neplatite, smulse in general din programul de somn sau de week-end. Cei mai multi o fac de drag pentru fosta lor profesie, adusa inutil in bagaj de acasa. Aceasta nu se vrea o scuza pentru o munca facuta prost. Se vrea doar o completare la tabloul media, pentru o mai buna contextualizare.
Mariela Chirita
ACASA – emisiunea tv in limba romana
Incepand cu 1 martie 2005, emisiunea tv in limba romana ACASA, ce se transmitea pe postul CH Global, si-a incetat difuzarea. Sfarsitul emisiunii a fost determinat de expirarea contractului de 6 luni negociat cu postul respectiv, in septembrie 2004, de realizatoarea Miruna Radulescu. Deocamdata nu exista informatii despre o eventuala reluare a acestei emisiuni sau despre programarea alteia, tot in limba romana, intr-un viitor apropiat.
Prima emisiune in limba romana pe canalele etnice montrealeze, Télé-Roumanie, dateaza din 1988 si a fost rea-lizata de printul cumanilor, Eugen Caraghiaur. In urma numeroaselor scrisori trimise de membri ai comunitatii la CRTC, transmisiunea ei a fost sistata in 1990. Un an mai tarziu, in 1991, sub denumirea Télévision Roumaine de Montréal, emisiunea avea sa fie reluata (pana in 1998), sub bagheta lui Samoila Pirau, fost candidat la Primaria Montréal.
Venirea lui Alexandru Suteu la pupitrul emisiunii romanesti (in 1999) a insemnat si profesionalizarea acesteia, el fiind cameraman de meserie, cu ani multi de experienta in TVR. Numita AD-HOC Roumanie si difuzata pe canalul etnic CJNT (14 – cablu, si 62 – antena), emisiunea romaneasca avea sa-si schimbe, in 2001, atat numele cat si patronul. Noul proprietar al canalului etnic, CH Global, a procedat la schimbarea denumirii emisiunii. La sugestia lui Alexandru Suteu, ea a fost botezata ACASA.
Chiar daca, de-a lungul timpului, numele emisiunii, forma ei si realizatorii s-au schimbat, prin implicarea si prin longevitatea prezentei sale la emisiunea romaneasca, pentru multi dintre noi, numele lui Alexandru Suteu ramane sinonim cu emisiunea tv in limba romana la Montréal.
In ultimii ani, emisiunea ACASA a fost prezentata de Miruna Radulescu, fosta ziarista la postul PRO-TV din Romania. In urma unui conflict cu conducerea Canalului Horizon, in decembrie 2004, Miruna Radulescu a fost inlocu-ita cu Viorel Gaita. Notorietatea acestuia ca om de televiziune l-a recomandat de la sine. In cartea sa de vizita sunt trecute cunoscutele seriale umoristice «Veniti cu noi pe programul doi», «Mitica» sau «Echipa mobila», difuzate de Tele7 ABC si de PRO TV .
Printre colaboratorii din ultimii ani la realizarea emisiunilor tv in limba romana, ii mai amintim pe Radu Balan (prezentator si reporter), Mihai Claudiu Cristea (documentare), Felicia Mihali (rubrica culturala) si George Paul Meiu (rubrica etno).
Actualitatea canadiana
Actualitatea canadiana este cel mai proaspat ziar de limba româna din Montréal. S-a nascut acum un an si ceva, cu speranta ca va reusi sa fie alaturi de cititorii români, de a împartasi cu ei atât bucuria cât si tristetea. Actualitatea canadiana si-a dorit sa reflecteze cu cât mai multa acuratete realitatile românilor rezidenti la Montréal, visele si greutatile lor, sa le ofere ocazia de a citi în limba româna si, de ce nu, de a simti româneste.
Tocmai în virtutea acestei prioritati, fiecare numar al ziarului prezinta câte o personalitate apartinând comunitatii românesti din Montréal, oferind astfel cititorilor ocazia de a afla amanunte despre cei care au reusit sa-si atinga visele la mii de kilometri de tara.
Actualitatea canadiana este o publicatie ce si-a propus sa faca parte din realitatea românilor montrealezi oferindu-le, pe cât posibil, informatiile de care ei au nevoie.
Actualitatea canadiana este o publicatie independenta, nefiind afiliata sau sponsorizata de nici o organizatie, asociatie sau partid politic din România sau Canada.
Echipa Actualitatii canadiene
Editor: Catalin Mihailescu
Director marketing: Zoia Fodor
Designer: Cornelia Cismas
Redactia: Otilia Tunaru, Sergiu Dumitrescu, Octavian Save, Iulian Ovidiu Oancea, Petroniu Muscalenco
Colaboratori permanenti articole: Tia Serbanescu, Robert Turcescu
Actualitatea canadiana
Antena va apartine
«Buna seara, stimati ascultatori. Pentru urmatoarele minute ANTENA VA APARTINE. La microfon, Letitia Militaru»… Asa m-am obisnuit sa-i salut pe cei care sunt fidelii celor 30 de minute de emisiune radio destinate comunitatii romane, miercuri seara la orele 22:30, pe 1280 AM CFMB. Semnalul radio se aude prin cele 6 antene si doua emitatoare ale C.F.M.B, de la St-Mathieu, in banda de 1280 khz, la puterea de 50,000 watts.
Emisiunea de radio in limba romana exista din 1976. La inceput s-a numit Ora romaneasca. Din 1999, F.A.R., revigorata evident, a preluat productia acestui mijloc de informare si comunicare cu romanii din Montréal si imprejurimi. In fond, noua structura a spatiului radiofonic a incercat adaptarea la noua structura a comunitatii romanesti de aici. Prin «noua structura» ne referim la faptul ca romanii veniti dupa enevimentele din 1989 sunt mult mai instruiti. Nu uitati ca Guvernul Québecului a pus ca si criteriu primordial de selectie (dupa 1990) diploma universitara (cel putin una pe cuplu), criteriu valabil si azi pentru romani.
Ne-am straduit sa-i ajutam pe compatriotii nostri cu sfaturi pentru nou veniti, cu interviuri incurajatoare, cu informatii utile care sa usureze integrarea in societatea care ne-a acceptat. In Antena va apartine, au avut deopotriva loc, pentru prima oara, toate cele 8 biserici romanesti de la Montréal. N-au lipsit evenimentele culturale, de mica sau mare anvergura, muzica si divertismentul de buna calitate. Publicitatea nu lipseste! Sectiunile emisiunii, precum si plaja lor s-a decis in functie de criterii pe care FAR le-a considerat rezonabile. Suntem si pe Internet de un an, e-mail: [email protected]
Antena va apartine este informatia DE AICI, pentru romanii DE AICI!
Letitia Militaru
HIT.RO
HIT.RO este un show-radio, format magazin. Pentru prima data, emisiunea a fost difuzata in martie 2004 pe frecventele statiei radio CKDG 105,1 FM.
Ideea principala ce a stat la baza crearii acestui program a fost promovarea muzicii romanesti la Montréal. Iata de ce, in primul sezon, emisiunea HIT.RO de fapt a insemnat TOP 10 Romanesc, selectat cu participarea activa a ascultatorilor. Intamplator sau nu, super-hitul Dragostea din tei cu O-Zone a ajuns in topurile canadiene dupa ce a poposit pe locul 1 in TOP 10 Romanesc.
Ulterior, pentru a reprezenta mai bine comunitatea romaneasca si pentru a promova nu doar valorile muzicale romanesti, formatul programului a fost modificat, devenind un magazin informational-muzical, cu cateva rubrici de baza: Stirile HIT-INFO, stiri din sport, TOP 10 Romanesc care se difuzeaza la 22:30, mesaje si concursuri.
De Sfantul Valentin, doar emisiunea HIT.RO a oferit drept premiu pentru indragostiti un pandativ de AUR. De curand, HIT.RO a stabilit un parteneriat cu radio KISS FM Romania, in urma caruia s-a obtinut difuzarea exclusiva a farselor lui Gabi Jugaru in Canada; ele sunt difuzate la 22:15. Acest proiect a schimbat inca o data formatul programului, care a devenit «magazin informational-muzical-umoristic» – singurul de acest gen la Montréal.
Din aprilie, ascultati HIT.RO Magazin in fiecare joi de la ora 22:00 la CKDG FM cu Viorel Balan (fost animator Radio CONTACT). Adresa electronica a emisiunii: [email protected], iar numarul de telefon in studio: (514) 790 1051.
MARCA-RO
Emisiunea de radio Marca-Ro împlineste un an pe 31 martie!
Dorim sa fie o «marca» româneasca valabila în regiune si de aceea încercam s-o umplem cu cât mai mult dinamism si buna dispozitie!
Este singura emisiune româneasca de radio difuzata în direct la Montréal.
Ne adresam tinerilor de orice vârsta care doresc sa fie la curent cu ultimile stiri din Canada si România, carora le place sportul si muzica buna.
Avem destul de des invitati interesanti, cu care stam de vorba direct si fara ocolisuri. Printre invitatii de «marca» îl putem numara si pe presedintele Basescu, cu care am facut o transmisie «live».
O parte importanta a emisiunii este dedicata concursurilor în direct, unde ascultatorii pot câstiga o multitudine de premii: de la bilete de cinema si spectacol, invitatii la masa oferite de restaurante românesti, abonamente gratuite la publicatiile românesti, pâna la CD-uri si multe altele. Iar daca vreti sa stiti ce va rezerva astrele, fiti pe faza la horoscopul care încheie emisiunea noastra.
Ne puteti gasi pe frecventa postului CKDG 105,1 FM în fiecare duminica, începând cu orele 13:30.
Dialogul cu ascultatorii este esential pentru noi, asa ca va asteptam sa ne scrieti impresiile, ideile, gândurile si sugestiile prin e-mail la: [email protected] sau sa ne telefonati la: (514) 961 9091.
Nu uitati sa ascultati… Marca-Ro!
Realizatori si prezentatori,
Adela & Cristi
Romanii din Québec
Am decis editarea ziarului Romanii din Québec dintr-o ambitie personala. Am vrut sa fiu liber sa scriu ce vreau, cum vreau si despre cine vreau. L-am editat intr-un context deloc favorabil, de la Québec, cu scopul precis de a-l difuza preponderent la Montréal. De altfel, cu cateva exceptii, toti colaboratorii permanenti ai publicatiei Romanii din Québec locuiesc la Montréal sau se pregatesc sa locuiasca la Montréal… Am satisfactia sa lucrez aproape exclusiv cu profesionisti, dar si regretul de a nu-i putea plati. Ceea ce facem noi este o nebunie frumoasa, dar o nebunie. Nu stiu cat vom mai rezista.
Romanii din Québec, asa cum sta scris pe frontispiciu, este un ziar despre Canada fara fard. E un ziar care scoate in evidenta si partea albastra a Canadei, nu doar cea roz-bombon. Imigrantii romani care vand tot acasa cu gandul la o prosperitate canadiana iluzorie au dreptul sa stie ce-i asteapta.
Totusi, aceasta publicatie atipica de pe piata presei din Québec, acuzata adesea pentru tonul sau critic si pesimist, e departe de a zugravi o Romanie de vis. E poate o oglinda cvasi-fidela a dramei imigrantului, care nu se mai simte bine nici in Canada si nici in Romania.
Dupa sase luni de aparitii lunare, cu 12 pagini format letter, Romanii din Québec a trecut la o aparitie la 2 luni cu un numar sporit de pagini. Acest ziar editat in limba romana, cu un supliment in limba franceza, nu are nici o sustinere financiara guvernamentala. Suplimentul in franceza are ratiunea de a face posibila comunicarea cu populatia majoritara, care, asemenea autoritatilor, e destul de rupta de realitatea vietii imigrantilor.
Mihai Claudiu Cristea
www.romani-quebec.com
TERRA NOVA
TERRA NOVA are deja o existenta de trei ani. Conceput intitial ca o revista de integrare a comunitatii romanesti – mai precis a artistilor de origine romana – in societatea si cultura canadiana, incepand din 2005 revista si-a schimbat orientarea. Dintr-o revista de integrare, ea a devenit un magazin de dialog cultural.
Principalul sau rol este de a populariza evenimente culturale in randul comunitatii romane. Cronicile de teatru, de film si de carte reprezinta un nou punct de vedere asupra fenomenului cultural quebechez si o alternativa la critica institutionalizata. In al doilea rand, fara a fi o revista a marginalilor, TERRA NOVA isi propune sa ofere o partie de lansare unor autori talentati, ignorati inca de institutiile oficiale locale.
De asemenea, Terra Nova incearca sa ofere un spatiu generos creatiei literare: textele – proza, teatru, poezie – apartin cu precadere autorilor romani din Canada, dar si din afara granitelor sale. Din aceasta perspectiva, revista functioneaza si ca o mini-editura, un spatiu unde creatorii de origine romana de pretutindeni isi dau intalnire prin intermediul literaturii. Textele si cronicile sunt scrise in franceza, engleza si romana, in speranta ca ele vor avea o mai mare vizibilitate in afara comunitatii.
Echipa este formata din autori romani, scriitori, ziaristi, critici, dar nu in ultimul rand mizeaza si pe colaboratori canadieni.
Adresa revistei este acum www.mirabiledictu.org. In scurta vreme, revista va avea un nou chip si o noua adresa: www.terranovamagazine.ca.
Felicia Mihali, redactor sef
Tribuna Noastra
Tribuna Noastra sau «ziarul lui Basile Gliga» încurca de vreo sapte ani ploile printre românii din Montréal. La un an dupa aparitie, ziarul a trecut sub tutela Federatiei Asociatiilor Române din Canada, a carei voce a devenit, ulterior. Nu e locul sau momentul sa discutam despre confuzia care se face în mod voit între FAR Canada si comunitatea româna din Montréal, între interesele uneia si interesele celeilalte, între conceptele de «lider», «organizatie», «asociatie», «reprezentativitate», «comunitate» etc.
Cât despre ziar, unora le place, pe altii îi lasa indiferenti. În timp, dintr-un motiv sau altul, lucrurile s-au asezat în asa fel încât «Eu nu citesc Tribuna Noastra» sau «Nu-mi place Tribuna Noastra» a devenit pentru unii un titlu de noblete spirituala sau un semnal codificat al altor simpatii, de diverse culori sau nuante. Identificat pâna la absurd cu persoana presedintelui FAR Canada, acest ziar – pentru care trudeste cinstit si absolut nepartizan o mâna de oameni la fel de «normali» ca si colegii lor din celelalte redactii – propune cititorului sumare care sa reflecte doua tipuri de distanta fata de tara: cea geografica, pe care încercam s-o atenuam si s-o înnobilam prin ceea ce compatriotii nostri sunt, gândesc si simt în patria de adoptie, si cea ideologica, pe care încercam s-o facem tot mai pronuntata; emotiile si simpatiile noastre sunt de ordin uman, nu de ordin politic sau religios.
Constienti ca scriem pentru «a happy few», nu ne-am gândit niciodata la portretul-robot al cititorului Tribunei, pe care l-am iubit indiferent de religie, de vârsta, de starea materiala, de ocupatie si caruia i-am oferit materiale când mai piparate, când mai sarate, când de amândoua felurile, cu speranta de a-l pune… pe gânduri.
Liliana Nicorescu, redactor-sef
Opinii despre presa comunitara
Rosette Mociornita, pictorita de icoane bizantine: Incontestabil ca presa comunitara e necesara vietii romanesti din Canada; datorita ei, noii sositi simt mai putin greutatea despartirii de tara de bastina si gasesc puncte de sprijin si ocrotire pentru adaptarea in tara noua. Tot datorita ei, cei vechi, tinand in mana slova romaneasca, isi regasesc tineretea si profita cu nesat de vestile de pretutindeni.
Cat despre implicarea presei, ea este hotaratoare cand problemele sunt majore; ea poate mobiliza opinia publica, asa cum a fost in septembrie, cu ocazia tristei vizite a lui Iliescu, sau in decembrie, cu triumful alegerii lui Basescu.
Me Serban Mihai Tismanariu, avocat: Sigur ca este importanta mass-media comunitara. Ea trebuie sa serveasca interesul tuturor romanilor canadieni, sa ne faca cunoscute preocuparile, realizarile si problemele noastre. Ea trebuie sa cultive identitatea noastra nationala si unitatea membrilor comunitatii romanesti. Prin limbajul folosit, nivelul cultural si tinuta morala, mass-media imbogateste viata spirituala a romanilor din imigratie. Asteptam vesti din Romania, din Canada-Québec, din comunitatea romana din Montréal si din orice alt loc unde romanii au realizari sau interese. Critica pe care mass media o face trebuie sa fie determinata de interesul comunitar si nu de cel personal, trebuie sa fie obiectiva si educativa.
Tinica Nechifor, farmacista: Rolul presei este sa informeze si sa defineasca o comunitate. Suntem canadieni de origine romana. Vrem sa ne integram, dar si sa ne afirmam promovand valorile de acasa. Presa trebuie sa ne uneasca, sa ne sprijine, sa ne reprezinte si sa modeleze comunitatea.
Nu avem nevoie de ziare canadiene traduse in limba romana si nici de ziare romanesti pe sol québecois. Avem nevoie de o presa a comunitatii romane locale care trateaza cu competenta si demnitate problemele romanilor din Canada. Fara o implicare majora, permanenta si competenta, presa nu-si poate atinge scopul, iar comunitatea nu poate avea o identitate. Eu sunt pentru o presa comunitara care se implica, cu responsabilitate, in majoritatea problemelor comunitatii.
Dr. Constantin Nedea: Consult cu mult interes majoritatea surselor de informare scrise si electronice, incluzandu-le pe cele din România si din comunitatea noastra. Consider ca presa romaneasca de aici are rolul de a reflecta preocuparile comunitatii, de a facilita integrarea noilor veniti in tara de adoptie si de a promova valorile românesti în sanul mozaicului canadian de culturi. In plus, aceasta presa trebuie sa constituie un forum de idei, stimuland dezbaterile intra si intercomunitare.
Este important ca presa comunitara sa se implice activ în problemele specifice comunitatii, sa stimuleze sentimentul de apartenenta si sa promoveze armonia între români.
De asemenea, tin sa-mi exprim profunda apreciere pentru toti compatriotii care iau aceasta initiativa riscanta de a crea o publicatie si de a se expune tuturor comentariilor cititorilor, mai mult sau mai putin obiective. Este un volum de munca enorm, pentru care trebuie sa le fim recunoscatori.
Corneliu Montano, solist vocal: Urmaresc presa din comunitate, in limita timpului; oricum, am si prieteni care ma tin la curent cu ce se mai publica in perioadele cat sunt plecat. De altfel, eu am fost reprezentat foarte corect in mass-media romaneasca de aici – pot spune ca s-au scris multe articole frumoase despre mine, asa ca nu am decat cuvinte de multumire.
Gasesc ca e important sa existe aceste publicatii si emisiuni, pentru ca ele practic ne ajuta sa ne unim. Eu cred ca multi dintre noi am ramas totusi cu spiritul de acasa – este mai placut sa citim in limba romana decat in limbile de aici. Apoi, despre ceea ce se intampla in comunitate nu avem nici un alt mijloc de a afla, decat prin intermediul presei romanesti. Si mi se pare important ca presa sa se implice in anumite probleme existente in comunitate, pentru ca rezolvarea diverselor probleme poate crea o mai buna unitate. Deci trebuie sa intervina, dar cu scopul final de a uni, nu de a dezbina.
Modest Bursucianu, artist plastic: Dupa ce acum cativa ani obisnuiam chiar sa inregistrez emisiunile romanesti care ma interesau, acum ma multumesc sa urmaresc aproape regulat presa romaneasca de aici, folosind ca loc de “aprovizionare” magazinele de produse alimentare in care se distribuie ziarele.
Ma intereseaza mai mult relatarile despre evenimentele canadiene, pentru ca stirile din tara le gasesc oricum pe Internet. In schimb, imi place sa gasesc in ziarele comunitatii romanesti informatii sau/si comentarii referitoare la viata din Canada/Québec, pentru ca asta e ceea ce ne afecteaza in primul rand. As sugera ziarelor romanesti sa se mentina in domeniul “informarii neutre”, fara sa se “implice” in conflictele sau diferendele din comunitate… Genul de ziar “de scandal” nu mi se pare potrivit pentru presa comunitara. E bine, cred eu, sa evitati, pe cat posibil, subiectele care creeaza divizarea comunitatii sau zazanie intre membrii acesteia. Noii veniti se informeaza din ziare, si ar fi pacat ca ei sa porneasca in viata canadiana cu impresii negative despre comunitatea romaneasca doar pentru ca un ziar sau altul apasa excesiv pe aceste aspecte…»
Madeleine Iordanescu, profesoara de literatura: Dintotdeauna am avut sentimentul ca prin lectura si cunoastere ne apropiem cel mai sigur de civilizatie, de întelegerea între oameni. Cum ar putea fi altfel?
La Montréal, presa comunitara, care de câtiva ani ne ofera largi alegeri, este o forma pretioasa de manifestare, mai ales pentru cei înca neconectati la internet. Personal, semnalez ca informatia aceasta mi-a devenit indispensabila la un moment dat si momentul acesta îl situez dupa 12 decembrie 2004, când orice suflet de român înstrainat, cred, a dorit sa stie mereu mai multe de “acasa“. Pentru ca fiecare am simtit ca în România se schimba ceva.
Agreez înca de la aparitie Pagini Românesti, o publicatie care mi se pare apropiata felului meu de a gândi lumea – un text de opinie, care poate insufla si altora verticalitatea. Caci acesta îmi pare a fi – în ultima instanta – rolul jurnalismului în conditiile libertatii: acela de a stimula constiinte si de a forma opinii, într-o lume asaltata de informatie, o lume în care România abia se trezeste la libertate. Dar, simtind parca nevoia recuperarii, avanseaza cu pasi de leu flamând.
Jurnalismul cu accent
Diodora Bucur – reporter roman la The Suburban
Sa spunem, pe scurt, despre Diodora Bucur, ca a venit in Canada la 19 ani, a urmat cursuri la Colegiul Marianopolis – programul de literatura si limbi – si, dupa un semestru de Istoria artelor facut la McGill in asteptarea perioadei de admitere, a inceput facultatea de jurnalism la Concordia. A terminat-o in 2001, cand a fost angajata ca reporter la ziarul la care se afla si in prezent, The Suburban. A luat cateva premii importante de jurnalism si este presedinta CAJ (The Canadian Association of Journalists). Face ce a visat dintotdeauna sa faca: lupta pentru drepturile altora si isi doreste sa ajunga intr-o zi in diverse zone de conflict de pe glob, ca trimis al unei agentii internationale de presa. Pentru Diodora Bucur, viata inseamna jurnalism.
Limba noastra-i numai una
Daca luam in calcul povestea Diodorei Bucur, afirmatia de mai sus nu prea se verifica. Pentru ca, da, ziarista vorbeste perfect romaneste (e doar din familie de romani sibieni), insa scrie cu mai mare usurinta in engleza. «Mi-ar placea sa pot scrie si in alte limbi. In romana, am publicat vreo doua articole in Tribuna Noastra, prin 1999, insa dupa aceea am renuntat. As fi vrut sa scriu si in franceza – asta mi-ar oferi multe posibilitati aici, in Montréal – insa iarasi am constatat ca nu reusesc sa ma exprim la fel de bine ca în engleza.» Ce are limba engleza in plus? «E atat de concreta incat te obliga sa fii foarte organizat». Asta ii permite obiectivitatea pe care Diodora Bucur o considera esentiala in jurnalism. Din aceasta perspectiva, presa din Romania o uimeste prin omniprezenta «opiniei personale».
«Legatura» Diodorei cu limba engleza a inceput mult inainte de sosirea ei pe pamant canadian. Cand avea 11 ani, a participat la o tabara internationala in Anglia si aceasta experienta a decis-o sa urmeze mai tarziu sectia de limbi straine a Liceului Pedagogic din Sibiu. La Montréal, primul text pe care l-a trimis la The Gazette, in 1996, (o scrisoare despre Copsa Mica) i-a fost publicat, fapt care i-a dat incredere in propriile forte. Colaborarea la The Suburban (nume sub care sunt reunite trei ziare diferite, ce apar saptamanal, intr-un tiraj de 150.000 de exemplare – ceea ce face din The Suburban cel mai mare ziar de cartier) a inceput inca din facultate, iar in 2001, imediat dupa absolvire, Diodora a fost angajata. Ea se considera norocoasa nu doar pentru ca a reusit sa isi faca atat de repede loc in presa din Montréal, ci si pentru ca a gasit, in redactorul-sef al hebdomadarului, Jim Duff, un model, un indrumator si un sprijin.
«The woman with the accent»
Ce trebuie sa faca un jurnalist imigrant care vrea sa se integreze in mass-media montrealeza? «Sa nu se lase descurajat pentru ca sunt destui oameni care vor sa te faca sa te simti rau. Sa iti arate ca esti diferit de ceilalti, oricat efort ai depune tu ca sa te faci acceptat». Diodora vorbeste din proprie experienta: «Cand cineva iti spune ca esti ’’the woman with the accent’’, nu iti cade prea bine. De asta trebuie sa ai curaj, sa fii chiar agresiv.» Nu e o meserie confortabila. «Se zice ca ziaristii se folosesc de oameni, insa si oamenii se folosesc de ziaristi, ca sa isi rezolve problemele.» Cand faci anchete, te confrunti cu tot felul de aspecte. Trebuie sa cunosti foarte bine legile, fiindca altfel risti sa fii dat in judecata. Sa fii, intotdeauna, la zi cu informatiile. Sa cunosti istoria locului, structura municipala, partidele politice…
Insa problema principala, pentru un ziarist imigrant, ramane limba. Cand a inceput sa scrie la The Suburban, Diodora stapanea foarte bine gramatica, insa se exprima «ca din carte». «Trebuie sa inveti limba vorbita, daca nu vrei ca textele tale sa sune artificial», i s-a spus, iar Diodora a urmat sfaturile redactorului-sef: a consacrat cateva ore pe zi emisiunilor de la radio, de la televizor si lecturilor din ziare. «Aveam chiar un carnet in care imi notam expresiile uzuale. Priveam cum este relatata povestea unui incendiu – sa zicem – si scriam toate sintagmele pe care le citeam sau le auzeam legate de acest subiect.»
Anul si premiul
Ca reporter, Diodora Bucur «acopera» subiecte legate de imigratie, de drepturile femeilor, copiilor, pensionarilor, de mediul inconjurator si sanatate, precum si cazurile de frauda si coruptie. O pasioneaza mai ales jurnalismul de ancheta, iar premiile obtinute pana acum arata ca isi face foarte bine meseria. In 2002, a obtinut premiul intai din partea SNA (Suburban Newspapers of America) pentru o ancheta legata de cazul unui supravietuitor al Holocaustului. Un an mai tarziu, Diodora primea un alt premiu SNA, precum si un premiu din partea Canadian Federation of Humane Societies pentru o serie de articole privind protectia animalelor. Unul dintre articolele publicate in 2004, Terrorism in St. Laurent, la care a lucrat impreuna cu colegul ei Joel Goldenberg, i-a adus din nou premiul intai al SNA. Insa cea mai mare multumire i-a prilejuit-o faptul ca realizarile ei au justificat, in ochii parintilor, hotararea de a emigra, luata in urma cu un deceniu.
Romani la ziar
Cand cu inaugurarea Pietei Romaniei din Montréal, Diodora Bucur a fost unul dintre ziaristii care s-au ocupat de subiect. Nu a pus insa accentul pe evenimentele care au infierbantat presa romaneasca. A stat de vorba cu Ion Iliescu despre politica internationala si doar la sfarsitul articolului a adaugat o fraza despre demonstratia care a avut loc. De ce? Pentru ca sunt probleme ale comunitatii destul de greu de explicat pentru cei care nu au habar de istoria si viata politica a Romaniei.
Sa mai spunem ca ziarista se bucura de fiecare data cand are ocazia sa stea de vorba cu cineva din comunitatea noastra. De altfel, Diodora se numara printre cititorii ziarului Pagini Romanesti. Ii place ca gaseste aici o sinteza asupra a ce mai e nou prin tara, precum si o multime de informatii legate de comunitatea romaneasca din Montréal.
Simona Plopeanu
De la rock la ancheta
Alex Dobrota – gazetarul de la Gazette
Cei care citesc The Gazette au ocazia sa descopere ca printre semnatarii de articole se numara si un roman. Alex Dobrota nu are decat 23 de ani, este student in jurnalism la Concordia si se afla – deocamdata – la al doilea stagiu al sau la prestigiosul cotidian anglofon din Montréal. Dupa studii colegiale in domeniul «stiintelor pure» si o «ratacire» de doi ani in lumea muzicii rock, tanarul a optat pentru o profesie care se potriveste inclinatiei sale spre scris. De aceasta data este motivat sa continue, nu doar pentru ca ii place foarte tare ceea ce face, dar si pentru ca textele ii sunt apreciate – asa cum o demonstreaza colaborarea sa la The Gazette.
Textierul rebel
Alex Dobrota avea doar 9 ani cand in Romania «a cazut» comunismul, insa tot isi mai aminteste cate ceva din perioada de dinainte. Bunaoara, tine minte ca singurul ziar pe care il vedea peste tot era Scanteia si ca bunicul se ascundea in camera cea mai indepartata de strada, inchidea ferestrele si tragea storurile ca sa asculte postul de radio Europa Libera. In ce-l priveste, Alex era fascinat de felul in care – la televizor – oamenii bateau din palme la unison. Pe vremea aceea insa, mass-media nu il interesa catusi de putin.
Nu l-a interesat nici cativa ani mai tarziu cand, stabilit cu familia la Montréal, a terminat studiile in «stiinte pure» la Cégep Marianopolis si a constatat ca mai mult l-ar atrage o cariera artistica. S-a apucat sa compuna melodii rock si sa cante cu alti doi prieteni prin diverse baruri. «Nu prea aveam succes – isi aminteste el amuzat – veneau sa ne asculte numai cativa prieteni. Dar am descoperit ca voiam sa comunic de fapt o anumita realitate. Multe din cantecele mele povesteau ceva, aveau un fir epic.» Odata incheiata faza de «rebeliune» – spre usurarea parintilor – tanarul se hotaraste sa se indrepte spre o facultate unde sa poata valorifica placerea sa de a compune texte.
Condei pe mai multe limbi
Alex Dobrota considera ca decizia parintilor de a emigra la Montréal in 1992 i-a dat sansa de a-si face studiile in doua limbi de circulatie universala, ceea ce ii ofera astazi alte perspective. A pastrat romana ca limba «de familie» si se straduieste sa nu o amestece prea tare cu engleza, pentru a nu da prilej rudelor din tara sa il ia peste picior.
Cat despre engleza, e o limba pe care a inceput sa o invete din copilarie, astfel ca i-a fost destul de usor sa intre in ritm, odata sosit in metropola quebecheza. «Sigur ca la inceput ma simteam nesigur, erau subtilitati care imi scapau. Insa asta nu m-a descurajat, dimpotriva: incercam tot timpul sa inteleg orice cuvant sau expresie noua, chiar si termenii de jargon». La facultatea de jurnalism de la Concordia, unde Alex si-a inceput studiile in primavara lui 2003, erau de altfel destui colegi care nu vorbeau foarte bine limba, fiind veniti din diverse tari prin programele de «schimb» universitar.
Mesajul The Gazette
«Este inca un mister pentru mine felul in care responsabilul cu stirile locale de la The Gazette m-a descoperit. Cert e ca, in noiembrie anul trecut, am primit un e-mail in care mi se spunea ca au nevoie de mine ca sa inlocuiesc pe cineva pentru doua luni. Banuiesc ca am avut referinte de la facultate; de fapt, banuiesc ca m-a recomandat profesoara mea, Linda Kay, cu care m-am inteles foarte bine si pe care o consider drept un model de jurnalist si de profesor. Ea mi-a trezit gustul pentru reportajul de investigatie si m-a facut constient de responsabilitatea acestei meserii».
Cel mai greu i-a fost sa se adapteze la «deadlines». Avea opt ore in fiecare zi ca sa faca cercetarea, sa descopere persoanele-sursa, sa stabileasca interviurile, sa le realizeze si sa scrie textul. Trebuia sa ii ramana timp si sefului de pupitru sa verifice articolul, inainte de a merge la tipar. Stimulanta este insa libertatea de miscare: «Eu nu am avut niciodata ocazia sa mi se spuna ca nu pot scrie despre vreun subiect si nu cred ca i se intampla nimanui. Dimpotriva, sunt incurajat sa vin cu idei pentru articole». Cu accentul pus pe informatie, The Gazette i-a impus cu adevarat standardul unui jurnalism profesionist. Dupa prima perioada de colaborare, Alex Dobrota a fost solicitat pentru alte doua luni in primavara si va continua in vara cu un nou stagiu, ceea ce este mai mult decat promitator pentru viitoarea sa cariera.
Jurnalismul cu impact
«Chiar dupa ziua impotriva violentei in familie, s-a intamplat ca un barbat si-a ucis prietena si apoi s-a sinucis. Cei de la ziar m-au trimis pe mine sa aflu date despre acest subiect si eu am facut o mica descoperire: un vecin incercase sa o salveze pe femeie la un moment dat. Am stat patru ore sa-l astept in fata usii, a urmat munca de lamurire, dar pana la urma am reusit sa-l conving ca marturia lui e importanta». Jurnalismul de ancheta il atrage pentru ca poate face o diferenta, poate schimba ceva: «Alta data am scris despre aproximativ 20 de familii de emigranti care au pierdut tot ce aveau intr-un incendiu si au ramas pe drumuri. Am avut a doua zi cel putin zece mesaje de la oameni care citisera articolul si voiau sa dea o mana de ajutor.» Mare impact au avut si articolele sale despre cei fara adapost, ocazie cu care s-a apropiat si de lumea vanzatorilor si consumatorilor de droguri.
Ceea ce tanarul jurnalist apreciaza foarte mult la meseria sa este deschiderea pe care orice subiect o are spre alte subiecte, prin diversitatea unghiurilor de abordare. Fiindca proiecteaza o cariera in «jurnalism international», el se considera inca o data norocos ca traieste la Montréal, locul unde sunt atat de multe comunitati incat aproape toate stirile internationale pot fi redate «prin prisma locala».
Simona Plopeanu
«Mon côté roumain»
Catherine Pogonat – o jurnalista în plina ascensiune
De fiecare data cand se prezinta, Catherine Pogonat are grija sa atraga atentia ca t-ul de la sfarsitul numelui sau se pronunta. Un nume romanesc care apare din ce in ce mai des in ziare si pe micile ecrane, un nume familiar pentru cei care obisnuiesc sa asculte emisiuni muzicale pe postul national de radio. Un nume cunoscut si pentru romanii care urmareau, cu ceva timp in urma, filmele in care juca actrita Margareta Pogonat – verisoara cu tatal lui Catherine. Grigore Pogonat a fost si el actor la Teatrul National din Bucuresti pana in anii ‘70 cand, profitand de un turneu in Europa, a hotarat sa nu se mai intoarca in tara. S-a stabilit la Moncton, devenind profesor de teatru la Universitatea de acolo si primele amintiri ale lui Catherine sunt despre piesele pe care tatal ei le punea in scena cu studentii si de la care era nelipsita.
A fost odata, intr-un oras canadian, o fetita ce primea, in fiecare primavara, de la matusa ei aflata pe meleaguri indepartate, un martisor. Un «porte-bonheur» pe care-l astepta mereu cu emotie, pentru a-l depune apoi cu grija intr-o caseta decorata cu motive specifice acelorasi meleaguri indepartate. Copilaria ei – spune Catherine – a stat sub semnul acestei duble apartenente. Pe de o parte era lumea in care traia zi de zi, deloc deosebita de a altor copii, pe de alta parte erau acele mici cadouri misterioase si limba necunoscuta in care tatal ei vorbea uneori la telefon. «Simteam ca tata era diferit de ceilalti, dar nu-mi dadeam seama in ce fel. O vreme m-am gandit ca asa e el, mai excentric. Abia cand, mai tarziu, am mers in Romania, am gasit explicatia pentru multe lucruri legate de felul lui de a fi.»
De fapt, prima ei vizita in Romania a fost in 1979, pe cand avea trei ani: «Se anulase legea care il facea pe tata pasibil de inchisoare pentru ca fugise din tara.» Catherine a simtit insa ca erau urmariti si ca parintii au fost, pe tot parcursul vizitei, ingrijorati.
Moncton – un inceput
Familia s-a mutat apoi la Montréal si, in anii de scoala, Catherine visa sa devina actrita, cantareata, scriitoare, dansatoare… «Optiunile mele nu erau chiar fara nici o legatura. Mereu am stiut ca voi face o meserie care va avea o parte de creatie. Mai tarziu am descoperit si ca nu sunt facuta pentru o meserie “solitara“, ca trebuie sa ma adresez cuiva, sa am un public cu care sa vin in contact». Asa se face ca, dupa un an si mai bine de studii in domeniul literaturii la UQAM, Catherine Pogonat se hotaraste pentru un «bac» in jurnalism. La Universitatea din Moncton, unde isi face studiile, lucreaza la postul de radio studentesc si este, intr-o zi, remarcata de cei care realizau emisiunea Bandeàpart la filiala locala a statiei nationale de radio. Si astfel se trezeste Catherine, la nici 21 de ani, cu responsabilitatea de a anima o emisiune de muzica la Radio-Canada, lucrand apoi si pentru emisiunea omonima difuzata la televizor.
Nu-i vorba, pentru ea muzica a fost dintotdeauna o pasiune, insa asta nu e de ajuns atunci cand te ocupi de acest domeniu ca jurnalist. «Am fost obligata sa muncesc, sa ma perfectionez, sa devin o profesionista. Unele lucruri nu s-au schimbat in timp: si astazi imi place sa fac lucrurile în felul meu, sa lucrez cu o echipa mica si sa dispun de multa libertate.» Catherine considera ca perioada ei «literara» a ajutat-o în abordarea jurnalismului cultural: «un ziarist povesteste diverse istorii, defineste personaje, transmite emotii». De altfel, nu s-a despartit cu totul nici de creatia literara: scrie poezii si a publicat deja o nuvela.
Ascensiune rapida
La incheierea studiilor, tanara decide sa se întoarca la Montréal si, dupa cateva luni petrecute la statia de radio comunitar CIBL, revine la Bandeàpart, emisiune care «se muta» si ea în metropola quebecheza. O cotitura in cariera lui Catherine a fost decizia luata in toamna anului trecut de a se implica in realizarea unei alte emisiuni muzicale la Radio-Canada, la nou-infiintatul canal Espace musique. Catherine cultiva ceea ce se numeste «musique en marge» (stiluri muzicale diferite de tradita baladei si a cantecului francez) si este mandra sa fie considerata «la porte-parole d’une certaine diversité culturelle», dupa cum reiese si din articolul-portret publicat in Voir.
Si cum, in lumea media, un proiect nu vine niciodata singur, Catherine lucreaza ca reporter pentru emisiunea radio Porte ouverte si tot ea este prezentatoarea emisiunii Silence, on court! la ARTV. Sa precizam ca jurnalista de 28 de ani a fost nominalizata la Premiile Gémeaux in 2002 si ca este din ce în ce mai des invitata sa prezinte diverse evenimente din lumea culturala quebecheza, în cadrul unor emisiuni speciale (cea mai recenta: Seara Premiilor Jutra – editia 2005).
Paradoxul romanilor
În vara lui 1998, Catherine Pogonat descindea la Bucuresti, dornica sa-si cunoasca mai bine familia si radacinile. «M-am recunoscut acolo», marturiseste ea, adaugand ca s-a simtit din prima clipa ca acasa. «E vorba de un sentiment de apartenenta, mi-am descoperit trasaturi romanesti».
Ce a atras-o mai intai? «Aspectul latino» al temperamentului oamenilor: exube-ranta, spiritul de sarbatoare, umorul, placerea de a rade si de a vorbi. Cel mai mult insa indrageste asocierea trasaturilor de mai sus cu melancolia, ceea ce face ca romanii sa ramana, in ochii ei, “un popor paradoxal”. Cert e ca in anul urmator a revenit pentru doua luni, profitand de aceasta vacanta pentru a vizita cat mai multe locuri: Bucuresti, Cluj, Brasov, Sinaia, Bran, Vama Veche. «E greu de luptat cu ospitalitatea romaneasca» rade ea amintindu-si cum, de cate ori zicea ca s-a saturat, gazda ii mai punea cate un polonic in farfurie.
Din lumea lui David Lynch
Povestile «romanesti» ale lui Catherine sunt pline de savoare. De la obisnuinta de a hoinari seara pe strazi – spre spaima indreptatita a matusii – i se trag tot felul de intamplari. Catherine isi aminteste de retragerile strategice din fata cainilor vagabonzi si cearta cu un politist agresiv, de strazile fara felinare si de copacul plin de lilieci – imagini care-i dadeau impresia de «film de David Lynch». N-o uita nici pe «bunica» ei de calatorie, o batranica de treaba care, vazand-o atat de necunoscatoare intr-ale «mafiei» din trenuri, nu a lasat pe nimeni sa intre in compartimentul lor, tot drumul de la Cluj la Bucuresti.
Catherine e foarte mandra de prietenii ei romani, printre care se numara si cativa ziaristi. In studentie, a realizat un reportaj despre libertatea presei in Romania, cu ocazia calatoriei in tara. Prin intermediul unei prietene a tatalui, a cunoscut atunci oameni care au ajutat-o sa obtina toate informatiile si contactele de care avea nevoie. Cu unii dintre ei s-a imprietenit numaidecat si tine si acum legatura (de dragul lor, a inceput chiar sa invete limba romana!). De altfel, pe Catherine Pogonat se poate sa o intalnim intr-una din verile viitoare pe strazile Bucurestiului.
Simona Plopeanu
