Made in Romania, in moarte clinica

Cei care au venit in Canada de curand isi amintesc ca, aproape lunar, ex-premierul Adrian Nastase inaugura cate o expozitie organizata sub sigla «Fabricat in Romania». Ideea n-a fost rea. Intr-o piata invadata de produse straine – si nu intotdeauna de cea mai buna calitate – firmele romanesti erau chemate sa-l convinga pe roman ca intre untul autohton si cel olandez nu este nici o diferenta calitativa. In schimb, daca-l cumpara pe cel romanesc, contribuie la mentinerea locurilor de munca si, in general, la dezvoltarea economiei.
S-a creat o organizatie «Fabricat in Romania», iar companiile trebuiau sa cotizeze cu o suma anuala, cam 2.000 de dolari, pentru popularizarea programului. Ca multe alte initiative, a inceput bine si s-a stins pe parcurs. De ce? Pentru ca patronii romani au cotizat doar atata timp cat tuterii PSD ii impingeau de la spate.
De fapt, problema este una mai profunda. Producatorii romani nu inteleg inca ce concurenta ii asteapta odata cu aderarea si ca, daca nu sunt uniti, vor avea viata grea. Programul nu este o inventie romaneasca. Invadati de masinile japoneze prin anii ‘80, americanii au cheltuit miliarde in mesajul: «cumparati masini americane, aparati-va locurile de munca». Si englezii au practicat un program agresiv care a deranjat tare restul Europei Occidentale. Chiar in Québec, se promoveaza cumva produsele autohtone – sa amintim numai de etichetele care ne asigura ca rosiile sunt crescute aici si nu aduse din California.
In final, nu este vorba de orgoliu, ci de supravietuire, iar in cazul Romaniei unitatea ar fi un atu care nu costa prea multi bani. Sigur ca patronii romani nu pot fi obligati sa dea bani si nici pusi la zid. In schimb, patronii romani pot fi acuzati de ceva: cu primele profituri pe care le fac, cumpara vile si masini scumpe, o atitudine stranie pentru afaceristii occidentali. In loc sa dezvolte afacerea, sa cumpere utilaje mai performante, sa gandeasca cu bataie lunga, ei consuma aproape totul pentru viata lor. O atitudine nu numai de prost gust, dar si periculoasa pentru viitorul afacerilor.
Poate ar deveni mai modesti daca ar citi ceva despre proprietarul gigantului IKEA. Multimiliardarul suedez Ingvar Johanson isi face singur piata, umbla curent cu autobuzul si are acelasi Volvo de zece ani. Intrebat fiind de ce nu-si schimba masina, mosuletul cu un imperiu in spate a raspuns stupefiant: «de ce sa cumpar alta, merge foarte bine!»