Sergiu Comissiona – la munca de sus…

Sergiu Comissiona, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, a plecat de curand sa se ocupe de armoniile ceresti. La inceputul lunii martie, dirijorul de origine romana a murit in urma unui atac de cord. Accidentul a survenit la Oklahoma City, cu cateva ore inaintea unui concert care urma sa-l aiba la pupitru pe maestru.
Cariera de aproape 60 de ani a lui Comissiona a inceput la Bucuresti. Nascut intr-o familie de muzicieni, Sergiu a inceput studiul viorii la 5 ani, iar la 17 ani a debutat ca dirijor. Iata ce povestea maestrul, peste ani, despre aceste inceputuri: mergea mereu la concerte cu speranta febrila ca, intr-o zi, dirijorul va fi bolnav si el va tasni din sala ca sa-l inlocuiasca. Si asa s-a si intamplat, la 17 ani, «fara sa-l fi otravit pe dirijor», dupa cum chiar el sublinia.
Trei ani mai tarziu, la numai 20 de ani, devenise deja dirijorul principal al Operei Romane din Bucuresti. Peste inca 10 ani, in 1959, Segiu Comissiona parasea Romania, emigrand mai intai in Israel. In urmatorii ani, si-a castigat recunoasterea mondiala. In 1976, devenea cetatean american.
De-a lungul vietii, maestrul a avut reputatia unui «constructor de orchestre». A cantat, desigur, cu orchestre foarte importante, dar i-a placut sa-si daruiasca timpul si cresterii unor orchestre mici. Prima orchestra pe care a fondat-o a fost cea din Ramat Gan, Israel, pe care a si pastorit-o timp de 7 ani, la vremea cand era dirijor principal la marea orchestra din Haifa. A concertat apoi, ca dirijor invitat, cu Filarmonica din Londra si cu Baletul Regal de la Covent Garden. A urmat perioada de directorat la Orchestra din Götteborg, dar si ingrijirea unei orchestre nou infiintate in Belfast.
In SUA, la Orchestra Simfonica din Baltimore, si-a dat insa «examenul» de parinte. La capatul a 15 ani de munca impreuna, fostul ansamblu subtirel se transformase intr-o orchestra puternica si moderna, cu turnee internationale si inregistrari valoroase.
Spre sfarsitul anilor ‘80, Sergiu Comissiona a fost directorul Operei din New York si a sustinut spectacole pe scena Metropolitanului. In anii ‘90, a fost – uneori chiar simultan – dirijor principal la Filarmonica din Helsinki, la Orchestra Simfonica a Radio-Televiziunii din Madrid si, in Canada, la Orchestra Simfonica din Vancouver, unde a ramas pana in anul 2000. Aici, prezenta lui a fost considerata «cel mai bun lucru din viata muzicala a Vancouverului, pe timp de o generatie» (revista VSO). De altfel, la moartea dirijorului, in timp ce ziarele cele mai prestigioase din lume ii consacrau articole elogioase, orchestra «lui» din Vancouver ii dedica, la randul ei, mai multe spectacole.
Insa dincolo de succesele pe toate marile scene ale lumii, maestrul Comissiona a fost si un om deosebit, plin de daruire, verva si umor. Marturie stau o serie de interviuri si de amintiri ale unor muzicieni cunoscuti sau, pur si simplu, ale melomanilor care l-au intalnit. Bunaoara, iata ce ne povesteste domnul Toma Basceanu, care a avut sansa sa-l cunoasca personal pe maestru:
«L-am intalnit in vara lui 1996, in Vancouver. Tocmai “aterizasem” in Canada. Dupa o zi sau doua, am aflat si despre notiunea de “Mall”. Hmm, cam diferit de Bucurestiul pe care il lasasem in urma… La intrare, cineva mi-a intins o brosura: vine Vancouver Symphony in Mall-ul din Richmond, BC. In traducere libera, se poate citi asa: Steaua Bucuresti va juca un meci demonstrativ in Filipestii de Padure, Judetul Prahova. Nu era rau deloc, dar in acel moment ma ajuta exact cat ma ajuta faptul ca vorbeam franceza in Vancouver. Cand sa arunc brosura, ce sa vezi… “Sergiu Commissiona – Music Director – Vancouver Symphony Orchestra”. Evident, in acel moment, am crezut ceea ce orice emigrant venit in America de 3 zile trebuia sa creada: iata clar un semn ca cineva ma iubeste; maestrul e si el din Romania, evident ca o sa-mi gaseasca un serviciu, eventual la VSO (Vancouver Symphony Orchestra).
Culmea este ca am si reusit sa il intalnesc, dupa vreo doua saptamani de rabdare, persistenta si cautari. Ei bine, era un om cu totul si cu totul exceptional. Nu chiar orice bunic te asculta, stie exact ce vrei sa-i spui, iar in acelasi timp vorbeste la telefon cu altcineva, probeaza un costum de haine si dicteaza secretarei o scrisoare perfect coerenta. (Sper ca n-am uitat nimic din ceea ce facea.)
Da, chiar a incercat sa ma ajute. M-a prezentat unuia dintre sponsorii VSO. Nu a fost sa fie nimic. Nu cu asta m-a ajutat de fapt. Mi-a spus: “ma uit la tine si stiu ca o sa reusesti. As da orice sa am varsta ta.” Nu stiu daca a crezut asta sau nu. Eu da. Intr-o luna, am gasit si serviciul pe care il cautam de fapt. Dupa cateva zile, m-am dus la VSO. Nici nu am deschis gura, ca am auzit: “Eh, ce ti-am spus eu?”
Am citit zilele trecute ca, intrebat de New York Times daca si cand ar vrea sa se retraga, Maestrul Comissiona spusese: “nici un dirijor intreg la cap nu se gandeste sa se retraga.” Nu cred ca l-as fi vazut in alta ipostaza.»