Criza jurnalistilor romani rapiti In Irak dezvalui

Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Miscoci si Eduard Ovidiu Ohanesian sunt cei trei jurnalisti romani care au disparut in Irak, acum vreo luna. Primii doi sunt de la Prima TV, iar cel de-al treilea, de la România libera. Din pacate, exista foarte putine informatii clare despre ce s-a intamplat cu cei trei jurnalisti plecati pe banii unui dubios om de afaceri, care s-a oferit sa le fie si ghid de calatorie in Irak. Dinspre autoritati, informatiile sunt minimale, desi exista inca din prima zi a rapirii o Celula de criza care se ocupa de elucidarea cazului. O buna parte a presei a taxat, de altfel, aceasta atitudine secretoasa a institutiilor statului.
Rapirea celor trei jurnalisti romani a deschis o multime de discutii si a oferit publicului spre dezbatere multe subiecte care fusesera tinute sub tacere. Expertii americani au fost, inca de la inceput, foarte mirati de faptul ca majoritatea dintre cei implicati in rapire stiu limba romana. Inclusiv multi dintre cetatenii de etnie araba implicati in aceasta criza. Rapirea a fost pretextul ideal pentru presa de a scoate la iveala increngaturi de substanta cvasi-mafiota care duc pana sus de tot, la autoritatile cele mai importante ale Romaniei. Astfel, a iesit la suprafata faptul ca o parte dintre cetatenii implicati in aceasta rapire mergeau in mod constant cu avionul prezidential, figurand la loc de cinste in delegatiile lui Ion Iliescu de peste hotare. Omar Hayssam, cel desemnat personajul cheie in acest caz, este unul din oamenii care au intins asupra Romaniei o imensa retea de interese si care au facut multe faradelegi, pentru care fostii guvernantii nu numai ca nu i-au deranjat, dar i-au si incurajat, prin diverse proptele politice.
Hayssam, pentru cine nu stie, este cel care a spus, la putin timp dupa ce s-a aflat de incidentul cu ziaristii, ca rapitorii i-au pretins 4 milioane de dolari pentru rascumparare; suma a fost infirmata ulterior, in chip ciudat pentru o rapire, chiar de Marie Jeanne Ion, unul dintre prizonieri. Ziarista Marie Jeanne Ion e fiica unui dubios politician buzoian, Vasile Ion, prieten cu Hayssam si partener de vanatoare al acestuia.
Revenind la prizonieri, despre ei se stie ca au trimis, imediat dupa ce au fost rapiti, cateva sms-uri si ca au aparut la Al Jazeera intr-un scurt filmulet. Pe de alta parte, si agentia Reuters a dat publicitatii un set de fotografii. Interesant e ca in filmulet apare, in calitate de prizonier, si Munaf, pretinsul ghid al jurnalistilor romani, prieten foarte bun cu Hayssam. In schimb, in setul de fotografii, el lipseste cu desavarsire.
La cateva zile dupa rapire, Omar Hayssam a fost arestat. Asta dupa excluderea sa din PSD, partid al carui membru fusese si spre care a drenat sume imense de bani. Excluderea lui a coincis cu stranii amnezii, inlusiv ale lui Ion Iliescu, care a declarat in mai multe randuri ca habar nu are cine e Hayssam, desi exista mai multe inregistrari video din care se vede ca se intretinea calduros cu ciudatul afacerist de origine siriana.
In aceasta directie – a increngaturilor arabe in Romania – informatiile, faptele, dar si speculatiile sunt foarte multe. E foarte probabil ca acest caz sa fi deschis un «buboi» din care va curge, in cazul in care autoritatile vor decide sa ii acorde atentie maxima, mult puroi si multa mizerie.
Sunt, pe de alta parte, informatii cum ca cei trei ziaristi romani ar fi in viata si ca sunt tinuti intr-un loc sigur pana la gasirea unui moment prielnic pentru a fi aratati publicului. Dupa cum exista speculatii conform carora cel putin unul dintre ziaristi e implicat in aceasta rapire – care nu ar fi autentica, ci doar o inscenare. O ipoteza care cade atunci cand autoritatile, prin vocea lui Traian Basescu, arata ca au intrat in legatura cu rapitorii.
Subiect extrem de pasionant, rapirea jurnalistilor romani in Irak a fost prilejul revarsarii spre mass-media din Romania a celei mai mari cantitati de zvonuri din ultimii ani. Oricum, acest caz a deschis calea pentru niste dezbateri de mult necesare, care sa puna mai multa ordine si mai multa moralitate in spatiul public romanesc.
Iar dincolo de speculatiile care pot fi facute si de caracterul atipic al acestei rapiri, ramane ca trei romani sunt in mainile unei grupari arabe, probabil mafiote, si ca viata lor este in real pericol. Nu putem decat spera ca deznodamantul sa le fie favorabil si ca ziaristii sa se intoarca acasa cat mai curand. In viata.

Ultimele articole

Articole similare