Cu cateva decenii in urma, ganditorul francez Claude Lévi-Strauss observa ca opozitiile binare constituie structuri operationale universale gandirii umane. Aceste formule ideologico-dihotomice de tipul da/nu, cald/rece, cultura/natura, barbat/femeie creeaza coerenta si logica in multe din sferele noastre sociale, incepand de la sisteme mitologice si religioase si terminand cu sisteme simbolice Software.
Una dintre cele mai clasice opozitii de acest gen este distinctia dintre sacru si profan, datorata lui Durkheim si aprofundata de Eliade. Cel din urma distinge intre timpul de natura profana, ce sta la baza vietii de zi cu zi, si cel de natura sacra, ce constituie esenta sarbatorii. Trecerea de la timpul profan la cel sacru se face intotdeauna treptat si este insotita mereu de rituri de purificare a spatiului si a sinelui intru intampinarea sacralitatii. Interesant este cum constiinta apropierii demersului purificator duce la o voita «profanare a profanului». Altfel spus, stiind ca maine vei matura, azi nu te mai feresti sa arunci pe jos, ba chiar o faci voit. Aceasta era esenta zilei Manicatoarea din Ajunul Sfantului Gheorghe.
Ø In calendarul popular, Sfantul Gheorghe a continuat fragmentar imaginea unei zeitati tracice june, suprapunandu-i cateva din semnificatiile crestine ale Marelui Mucenic Gheorghe din Capadochia. Sarbatoarea in sine reprezinta inceputul verii pastorale, al carui sfarsit il va marca ziua Sfantului Dumitru. De fapt, Sfantul Gheorghe (Sanghiorz) si Sfantul Dumitru (Samedru) sunt imaginati a purta la gat chei cu care incuie si descuie cele doua anotimpuri corespunzatoare sederii oilor la munte sau in sat. De Sfantul Gheorghe multe se tocmesc! Oile pleaca la stana, vacile se mana in ciurda. Tinerii romani de la sate «se bagau» slugi la sasi sau la aristocratii unguri, unde ramaneau pana la Sfantul Gheorghe anul urmator. La orase, chiriasii reinnoiau contractele cu proprietarii, daca nu se mutau…
Ø Manicatoarea (de la mancatoare… probabil), spuneau batranii, este sora Sfantului Gheorghe. Noaptea ei (22 spre 23 aprilie), desi nu era considerata sarbatoare, era dominata de multa frica. Se spunea ca in noaptea de Manicatoare, strigoii vii – oameni din sat cu o identitate ascunsa – isi lasa sufletele sa le paraseasca corpurile si, calare pe cozi de melnita, se duc sa faca ravagii. E bine sa stai in casa in noaptea de Manicatoare, altminteri e vai de tine!
La usa grajdului si la porti se pune cate o creanga de maracine sau de maces, sa se intepe strigoii care vin sa ia mana vacilor. Holdele trebuie inconjurate din timp de o femeie «cu randuieli» (menstruatie), pentru ca strigoii sa nu se poata apropia de grane, sa le ia mana. Leica Paraschiva, din Vistea, imi povestea ca «in noaptea (dinainte) de Sfantul Gheorghe, strigoaicele se imbraca cu haina lunga si merg sa ia mana graului. Tin o lumanare in mana si umbla prin grau. Soacra-mea le-o vast s-o zis: Hai de le vedeti, hai de le vedeti, ca pleaca! Acuma trece calea ferata! S-am vazt! Era cu haina lunga, cu bat, cu lumanare! De aia era asa de bogatani unii, pentru ca lua mana graului de la altii si o ducea la ei» (19/04/01).
Ø In ziua de Sfantul Gheorghe, desi strigoii continua sa isi faca de cap, ei nu mai au putere si pot fi usor identificati. «Daca gasesti un sarpe inainte de Sfantu’ Gheorghe – povestea lelea Cornelie din Sercaita – sa-l prinzi, sa-l omori, si sa-i iai capul! Daca esti om, pui capul (de sarpe) la palarie, daca esti femeie, tot asa, sub carpa pe cap. Si sa iesi in capul satului cand iese ciurda la Sfantu’ Gheorghe si atunci vezi toti strigoii din sat calare pe vite. Asa se zicea si asa si era» (2/11/00).
Ø De Sfantul Gheorghe se stropeau fetele. Acel rit al stropirii, pe care multi il cunosc ca fiind legat de Sarbatorile Pastelui, se petrecea originar la Sfantul Gheorghe, ca rit de reinnoire temporala si spatiala. Stropitul originar nu folosea parfumuri, ci apa de fantana! Feciorii umblau prin sat cu zarva mare si cand prindeau vreo fata, azvarleau cate-o galeata de apa rece pe ea. Aici apa capata o dubla semnificatie, aceea de substanta purificatoare si aceea de element fecundator. «Se adunau feciorii si umblau dupa fete – ne povesteste Silvia Poparad din Dragus – si le ducea si le uda ori la valcica, ori la rau, ori la troaca fantanii. Zicea ca le “moligheste”! Cand am fost fata s-am vast ca veneau feciorii, ca era alai pe ulita, m-am suit in pod. Pa unele le lua si le ducea unde se invartea moara, la stropchii morii, si acolo te baga si te lasa, si ei se ducea mai departe» (28/1/01).
De Sfantul Gheorghe multe se faceau. Se spunea ca in aceasta zi ard comorile ingropate prin paduri, iar cei care le vad luminand pot merge sa le caute a doua zi. Batranii povestesc la nesfarsit despre cum unul sau altul s-a imbogatit dintr-o data dupa ziua de Sfantul Gheorghe. Se faceau si farmece de dragoste, si cate si mai cate. Dar azi nu se mai fac atatea. Mergeti la biserica, iar apoi nu uitati sa-i felicitati pe cei apropiati, cu nume de Gheorghe, George, Gheorghita, Georgeta!
