Kharimul de noapte

Are o nevasta, o fetita si o Mazda rosie. Sotia ii este alaturi de 12 ani. Fetita are 2 ani si vorbeste deja 3 limbi: araba, franceza si engleza. Il cheama Kharim, are 27 de ani si a venit in Canada din Mesopotamia. In august or sa se faca 9 ani de cand a ajuns aici. Si tot in august se vor implini 8 ani si 11 luni de cand, pentru a-si duce traiul, face acelasi lucru: duce ziare. Este ceea ce se numeste «camelot». In cei 9 ani a avut cam 4 zile libere pe an, cele in care ziarul pe care-l «imprastie» nu a aparut, din motive de sarbatori nationale. Plus duminicile. Kharim stie destul de putine lucruri: sa-si iubeasca familia, sa conduca masina si sa duca la timp ziarul la usa abonatilor «lui». Nu a avut niciodata un contract, castiga vreo 500 de dolari pe saptamana si cheltuie pe benzina cam 200 pe luna. De Craciun mai primeste «atentii», vreo 500 de dolari. In cei aproape 9 ani a dus cam un milion si jumatate de ziare la usile oamenilor. Daca ne gandim ca un ziar are, in medie, cam 200 de grame (cel de sambata poate avea peste un kilogram), atunci aflam ca a carat la usile oamenilor cam 300 de tone de informatii si publicitate.
Ziua lui de lucru incepe la 1 si jumatate noaptea si se termina pe la 6 dimineata. Se duce acolo unde vine TIR-ul cu ziare, isi incarca Mazda cu cele patru sau cinci sute «ale lui» si pleaca pe traseu. Cand termina, se duce acasa, unde se joaca putin cu Alaina, se spala si se duce la culcare. Ii place ce face, pentru ca nu are sefi pe cap. A lucrat 12 zile in fabrica, tot «neoficial». Aici, un ucrai-nian rau de gura si tare in pumn l-a convins ca industria canadiana nu are un efect benefic asupra moralului sau de refugiat kurd. Se simte bine in Canada, il supara doar frigul si umezeala si nu-i place deloc «verglas»-ul. Viata lui e simpla, nu-si pune intrebari existentiale, familia ii este centrul universului, ocupatia pe care o are nu este decat unealta cu care construieste viitorul fetitei lui.
Nu e tentat sa faca altceva. Mi-a spus fara ranchiuna ca la scoala pe care o are nu poate gasi ceva mai bun. E multumit ca sunt sanatosi cu totii, ca nu au grija zilei de maine si ca masina ii merge bine. De masina are cam tot atata grija cat are de frumoasele lui. De fapt, Mazda rosie e un membru al familiei, un prieten si modalitatea sa de a trai Canada. Si, poate, de a o intelege candva… De aceea, o data pe luna o duce la o consultatie la mecanic. Nu «l-a lasat» niciodata pana acum, arata de parca acuma a iesit de pe banda. Mi-a mai spus, intr-o noapte in care gerul cumplit isi dadea mana cu factorul vant, ca nu crede ca ar mai putea face altceva in afara de ce face acuma si din alt motiv. De vreo doi ani incoace, atunci cand ajunge acasa, trage jaluzelele, iar cand iese din casa trebuie sa-si puna ochelari de soare; de vreo doi ani incoace suporta tot mai greu lumina zilei…

Nota: In mediul «camelotilor» se vehiculeaza ideea ca aceasta activitate – care se practica in proportie (neoficiala) de 99% «la negru» – ar fi tolerata de guvern. Acesta ar «inchide ochii», renuntand la a lua impozit de la «cameloti,» din cauza gradului mare de uzura pe care il implica munca respectiva. Sigur ca o intrebare oficiala adresata autoritatilor in acest sens ar primi un raspuns negativ, iar ziarele «mari», care beneficiaza din plin de «cameloti», nu au interesul sa-si bata cuie in talpa, deci tac si ele… Dar informatia referitoare la acceptul tacit al autoritatilor nu este din aceasta cauza mai putin interesanta. Dimpotriva…

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare