Memorialul Sighet sau istoria la zi a romanilor

Citește și

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Interviu cu Ana Blandiana si Romulus Rusan, initiatorii Memorialului Victimelor Comunis-mului si al Rezistentei de la Sighet
Pagini Românesti: V-as ruga, doamna Ana Blandiana, sa explicati, pe scurt, ce înseamna Fundatia Academia Civica.
Ana Blandiana: Fundatia Academia Civica a fost creata din initiativa Consiliului Europei, în urma prezentarii de catre noi, în 1993, a Proiectului Memorialul Sighet. În 1994 Memorialul a fost pus sub egida Consiliul Europei, care a pus conditia crearii unei fundatii care sa administreze proiectul. Astfel a aparut, la 21 aprilie 1994, Fundatia Academia Civica.

PR: Ati folosit cuvântul «noi». Cine a mai fost în spatele proiectului Memorialul Sighet si cum a demarat el?
AB: La început am fost eu si cu sotul meu, Romulus Rusan. Am lucrat jumatate de an la pregatirea acestei schite de proiect si la prezentarea ei în fata Consiliului Europei, care ne-o ceruse. Nasterea acestui proiect a avut loc în urma unei discutii pe care am avut-o cu dna Catherine Lalumière, secretar general al Consiliului Europei din acea perioada, când i-am spus ca nu putem vorbi de o Europa unita fara sa ne unim si obsesiile; pâna ce ei nu stiu si nu înteleg ce am trait noi, totul este o formalitate. Vorbindu-i atunci de ideea mea de a transforma într-un memorial o fosta închisoare din Transilvania, doamna Lalumière a spus repede: «de ce nu faceti un proiect?» Asa s-a nascut proiectul, dar dificultatile au aparut abia pe urma. Nu am crezut o clipa ca noi va trebui sa strângem banii si sa transformam în realitate aceasta idee. Pentru a intelege cum a fost primit proiectul nostru de catre puterea politica a vremii, va citez din memorie ziarul Vocea României, oficiosul guvernului din 1995. Titlul editorialului, cu litere de-o schioapa, era «Sacrilegiul de la Sighet», iar ideea din text: «Ana Blandiana vinde suferintele românilor Consiliului Europei».

- Publicitate -

Sighet – prima inchisoare comunista din Romania
PR: De ce ati ales Sighetul ca loc pentru acest memorial?
AB: Din mai multe motive. În primul rând, închisoarea din Sighet este prima închisoare comunista din România. În al doilea rând, este închisoarea cu cea mai mare încarcatura simbolica, în sensul ca acolo au fost încarcerate marile personalitati ale României interbelice si exterminate apoi prin înfometare si tratamente inumane. Majoritatea detinutilor erau oameni în vârsta, cel mai batrân dintre ei avea 93 de ani. Când spun personalitati, nu ma gândesc numai la clasa politica; acolo a fost închisa o buna parte din elita României, de la 1918 pâna la 1946: presedinti ai Academiei Române, episcopi greco-catolici, scriitori, istorici, guvernatori ai Bancii Nationale, efectiv tot ce era valoros în societatea româneasca pâna la venirea comunistilor. Sighetul mai este simbolic si prin aceea ca el este o dovada ca a existat un plan care a fost respectat practic pâna la caderea comunismului. Conform acestui plan, spalarea creierului populatiei putea sa se faca numai în masura în care îi erau distrusi conducatorii, liderii de opinie, modelele; deci trebuia ca aceste elite sa fie distruse (lucru care s-a si facut, mergându-se pâna la distrugerea elitelor satelor) pentru ca apoi societatea sa fie remodelata ca o pasta amorfa.

PR: Mentionati mai devreme atmosfera facuta de catre regimul Iliescu la demararea proiectului de la Sighet. Ce s-a întâmplat, însa, dupa instalarea la putere a regimului Constantinescu?
AB: Primul lucru care s-a întâmplat a fost ca, la inaugurarea Memorialului, Emil Constantinescu a trimis o scrisoare prin care cerea, în numele statului român, iertare detinutilor politici pentru ceea ce tara lor le-a facut. Din pacate, aceasta declaratie n-a avut nici un rezultat practic, ministrul Justitiei de atunci, Valeriu Stoica, opunându-se oricarei masuri de anulare a condamnarilor politice, ceruta de societatea civila. Pe de alta parte, în Parlament a fost votata o lege prin care Memorialul Sighet era decretat «obiectiv de interes national», alaturi de Centrul Eminescu de la Ipotesti si de Ansamblul Brâncusi de la Târgu Jiu. Din punct de vedere legal, asta înseamna ca un astfel de centru poate fi, subliniez poate fi, subventionat de la bugetul statului.

PR: Spuneti ca Memorialul Sighet poate fi subventionat de la buget. Asta înseamna ca nu este subventionat de la buget?
AB: În primii ani au existat subventii care ne-au dat posibilitatea sa încheiem reabilitarea constructiei, care era o ruina. Niciodata activitatea noastra nu a putut însa sa se limiteze la aceste fonduri, destul de mici de altfel, sub 50.000$ pe an. Activitatea propriu-zis stiintifica a Memorialului s-a facut pe proiecte internationale. Spre exemplu, Scoala de vara, care a ajuns deja la a opta editie, este în întregime finantata de Fundatia crestin democrata Konrad Adenauer. Sau cele zece simpozioane cunoscute deja în întreaga lume (care au avut drept rezultat seria de zece volume, fiecare de dimensiuni impresionante, pâna la o mie de pagini, a Analelor Sighet) au fost finantate de Fundatia Hanns Seidel si de Consiliul Europei.
«Oamenii au devenit prea saraci ca sa le mai pese si de adevar»

- Publicitate -

PR: Daca institutiile statului nu s-au aratat prea interesate sa sprijine proiectul dvs, românii, ca indivizi, sunt interesati de trecutul lor?
AB: Este o întrebare la care este greu de raspuns. Îmi amintesc ca, în decembrie 1999, a avut loc la Frankfurt deschiderea primei expozitii despre Memorialul de la Sighet. Îmi amintesc cum, cu acel prilej, pastorul Gauck, fondatorul Oficiului Gauck (corespondent al CNSAS-ului de la noi) a spus: «Cred ca este putin cam târziu pentru România, fiindca oamenii au devenit prea saraci ca sa le mai pese si de adevar». Poate ca avea dreptate. Dar aflarea adevarului este o misiune la care nu se poate renunta. În perioada de maxima afluenta, de pe la 1 mai pâna pe la 15 octombrie, ca si în perioada Pastelui si Craciunului, avem la muzeu pâna la 800 de vizitatori pe zi, ceea ce, pentru un muzeu, este o cifra fabuloasa. 40% dintre vizitatori sunt straini, dar ceea ce este mai important este ca alte 40% dintre vizitatori sunt tineri: clase de elevi aduse de profesorii lor care doresc sa-i învete ce a însemnat gulagul românesc. Aceasta arata ca românii vor sa-si cunoasca istoria.

PR: Care a fost reactia românilor din strainatate la proiectul dvs, stiut fiind ca multi dintre ei au avut de suferit de pe urma fostului regim comunist?
AB: Vreau sa va spun ca în prima faza, a pornirii Memorialului, românii din strainatate au fost singurul nostru sprijin. Imediat dupa ce am pornit proiectul, am facut câteva reprezentante în strainatate. Am avut o reprezentanta la Los Angeles, condusa de doctorul Miron Costin, o alta la München, condusa de doamna Gabriela Carp, si înainte de toate si chiar de la început, s-a creat o organizatie franceza numita Association pour le Mémorial Sighet, condusa de doamna Maria Bratianu. De altfel, una dintre cele mai emotionante si frumoase parti ale Memorialului se datoreaza unui exilat român, dl Misu Cârciog, care a murit în anul 2002, un fost diplomat român ramas în Occident dupa razboi, si care, aflând de Memorial, ne-a trimis la început un mic ajutor. A participat ulterior la un simpozion organizat de noi, iar la final, ce-rându-ne planurile Memorialului, ne-a spus «partea aceasta o voi realiza eu». Era vorba de Spatiul de reculegere si de rugaciune, iar realizarea lui este o bijuterie a Memorialului. Profit de întrebarea dvs legata de românii din strainatate si as dori sa transmit un mesaj catre toti românii din Canada si din întreaga lume: în fiecare an, de Înaltarea Domnului (anul acesta la 9 iunie), la Sighet se organizeaza Ziua portilor deschise, zi în care sunt invitati toti fostii detinuti politici din tara si din strainatate. În fiecare an, cu acest prilej se organizeaza diferite evenimente. Anul acesta se va inaugura sala dedicata poeziei în închisori. Peretii acestei sali sunt acoperiti de poezii compuse în închisoare. Tot anul acesta va avea loc si un concert al unei violoniste de talent care are si o legatura cu Memorialul, este vorba de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu, fiica lui Toma Arnautoiu, nascuta în muntii Muscelului, în timp ce parintii ei erau în miscarea de rezistenta. Tatal ei a fost condamnat la moarte, iar mama ei a murit în închisoare. Ioana a fost data la Casa copilului si abia dupa 1989 a aflat adevarata ei poveste si a luptat în justitie pentru a-si obtine numele de familie al parintilor. Mesajul meu este o invitatie, dar nu numai invitatia de a lua parte fizic, ci si aceea de a ne sprijini cercetarile trimitându-ne fotografii, documente, obiecte, orice fel de materiale care ar putea evoca epoca si represiunea comunista.

Viata cotidiana – inchisoarea noastra a tuturor

PR: Domnule Romulus Rusan, sunteti, alaturi de sotia dvs, dna Ana Blandiana, sufletul Memorialului de la Sighet. Dumneavoastra va ocupati mai ales de Centrul de studii al Memorialului Sighet. Ce înseamna acest centru?
Romulus Rusan: Memorialul este format din doua parti: muzeul de la Sighet si Centrul international de studii asupra comunismului, care functioneaza în Bucuresti. Centrul a existat chiar dinaintea aparitiei ideii în sine de memorial. Nu a existat institutional, dar cercetari am facut înca din anul 1992, printr-un program de istorie orala. Am luat foarte multe interviuri unor personalitati emblematice pentru cultura româna, precum si fostilor detinuti politici. Dupa 1993, dupa aparitia ideii de memorial, tot cu activitatea stiintifica am început, fiindca trebuia sa cream o baza de date pentru organizarea si sistematizarea ideilor muzeului înainte de a începe realizarea lui materiala. Dupa programul de istorie orala, care continua si astazi, am început o actiune de obtinere de documente, prin apeluri facute prin presa care ne-a acceptat si sprijinit, ziarul România libera, în special. Am colaborat si cu doamna Lucia Hossu-Longin, care a facut timp de 13 ani o emisiune unica în domeniul televiziunii, înrudita cu noi prin titlu si tematica, Memorialul Durerii. Am luat legatura cu fostii detinuti si deportati politici si cu asociatiile lor, am strâns foarte multe documente. Astazi avem o banca de date bogata care a facut din Memorialul de la Sighet nu un simplu muzeu, ci o adevarata institutie stiintifica si documentara.

PR: Ati vorbit de istoria orala. Ce înseamna exact acest lucru?
RR: Este marturia unui om despre o anumita situatie, despre o anumita experienta traita de el în raport cu represiunea regimului comunist. Fosti detinuti, deportati, familiile lor. În ultimul timp, am realizat o noua bransa a acestei tematici, dedicata «vietii cotidiene», pentru ca nu toata tragedia românilor s-a petrecut între zidurile închisorilor; ea s-a consumat si în afara, în persecutiile sociale, în penuriile «anilor-lumina», când totul era rationalizat si oamenii erau umiliti prin frica, foame, frig, cozi interminabile etc.

PR: Cum vor ajunge aceste marturii orale la publicul larg?
RR: Deocamdata nu avem alte posibilitati decât redarea lor sonora celor interesati sa le asculte, în câteva sali de la Sighet, prin cd-uri care pot fi ascultate, precum si, în al doilea rând, prin tiparirea transcrierii lor. Am initiat o colectie de Istorie orala care a ajuns la volumul 7. Unul dintre cele mai impresionante volume este, în opinia mea, cel dedicat evocarii miscarilor muncitoresti de la Brasov, din 15 noiembrie 1987. Am facut o înregistrare colectiva a 11 participanti care au fost apoi deportati. Transcrierea fidela a acestor istorisiri a fost publicata în volumul «O zi de toamna cândva. 15 noiembrie 1987». De altfel, tot în aceasta colectie, am introdus si ample interviuri cu mari personalitati, cum ar fi Stéphane Courtois, autorul Cartii negre a comunismului, sau Vladimir Bukovski, marele sovietolog, fost dizident anticomunist în Rusia si care a facut 13 ani de gulag. Totodata, am publicat 20 de mii de pagini în Colectia Biblioteca Sighet, în Colectia Viata cotidiana, si, în special, în Colectia Analele Sighet, care reprezinta transcrierea celor zece simpozioane de la Sighet. Am parcurs prin aceste simpozioane întreaga istorie de 45 de ani de comunism, iar Analele Sighet au devenit astfel un compendiu în zece volume (cel mai cuprinzator de pâna azi) de istorie a comunismului românesc.

Istoria represiunii comuniste – prea scumpa pentru a o scrie, prea ieftina pentru librarii

PR: Cum pot oamenii sa ajunga la aceste scrieri, unde pot fi ele gasite de publicul larg?
RR: Din pacate, aceasta e o mare problema. Am putut scoate foarte putine exemplare din fonduri proprii, iar fundatiile care ne-au subventionat pentru suplimentare au cerut expres ca pretul sa fie efectiv pretul de cost, pentru a nu realiza profituri (suntem o fundatie non-profit). Din pacate, librariile nu prea accepta cartile ieftine (cum sunt cartile noastre), pentru ca asta le scade din veniturile proprii. Singura posibilitate mai directa de a obtine lucrarile noastre este prin posta, iar adresa noastra, titlurile cartilor, preturile si modalitatile de achizitionare se gasesc pe site-urile noastre de internet, la adresa: www.memorialsighet.ro sau www.communismsvictims.info

PR: Faceti un recensamânt al victimelor comunismului. Cum v-a venit aceasta idee si în ce stadiu ati ajuns?
RR: Am avut posibilitatea în ani si ani sa obtinem doar 93 000 fise de închisoare, dar studierea sistematica a ceea ce avem poate duce la concluzii de ordin sociologic. Muncim acum la introducerea lor în computer, în asa fel încât, într-un an sau doi, sa putem face un studiu statistic dupa toate normele stiintifice, întrucât acest esantion de 93 000 de fise la o populatie concentrationara pe care o estimam la doua milioane este totusi destul de mare, aproape 5%, fiind superior unui esantion de sondaj profesionist. Ce urmarim? Pe de o parte, sa stabilim procentual câti din cei internati în închisori au fost barbati si câte femei. Apoi, care este ponderea lor în functie de studii, de credinta, profesiuni, de vârsta, de apartenenta politica, de avere. Constatam ca în multe cazuri apartenenta politica sau averea erau ele însele motive pentru a aresta oamenii si a-i condamna dupa principiile luptei de clasa si ale justitiei rosii. În continuare, urmarim câte persoane au fost condamnate în România în baza unui articol sau altul din codurile penale; Codul Penal schimbându-se în România în mai multe rânduri.) A fost codul lui Patrascanu din 1948, care initia primele criterii politice, copiate din justitia sovietica. Apareau în codul lui Patrascanu articole care se refereau la uneltire împotriva statului, surpare a ordinii constitutionale, constituire în banda împotriva statului, difuzare de înscrisuri interzise, omisiune de denunt. (Multe mame, de pilda, au fost închise pentru ca nu si-au denuntat copilul.) Venirea lui Ceausescu la putere a însemnat înmultirea pedepselor pentru tradare si complot, sau pentru delicte economice mai mult sau mai putin evidente, regimul mascându-si atitudinile politice sub o fateta economica.

PR: Multi dintre cei care au suferit în timpul regimului comunist sau urmasi de-ai lor traiesc în afara granitelor tarii. Cum pot ei fi inclusi în listele dvs si cum pot sa va contacteze pentru a va furniza informatiile de care aveti nevoie?
RR: Va explic întâi cum procedam în tara iar apoi va raspund la întrebare. Dam anunturi în ziare prin care cerem fie fotografii, fie prezenta în programul nostru de istorie orala, fie pur si simplu cedarea sau împrumutarea unei parti din arhiva personala pentru a fi tezaurizata. Din pacate, numai România libera si revista 22 ne publica astfel de anunturi. Pentru strainatate, cred ca ziarele comunitatilor române pot face acest oficiu (cum face acum ziarul dvs.) De asemenea putem comunica prin internet, avem adresa electronica: [email protected]

PR: Aveti un mesaj pentru românii din afara care citesc acest interviu?
RR: Dorinta noastra este sa stie ca exista Memorialul Sighet si sa-l viziteze fie direct, fie pe pagina noastra de internet. Mai precizez ca în momentul de fata lucram la o galerie a fostilor detinuti politici si fostilor deportati, galerie care va ocupa întregul parter al Memorialului Sighet. Îi rugam pe cei care au fotografii si documente care sa ateste suferinta lor, a rudelor lor sau a prietenilor lor, sa ne contacteze si sa ni le furnizeze. Am fi interesati sa avem si fotografii de dinaintea represiunii ale celor arestati sau surghiuniti, pentru ca am vrea sa realizam o sala în care sa se vada cum arata lumea care a fost distrusa.

Articolul precedentAnunt important
Articolul următorPremiu academic pentru Florian Liber
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

Ucraina a depus o cerere de aderare accelerată la NATO

Ucraina va semna o cerere de aderare accelerată la NATO, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -