«Nu avem nevoie de penalty-uri»

Aceasta a fost povata lui Gica Hagi la ultimul antrenament dinaintea finalei de cupa (a Turciei) pe care echipa sa, Galatasaray Istanbul, a disputat-o cu eterna rivala Fenerbahce. La finalul meciului, tabela de scor arata 5-1 pentru elevii «regelui» Hagi, dupa ce, in minutul 38, scorul era deja 3-0. Cupa Turciei este primul trofeu castigat de Hagi in scurta sa cariera de antrenor, marcata pana acum de cateva esecuri care i-au facut pe multi sa puna la indoiala calitatile lui de coach.
«Sunt foarte fericit. Imi felicit jucatorii. In aceasta seara, Galatasaray a meritat sa invinga. Totul a mers asa cum ne doream. Au fost aplicate pe teren toate planurile stabilite inainte de partida», a declarat Gica Hagi la finalul meciului. Dupa victorie, romanul Hagi a fost felicitat de presedintele si de premierul Turciei.
Aflata la 4 puncte in urma invinsei din cupa, Galatasaray inca mai crede in castigarea campionatului turc. Lucru posibil, mai ales prin prisma faptului ca cele doua echipe se vor intalni fata in fata intr-unul dintre cele 3 meciuri ramase de disputat, iar in cazul unei victorii, Galatasaray are sanse la titlu.
Ultimul zvon legat de Gica Hagi este ca, din vara, ar putea ajunge antrenor la Steaua Bucuresti. Asta daca Gigi Becali, patronul Stelei, va avea banii necesari, fiindca in cazul castigarii si campionatului turc, «pretul» lui Gica va spori considerabil.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare