Painea neagra cea de toate zilele…

Citește și

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Romanului despre care vom vorbi aici ii vom spune Ioan. Aflat in somaj, el cauta de lucru – nu neaparat la negru – pentru ca ajutorul de somaj nu ii asigura decat cu mari eforturi existenta. Un anunt (clasicul «nous embauchons») pe geamul unei brutarii/magazin de panificatie l-a facut sa intre pentru a vedea despre ce este vorba. Nu-i vorba, mai auzise el, de la un alt roman, despre acea brutarie si despre faptul ca acolo se poate lucra si la negru. O asteptare de cateva minute, o discutie la fel de scurta cu patronul si un biletel pe care romanul nostru si-a lasat numarul de telefon de acasa. Oferta? Intre 6,50 si 8 dolari pe ora, 2 – 3 zile pe saptamana, cand va fi sa fie. Si, «pentru inceput, cu plata cash». O alta formula pentru munca la negru, prin care patronii incearca unori sa se acopere…
Timpul a trecut, fara ca telefonul de chemare la munca sa sune… Dupa cateva saptamani, totusi, un apel de la brutarie il anunta pe Ioan ca a doua zi, sambata, ar fi de descarcat un camion cu lemne, care trebuie stivuite in subsolul magazinului. Munca de vreo patru ore. «Aveam deja un alt program, dar m-am gandit ca, daca refuz, n-o sa ma mai cheme alta data, asa ca am acceptat pe loc oferta», povesteste Ioan.
Sambata dimineata, la «locul faptei», Ioan face cunostinta cu colegul lui de munca, un algerian ajuns in Canada via Franta, cel cu care avea sa «rapuna», ulterior, mai multe camioane de lemne. Munca pe care o avea de facut consta in depozitarea si stivuirea a 12 metri cubi de lemn (taiat pentru cuptorul in care se coceau painile si «bagels»-urile) in subsolul unitatii. In doi, sarcina dura cam patru ore. Patru ore de munca fizica bruta, la care omul nostru facea fata fara eforturi foarte mari, fiind nascut si crescut la tara. Sa mai spunem, desi nu in directa legatura cu cele de mai sus, ca Ioan este absolvent de studii superioare (inginer), ca mai toti imigrantii romani, fara insa a-si fi facut echivalarea diplomei si eventuala completare a studiilor in cei aproape doi ani de cand se afla in Canada.
Ioan este chemat si acum, o data la fiecare trei – patru saptamani, pentru un nou transport de lemne. El incearca sa nu refuze apelurile, pentru ca ar risca sa fie trecut «pe linie moarta» daca spune «nu» in mod repetat. Plata pentru munca depusa (4 ore, cu cate 8 dolari pe ora) este efectuata imediat dupa terminarea muncii, Ioan plecand catre casa obosit, dar mai bogat cu 32 de dolari. Bani cu care un burlac (cum este el) se poate descurca vreo cateva zile. Uneori, recunoaste el, prima cumparatura facuta din acesti bani, pe drumul catre casa, este o bere de 1 litru, pe care o savureaza imediat dupa dus. Fara a-si face mari mustrari de constiinta pentru paguba pe care munca sa «la negru» o aduce statului canadian.

Articolul precedentAnunt important
Articolul următorPremiu academic pentru Florian Liber
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -