Ma intrebam odata ce e mai greu de suportat, rusinea sau pacatul?! Desigur, pacatul apasa greu asupra constiintei omului crestin, dar nici rusinea nu se lasa mai prejos. Faci un lucru care stii ca nu trebuie facut si obsevand ca esti observat, te autocondamni pentru deserviciul facut propriului tau statut in comunitate. Rusinea ia nastere prin raportarea la ceilalti membri ai grupului tau social, pacatul prin relatia individ-divinitate. Dar pacatul individual adus la cunostinta comunitatii poate deveni usor o alta rusine. Totul este sa stii ca ceilalti stiu ca tu ai pacatuit.
Era sarbatoare mare, nu-mi amintesc exact ce zi, dar stiu ca aveam otava cosita pe langa cale. S-au sfatuit matusile mele ce sa faca! «Hai s-o mai lasam pana mane tu, ca-i pacat!» zice matusa cea putin mai bise-ricoasa. «Si daca da ploaia ce ne facem, tu desteapto?!» exclama cealalta matusa, cea usor ciupita de antihartul ateismului comunist. }n fine, castiga cea din urma, cu conditia sa ne apucam de strans otava doar dupa ce au intrat oamenii la biserica si sa terminam inainte sa iasa. Zis si facut. Dar cand ne-am vazut la mijlocul locului, numa’ vedem trecand pe cale o batranica intarziata in drumu-i spre biserica. «Auleu, ne-a vazut trambghita!» remarca in surdina matusa intepata. Si asa n-am scapat nici de pacat, nici de rusine.
Ø Nerusinarea cu nerusinare se plateste. Asa credeau femeile de la noi. Cu omul nerusinat de-geaba esti cuviincios, intrucat, neavand simtul rusinii, el nu va sti sa aprecieze buna ta cuviinta. Umbla vorba cat era Tara Barsei si Tara Fagarasului cum ca satul nostru si-ar fi vandut targul. Intr-adevar, cu aproape doua veacuri in urma, satul nostru, sat de iobagi asupriti, isi vanduse dreptul de targ pentru a-si putea plati datoriile la sasii asupritori. De atunci pana nu demult, care cum trecea prin sat, le intreba starnitor pe femeile noastre: «Cand e targul la Vladeni?» Femei diplomate, ele aveau mereu acelasi raspuns. Ridicau rochia, ridicau poalele si aratandu-si fundul descoperit indemnau rece: «Uite-te in calindar si citeste!» Apoi, cu aceeasi diplomatie, lasau jos poalele si rochia si isi vedeau de drum.
Ø Rusinea are mai multe sensuri, printre care cele de dezonoare, batjocura, dar si jena, sfiala sau timiditate. La noi in sat, rusinea mai era inteleasa si ca o rezultanta a penetrarii intimitatii unui alt grup familial-nuclear; probabil si dintr-o frica de «gura satului» cea permanent cusurgie. Acest sens al rusinii cred ca l-am preluat de la sasi: gospodarii gen cetate, porti inalte si geamuri la strada, obligatoriu acoperite cu obloane… nu care cumva vreo trambita curioasa sa-si vare nasul in treburile casei. La urma urmei, rufele se spala in familie. Odata, copil fiind, am fost insarcinat de buna sa incui poarta mare, dupa ce ea cu ajutoarele ei au iesit cu caruta sa mearga in camp. Cum am inchis-o, cum n-am inchis-o, vantul a deschis-o! Eu… pe coclauri! Cand m-am intors catre seara, am gasit-o pe buna in culmea rusinii: o zi intreaga statuse poarta mare deschisa si toti trecatorii se vor fi zgait in curtea ei!
Ø Zabovind putin asupra semioticii conceptelor de rusine si pacat, putem observa o distinctie perceptiva considerabila. In primul rand, datorita politicii religioase a Vaticanului, ce a influentat si traditia ortodoxa, pacatul este perceput ca o esenta simbolica solida, cantitativa. Spunem ca pacatele «apasa», sau spunem ca «vom merge la Judecata cu pacatele-n traista». La spovedanie, te «lepezi» de pacate, precum un pom se leapada de crengi uscate. Pe de alta parte, rusinea se vrea mai mult o esenta simbolica lichida, calitativa. Spunem ca «rusinea ne pateaza onoarea» sau ca «ne spalam de rusine». Este o problema de psihanaliza: ce se vrea mai usor de controlat, o constiinta impovarata sau o constiinta inmuiata?
Asistam inca de la inceputurile regimului comunist la o permanenta reconsiderare a notiunii de pacat si, indraznesc sa spun, pe alocuri, la moartea gradata a conceptului. Moare si rusinea… poate de tot, poate doar ca sa renasca! Spiritul individualist al culturii capitaliste nu mai pretinde individului sa asculte la ceea ce cred altii despre el. Rusinea rezultata din imposibilitatea reproducerii idealului social este inlocuita de conceptul «That’s Me!». Daca-i bine, daca-i rau este inca greu de spus. Eu doar privesc. Si privind, imi voi asuma o perspectiva istorica si voi corecta titlul. De fapt, rusinea si pacatul curatau tot satul…
