Un duet romano-american traitor in Canada (cu partea «americana» pe jumatate norvegiana…) a reusit sa imbine doua instrumente aparent incompatibile: flautul transversal si chitara electrica. Cat despre genurile muzicale abordate, ramaneti alaturi de noi pana la sfarsitul acestui material, pentru a afla o inedita ipoteza asupra «arborelui genealogic muzical».
De curand, cei doi membri ai grupului «Valuri de matase» (Mircea Trifan si Terry Ellen Christophersen) si-au lansat primul CD, intitulat chiar «Valuri de matase»; el este disponibil deocamdata doar in magazinele Archambault si Sillon le Disquaire din Québec, dar managerul grupului, Dan Trifan (tatal lui Mircea si «conjoint»-ul lui Terry) spune ca, in scurt timp, CD-ul va fi disponibil in magazinele Archambault din provincie si pe pagina web a grupului (www.valuridematase.com).
Mircea Trifan, nascut in Romania, a inceput sa studieze muzica de mic: mai intai pianul, dupa care a trecut la chitara. Tentativele sale de a infiinta un grup nu au avut succes pana la sosirea in Québec (2002), unde, cu «Valuri de matase» si cu «Astrea» (trupa de power-rock), el porneste decis pe drumul afirmarii in show-biz.
De unde ideea de a infiinta «Valuri de matase»? De la discutiile din casa despre muzica (Dan, Terry si Mircea) si de la «curiozitatea» de a pune sa cante impreuna chitara lui Mircea cu flautul lui Terry… Plus inspiratia celei din urma de a interpreta Balada lui Ciprian Porumbescu la flaut. A mai existat si un spectacol in care Mircea a fost invitat-surpriza si s-a bucurat de succes.
Mircea este «in viata de toate zilele» programator web. Terry Ellen Christophersen este muzician profesionist. CD-ul lor a fost lansat la Ville de Québec, unde grupul a oferit comunitatii romane cateva spectacole. In vara aceasta vor urma alte concerte, intre care, pentru montrealezi, cele din 24 iunie (la finala concursului Miss Diaspora) si respectiv din 2 iulie (la Val-David). Sa mai amintim, ca Terry a fost prezenta la Montréal si pe 30 aprilie, pentru un concert cu orchestra «de salon» din Ville de Québec «Les NostalChics», la care este co-fondator.
«Arbore genealogic muzical»… inedit
Mircea Trifan si Terry Ellen Christophersen dau glas, pe primul lor CD, unor genuri muzicale foarte diferite (Balada lui Ciprian Porumbescu, Hora Stacatto a lui Grigoras Dinicu, muzica celtica, muzica irlandeza, ba chiar si un ceardas); dar asocierea nu este facuta la voia intamplarii, asa cum ar putea parea. Managerul grupului spune ca avea in vedere de mai multi ani argumentarea unei ipoteze conform careia cultura celtica si cele est europene, deci si cea romaneasca, ar avea un tronson comun undeva, in negurile timpului. Pe scurt, el arata ca civilizatia celtica (deci si muzica) ar fi avut una dintre cele doua radacini in spatiul carpato-balcanic… Astfel s-ar putea explica, de exemplu, sonoritatile aproape romanesti ale melodiei Nynth Gwcw (mai exact Nyth y Gwcw, Cuibul cucului in welsh). De aici si pana la alegerea unui repertoriu romano-celtic pentru primul CD al grupului «Valuri de matase» a fost doar un pas… Pe de alta parte, Québecul este el insusi un spatiu prin excelenta multicultural, ale carui largi posibilitati merita exploatate din plin…
Mircea Trifan: «O cariera muzicala in Romania ar fi insemnat mult mai mult timp si efort decat aici, desi probabil ca satisfactiile ar fi fost altele. Pe de alta parte, daca nu veneam in Québec, nu m-as fi intalnit cu Terry, si nu s-ar fi nascut proiectul nostru, cel putin nu in aceasta forma, care ne ofera o mare libertate de expresie atat ca sonoritate cat si ca stil»
Terry Ellen Christophersen: «Voiam sa interpretez Balada lui Ciprian Porumbescu intr-un nou aranjament, iar proiectul “Valuri de matase” s-a potrivit perfect. Am auzit aceasta melodie prima oara acum cativa ani, si am transcris muzica dupa ureche, deoarece nicaieri in America de Nord nu am gasit partitura ei… Ceva similar mi s-a intamplat cu Hora Stacatto a lui Grigoras Dinicu, pe care am auzit-o interpretata la marimba, desi este compusa pentru vioara. Am reusit sa o invat si la flaut, desi este extrem de dificila, lasandu-ma condusa de pasiunea si tempo-ul ei. Am repetat-o luni de zile inainte de a ajunge cu ea pe scena».
