Alexandru Paleologu – despre lucrurile cu adevarat

Citește și

Alexandru Paleologu, nascut in 1919 la Bucuresti, reprezinta astazi, ajuns la o virsta patriarhala, una dintre vocile inconfundabile ale culturii romane. Editura Polirom i-a publicat in 1996 o carte de eseuri, Despre lucrurile cu adevarat importante, reeditata in 1998, in care gasim poate mai mult decit in celelalte volume esenta spiritului sau polivalent, convivial si iubitor de diferente.
Alexandru Paleologu se afla intr-un anume sens la antipodul lui Adrian Marino. Doua carti au avut – dupa propria-i marturie, – o mare influenta asupra lui: Pentru arta literara a lui Paul Zarifopol si Oceanografie, de Mircea Eliade. In primul caz era vorba de unul dintre cei mai importanti eseisti romani din perioada interbelica, in al doilea, de un tinar autor care, afirmindu-se la inceput mai ales prin eseuri stralucitoare, avea sa devina mai tirziu un autor de tratate si mari sinteze. Importanti pentru formarea sa spirituala au mai fost, dupa cum mentioneaza intr-un interviu din 2004 acordat lui Tudorel Urian la Romania literara, si Caragiale, care l-ar fi entuziasmat dupa lectura schitei Caldura mare, precum si Voltaire, cu o singura carte, Candide. De asemenea, pe la saisprezece ani, l-ar fi descoperit pe Montaigne, ale carui Eseuri au devenit apoi una dintre cartile sale de capatai.
Este adevarat ca post festum se poate deduce orice din aceste inclinatii va-riate de lectura, inclusiv propensiunea sa pentru eseu! E de remarcat ca, in timp ce Mircea Eliade intra, dupa stabilirea in strainatate, intr-o serie care se deschidea cu Heliade-Radulescu, si se continua cu B. P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Constantin Noica sau Adrian Marino, pe Alexandru Paleologu trebuie sa-l cautam in vecinatatea lui Alexandru Odobescu, Paul Zarifopol, Mihai Ralea, Emil Cioran, precum si a unor critici literari de finete ca Pompiliu Constantinescu sau Vladimir Streinu. Fireste, deosebirile dintre toate personalitatile acestea sunt frapante si este necesar sa le privim de la o foarte mare distanta pentru ca «diferenta specifica» sa dispara si sa ramana vizibil doar elementul comun, «genul proxim»: spiritul de sinteza si eruditia, uneori coplesitoare, administrata ca o sursa de rigoare – cimentul necesar ridicarii unor constructii monumentale la primii, finetea, aceeasi eruditie functionand ca fundament al analizei si libertatii asociative la ceilalti.
Care sunt lucrurile cu «adevarat importante» pentru Alexandru Paleologu, debutant tarziu in literatura, in 1970, cu un volum de eseuri intitulat Spiritul si litera?
Mai intii, si este subinteleasa aceasta optiune la un iubitor de Montaigne, cultura. «Antigona sau Hamlet, spune el intr-o conferinta, sunt infinit mai necesare decat rachetele cosmice». La nivelul principiilor, la fel gandea si Constantin Noica, de care insa Paleologu «se desparte» prin continutul pe care el il da culturii adevarate. Nu restrins ca la mentorul de la Paltinis la filozofie, si din filozofie la Platon si Hegel, ci ingloband toate manifestarile spiritului care au legatura cu sufletul omenesc, asadar si poezia, si muzica, si arta, si cinematografia, plus disciplinele conexe cum ar fi critica lite-rara. «Ar fi mai nimerit sa ne pronuntam pentru o cultura de substanta decat pentru una de performanta», spune el in alta parte, facand o trimitere cat se poate de transparenta la vechiul sau prieten.
Vin apoi pe lista lucrurilor importante prietenia – despre care eseistul scrie pagini admirabile in traditia marelui sau inaintas francez, Montaigne – si memoria. Si aici Paleologu se lupta cu ideile de-a gata, cu cliseele. S-a spus despre Iorga ca avea mai multa memorie decat minte. E o prostie, sustine eseistul, la fel ca si aceea ca nu trebuie sa ne incarcam memoria, sa o crutam de efort: «Atrofia memoriei ca efect al menajarii ei nu e altceva decat incultura si ininteligenta. Mai mult: e pierdere de identitate, deci nulitatea personalitatii».
Putem vedea in aceste trei valori fundamentale – cultura, prietenie si memorie, eliberate cu multa rabdare de un numar de clisee parazite – o adevarata grila pe care Paleologu o aplica altor «lucruri cu adevarat importante» – oameni, carti si opere care au facut parte din viata lui si pe care, de la caz la caz, le-a iubit, admirat sau detestat, ori mari evenimente care i-au marcat viata.
In cele mai multe eseuri, motivul dominant este inteligenta si raporturile ei cu prostia. El il iubeste si-l admira in egala masura pe regele Mihai pentru modestia, intelepciunea si temeritatea calma cu care a infruntat «stihiile pustiirilor» si are oroare fata de crima – un fel de triumf efemer dar abominabil al prostiei – careia Nicolae Iorga si, prin el, intreaga cultura romaneasca i-au cazut victime in 1940. Este un admirator total al inteligentei omenesti si artistice a lui I.L. Caragiale si un critic plin de amenitate al fiului, Mateiu I. Caragiale, autorul unui singur dar straniu roman, Craii de Curtea-Veche. Scriitori si poeti din toate generatiile precum Camil Petrescu, Teodor Mazilu, Nichita Stanescu, Vasile Voiculescu Virgil Mazilescu, Marius Robescu, Andrei Plesu, Eugen Ionescu sunt evocati si comentati cu caldura si empatie in pagini care ne aduc in minte Exercitiile de admiratie ale lui Cioran sau, mai nou, cartea lui Gabriel Liiceanu, Declaratie de iubire. In schimb, lui Sartre si lui Simone de Beauvoir li se rezerva o critica devastatoare pentru «suficienta nemaipo-menita, autoidolatrizarea /…/ cinismul facil si lipsit de spirit, impudoarea sexuala /…/ si mai ales aroganta, infatuarea, plus caracterul delator si intolerant/…/». Regasim aceeasi preocupare de a decanta binele de rau sau, in termenii eseistului, inteligenta de prostie, si in eseul scris in frantuzeste despre Flaubert. Paul Valéry, fara sa fie unic in privinta asta, il trata pe autorul lui Madame Bovary de sus, dispretuitor, acuzandu-l de platitudine pe masura personajelor sale Bouvard si Pécuchet. Eseistul nostru demonstreaza convingator ca asa-zisa prostie a lui Flaubert este un cliseu dintre cele mai putin inteligente…
Ajungem astfel din nou la caracterul inconfundabil al vocii lui Alexandru Paleologu in cultura romana. Am spune ca e vocea cumpanita a unui om de mare cultura, pentru care inteligenta si eruditia nu sunt ostentative si agresive, ca niste arme purtate la vedere spre intimidarea interlocutorilor, ci incluse intr-o structura sufleteasca aleasa, de unde ies in lume cu simplitate si eleganta. Dar prin aceasta nu mai putin redutabile.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Canada, prima țară care aprobă aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Canada a devenit prima țară din cadrul NATO care a aprobat aderarea Suediei și Finlandei la alianță. „Astăzi, Canada a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -