Palme pe obrazul Stelei

«Primul om care a preferat sa injure in loc sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei.» – Sigmund Freud
Desi inca lider la zi in Divizia A, Steaua risca sa piarda tot. Respect, suporteri, campionat. Cel mai iubit club din Romania socheaza zilnic, fie prin comportament huliganic, fie prin deciziile din ce in ce mai ciudate ale conducatorilor.
In ultimul meci jucat acasa impotriva CFR Cluj, Steaua a devenit probabil prima echipa din lume cu suporteri batuti de proprii conducatori. MM Stoica, presedintele Stelei, s-a simtit lezat de fluieraturile unui suporter, si-a suflecat manecile, si i-a tras acestuia o corectie, de fata cu proprii bodyguarzi, plus Jandarmeria Romana – care a asistat amuzata la spectacol. Doua zile mai tarziu, buza sparta a suporterului lovit a costat $10.000, cand cele doua parti s-au pupat in transmisie directa. «O sa pastrez la mine certificatul medico-legal mai multa vreme. E posibil sa-l tin ca amintire. Ma simt mult mai relaxat dupa acest scandal», a declarat victima agresiunii. Acesta a explicat ca are totusi o suparare, si anume ca nu a fost lovit direct de patronul echipei: «Macar daca ma loveai matale, nea Gigi, nu ma suparam. Stiam si eu ca m-a lovit o personalitate».
Steaua a pierdut si meciul urmator, cu «prietenii italieni» de la FC National, fapt ce a dus la demiterea instantanee a antrenorului Zenga. Stirile dinspre Bulevardul Ghencea nu mai inceteaza sa curga: Titi Dumitriu antrenor interimar. Radoi, antrenor secund, fiindca e capitanul echipei!!! Veteranul Dorinel Munteanu, de asemenea antrenor secund, fiindca e cel mai batran din echipa! Florentin Dumitru, al 3-lea antrenor secund (!) fiindca patronul il considera «un geniu al fotbalului». E destul de evident ca o echipa cu o asemenea conducere nu poate avea nici un viitor, chiar si daca ar castiga titlul in acest an. Aviz amatorilor Lacatus, Dan Petrescu si Olaroiu – toti trei cotati cu sanse la preluarea echipei.
Zenga a fost demis cu o zi inainte de propria-i nunta. Cu ce a gresit italianul, mai ales ca lasa echipa pe primul loc dupa un traseu mai mult decat onorant in Cupa UEFA? Zenga a gresit foarte grav in momentul in care a continuat ca antrenor dupa prima umilinta indurata din partea patronului. Dupa acest prim pas, umilintele au devenit o obisnuinta. Ce-i drept, acesta si-a dorit foarte mult sa paraseasca Ghencea cu titlul de campion al Romaniei in buzunar, fapt ce i-ar fi crescut in mod exponential cota pe plan international. Nu a fost sa fie, desi Zenga a facut multe lucruri bune la Steaua.
Tot ce se intampla azi la Steaua – suporteri batuti pe stadion de conducatorii clubului, evolutia echipei in meciurile din primavara, umilirea jucatorilor si antrenorilor de catre conducere – sunt o consecinta directa a modului cel putin discutabil in care cel mai galonat club al Romaniei este condus in 2005.
Se pare ca Dinamo trebuie sa devina campioana si in acest an, si in urmatorii 25.

Ultimele articole

Articole similare