România en detail

Ø Filmul tanarului regizor Cristi Puiu, «Moartea domnului Lazarescu» a realizat, dupa «Padurea spanzuratilor», cea mai notabila performanta cinematografica romaneasca la Festivalul de la Cannes. Ceea ce este insa la fel de interesant, dar din alt punct de vedere, e faptul ca anul trecut, atunci cand a fost demarat concursul de proiecte cinematografice care urmeaza sa fie finantate de la stat, filmul propus de Puiu a primit note atat de mici incat nu a obtinut nici un ban. Stiti cine a fost principalul beneficiar al acestor sponsorizari – in absenta carora regizorii romani nu prea pot sa faca filme? Nimeni altul decat Sergiu Nicolaescu.

Ø Dinu Patriciu, fruntasul liberal, a ajuns sa fie retinut de Parchetul National Anticoruptie. Intr-un dosar ciudat, el a stat cateva ore in celula de arest din aceasta institutie. Ulterior, a fost eliberat, urmand a fi cercetat in stare de libertate. La una din audierile care au urmat, Patriciu a venit la PNA insotit de o intreaga cohorta de lideri liberali. Interesant e ca, in secolul trecut, Gabriel Bivolaru a fost si el, pe vremea cand PSD era in opozitie, insotit de cei mai importanti lideri pesedisti la tribunal. In 2001, si Radu Sarbu a avut parte de un acompaniament similar din partea colegilor sai de partid. Cine spunea ca istoria nu se repeta? Numai ca, de data aceasta, Patriciu face parte dintr-o organizatie politica aflata la putere.

Ø In seara in care cei trei jurnalisti romani rapiti(?) in Irak au sosit in tara, s-a intamplat ceva nemaiintalnit si jenant la televiziunile din Romania. La trei dintre ele, alergand, parca teleportandu-se, au comentat acest eveniment, in prime time, Cristian Tudor Popescu si Ion Cristoiu. Ideea pe care cei doi s-au straduit sa o acrediteze este ca Basescu e vinovat. Nu s-a inteles prea clar de ce ar fi vinovat, in schimb a fost cat se poate de limpede ca ambii comentatori – supranumiti «analistii neamului» sau «neobositii ecranului» – au ceva personal cu presedintele Basescu. Cristoiu a avut chiar tupeul sa sugereze ca ar fi cam persecutat de actuala putere. Persecutat, dar plimbat pe la trei televiziuni! Cat despre echilibru si analiza, nu e cazul la cei doi.

Ø Tot din domeniul presei si cumva in legatura cucele de mai sus. Sabina Fati si Andreea Pora si-au depus demisia din functiile de conducere ale noului cotidian «Averea». Motivul? Faptul ca directorul acestei publicatii, Sorin Rosca Stanescu, a interzis – imediat dupa grozavia telemediatica la care au fost partasi Cristoiu si Popescu – publicarea unui articol in care Andreea Pora taxa acest eveniment, cu argumente si cu bun simt.

Ultimele articole

Articole similare