In fiecare an, Ziua muzeelor ofera doritorilor ocazia de a vizita gratuit un mare numar de institutii expozitionale din Montréal. Anul acesta, in ultima duminica din luna mai, 33 de muzee si-au deschis portile publicului larg. Profitand de ziua insorita, peste 125.000 de persoane au raspuns invitatiei (cifra in crestere fata de anul trecut), iar cele mai soli-citate institutii s-au dovedit a fi Centrul de Stiinte, Centrul canadian de arhitectura si Cité Historia.
Tentatia descoperirilor
Trebuie sa recunoastem ca pentru noi, imigrantii, numarul mare de muzee din metropola, dar si din imprejurimi (in total, in provincia Québec sunt 400 de asemenea institutii) reprezinta o uriasa provocare. Mai intai, pentru ca incercam sa intelegem cat mai bine locul unde am venit, cu istoria, arta si stiintele sale, iar muzeele ofera interesante tablouri ale societatii de adoptie. Apoi, pentru ca, in tara, am avut sansa sa descoperim inca din copilarie comorile care se ascundeau printre exponatele diverselor muzee. Acum nici timpul si, de multe ori, nici bugetul nu ne ajuta sa mai exploram atat cat ne-am dori.
Oferta e nu numai uriasa cantitativ, ci si extrem de interesant «ambalata». Chiar acolo unde se intampla sa constati precaritatea exponatelor, ramai uimit de profesionalismul si ingeniozitatea manierei de expunere. Daca vitrinele ii atrag mai mult pe cei pasionati in domeniu, oricine se poate bucura in schimb de happening-urile, proiectiile sau elementele interactive propuse mai peste tot, ca si de discutiile binevoitoare si incitante cu personalul muzeelor. Astfel ca timpul petrecut la oricare dintre aceste muzee poate fi socotit, fara gres, timp castigat. Iar Ziua muzeelor ramane un imbold de a ne face timp si pentru asta.
Printre «bilele albe» ale Zilei muzeelor mai mentionam faptul ca deplasarile se pot face cu autobuze puse special la dispozitie, gratuit. Pentru a vedea cat mai mult intr-o singura zi si pentru a scapa de complicatiile adreselor, directiilor si parcarilor, cele cinci trasee speciale de autobuz sunt solutia ideala. Locul «traditional» de plecare este in fata sediului Journal de Montréal; aici exista si o parcare gratuita unde pot fi lasate masinile pe parcursul zilei respective. La capitolul «bile negre» includem, desigur, aglomeratia acestor autobuze si timpul indelungat de asteptare pentru intrarea in anumite muzee. (M. Chirita)
Rasul la muzeu
Marturisesc ca numele muzeului Juste pour rire imi starnea de mult timp curiozitatea, astfel ca am optat de indata pentru acesta atunci cand m-am hotarat sa profit de ziua de 29 mai. In cladirea de pe bulevardul Saint-Laurent era lume mai putina decat imi imaginasem. Am urcat o scara si apoi am luat liftul care ne-a lasat intr-un hol «populat» cu afise aniversare, punand in valoare mascota Festivalului Juste pour rire, un dracusor verde cu suras malefic. (De unde o prima intrebare de natura morala – aceeasi cu cea care constituie axul romanului Numele trandafirului, al lui Umberto Eco: sa fie rasul de natura divina sau dimpotriva, esenta sa este rea?)
Oricum am privi lucrurile, realitatea – greu de combaut – este data de faptul ca oamenilor le place sa rada. Mai exact: oamenilor le place sa fie facuti sa rada. De unde popularitatea de care se bucura comediile, scenetele umoristice, bancurile, poantele de tot felul, farsele si orice alt text si/sau imagine menite sa ne binedispuna. (In paranteza fie spus, multimea lucrurilor amuzante nu reuseste sa compenseze absenta lucrurilor cu adevarat amuzante).
Sa precizam ca terenul pe care ne aflam nu este deloc usor de strabatut. Stradaniile teoreticienilor au condus spre diverse analize ale acestui fenomen extrem de complex. Concluzia? Cunoasterea «obiectiva» a rasului este practic imposibila, dat fiind faptul ca rasul difera in functie de cultura, de gusturi, de nivel social, de coeficientul de inteligenta si de sensibilitatea fiecarui individ. Daca exista totusi un loc comun al acestor teorii, acesta tine de componenta psiho-somatica a rasului, pentru ca, altfel, «practicile rizibilului» sunt nenumarate.
Revenind insa la muzeul Juste pour rire, el e dedicat «profesionistilor» rasului. Colectia sa este alcatuita din: fotografii ale comicilor (unele cu autografe), costume sau piese de vestimentatie purtate de acestia in diferite roluri, obiecte personale, afise etc. Imagini menite sa starneasca aducerea aminte si – prin aceasta, probabil – rasul vizitatorilor. Iar clovnul care strabate grabit pe bicicleta coridorul ingust nu reuseste sa zmulga mai mult de un zambet nedumerit – copiilor.
Adevarata sursa de ras este alta: o serie de secvente din filme in care joaca unii dintre cei mai mari comici ai secolului trecut sunt prezentate in doua sali improvizate de cinema. Montajele sunt prefatate cu ima-gini «de epoca» redand contextul social, economic, politic si cultural al fiecarei perioade. Si radem din nou cu Stan si Bran, cu Charlie Chaplin, cu Fernandel, cu Woody Allen si cu multi altii pana cand – montajul terminandu-se – iesim din muzeu cu impresia ca tot nu am ras de ajuns.
