De 6 ani de cand sunt in Canada, singurul mare eveniment de care imi amintesc sa fi avut loc la Casa Romana de langa Biserica Buna Vestire a fost Ziua Mondiala de Rugaciune pentru Romania, organizata pe data de 3 martie 2002. Cand spun «mare eveniment» ma refer in primul rand la amploarea organizarii si la participarea masiva a romanilor. La acea data, in prezenta primarului Gérald Tremblay, peste 500 de romani montrealezi au luat parte la manifestarile prilejuite de eveniment. De atunci, cand ma gandesc la Casa Romana, asa o vad: imbracata in haine de sarbatoare, cu multime de romani inghesuindu-se sa vada spectacolele sau sa dea mana cu artistii si personalitatile din comunitate.
Cele mai urate amintiri legate de aceeasi Casa Romana sunt cele de la simulacrul de adunare generala a Parohiei Buna Vestire, din 29 august 2004, cand – prin aranjamente de culise – actualul Consiliu Parohial, care primise votul de blam al Arhiepiscopului Nathanael, a reusit sa supravietuiasca si sa tarasca astfel Biserica Buna Vestire in cea mai neagra, cred eu, perioada din lunga sa existenta. Atunci, locul armoniei si bucuriei a fost luat de imbranceli si de injuraturi.
Intre aceste doua repere in timp, Casa Romana -locul unde comunitatea romana ar trebui sa se regaseasca, indiferent de orientarea religioasa, politica, sexuala etc. a fiecaruia – duce o existenta terna, marcata de controversa si de disputa asupra proprietatii, dar mai ales asupra utilizarii ei. Cine este patronul Casei Romane? Consiliul Parohial al Bisericii Buna Vestire spune in cor ca «este proprietarul cladirii», uitand sau ignorand cu buna stiinta ca la constructia ei au participat mai multe asociatii romanesti, iar banii necesari au venit de la o larga parte a romanilor traitori la Montréal, care astazi fie nu mai traiesc, fie se regasesc la celelalte biserici din comunitate. La efortul sutelor de romani, anonimi sau nu, s-a adaugat contributia de o suta de mii de dolari a Guvernului provinciei Québec.
Casa Romana a fost ridicata de romani pentru romani, pentru intreaga comunitate. Astazi, prin abuz si neomenie, cei care au devenit patronii cladirii (in acte) isi aroga dreptul absolut asupra ei, blocand accesul tuturor celor care nu le sunt pe plac. Iar cei care nu le sunt pe plac sunt multi, aproape intreaga comunitate. Refuzati in repetate randuri sau cerandu-li-se preturi mari pentru inchirierea salii, romanii au incetat sa mai ia in calcul Casa Romana atunci cand isi programeaza evenimentele, preferand sa inchirieze spatii in alte biserici sau locatii. Astazi, daca se intampla sa treceti intr-o sambata seara prin dreptul Casei Romane aveti toate sansele sa vedeti parcarea plina de masini, iar sala de festivitati duduind sub freamatul «romanilor» de origine haitiana.
Casa Romana trebuie sa isi recapete menirea pentru care a fost construita: un loc de intalnire si de manifestare deschis intregii comunitati. Iar asta nu se poate intampla decat daca administrarea ei se va face, ca la inceput, de catre reprezentanti ai tuturor asociatiilor romanesti din Montréal.
continuare
